Acasa InternationalExterne Ungaria a primit ultimatum de la CE: o lună pentru modificarea legilor

Ungaria a primit ultimatum de la CE: o lună pentru modificarea legilor

scris de Marius Bâtcă
11 afisari

Comisia Europeană a dat, miercuri, Ungariei un termen de o lună pentru a-şi modifica două legi controversate privitoare la sistemul judiciar şi la protecţia datelor cetăţenilor, în caz contrar urmând să se adreseze Curţii Europene de Justiţie.

UE UngariaDecizia de miercuri a Comisiei Europene ia forma a două avize motivate (a doua etapă a procedurii de infringement – încălcarea dreptului comunitar), după ce la 17 ianuarie executivul comunitar i-a trimis Budapestei o scrisoare de notificare, la care Ungaria a trebuit să răspundă în termen de o lună, informează Agerpres.

Comisia nu este mulţumită de explicaţiile oferite de partea ungară cu privire la cele două legi menţionate. În cazul legislaţiei privind sistemul judiciar, guvernul ungar doreşte scăderea vârstei de pensionare de la 70 de ani la 62 de ani pentru un număr de 274 de judecători şi procurori publici, însă opoziţia acuză că prin această măsură puterea doreşte să scape de judecătorii indezirabili.

Referitor la protecţia datelor, Ungaria trebuie să ia măsuri în termen de 30 de zile pentru a garanta independenţa deplină a Autorităţii sale naţionale în acest domeniu. Comisia Europeană consideră “insuficiente răspunsurile guvernului ungar” şi este îngrijorată de faptul că preşedintele acestei autorităţi poate fi concediat în orice moment.

Comisia a mai trimis Ungariei miercuri două scrisori administrative în care cere clarificări suplimentare cu privire la independenţa sistemului judiciar şi la independenţa băncii centrale ungare.

Ungaria a răspuns la unele dintre preocupările de natură juridică ale Comisiei, dar însă avem întrebări serioase cu privire la potenţiala încălcare a legislaţiei UE referitoare la pensionarea anticipată obligatorie a unui număr de 274 de judecători şi procurori publici din Ungaria şi la independenţa autorităţii de protecţie a datelor din Ungaria. Acum, după ce Comisia a trecut la a doua fază a procedurii de infringement, este Esenţial ca autorităţile ungare să răspundă rapid preocupărilor de natură juridică ale CE. Aş dori să văd schimbări reale la legislaţia în cauză pentru a reduce îngrijorările Comisiei’”, a declarat vicepreşedintele CE Viviane Reding, responsabilă pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult