Acasa InternationalExterne Ungaria alunecă spre dictatură

Ungaria alunecă spre dictatură

scris de Ziua Veche
125 Afisari

         Evoluţiile politice din Ungaria devin din ce în ce mai îngrijorătoare după cum observă mass-media internaţională. Bloomberg remarcă măsurile economice ale guvernului Viktor Orban care tind spre o naţionalizare a multor sectoare economice, în vreme ce The Guardian remarcă paşii rapizi spre autoritarism în viaţa publică maghiară.

The Guardian reaminteşte că în aprilie 2009 partidul de centru dreapta Fidesz a câştigat două treimi din numărul deputaţilor maghiari. Naţionaliştii extremişti de la Jobbik au luat la fel de multe voturi ca şi socialiştii alungaţi de la guvernare, în vreme ce partidul liberal alcătuit din foştii disidenţi a dispărut de pe scena politică maghiară.




Victoria zdrobitoare din alegeri i-a permis lui Viktor Orban să modifice legislaţia astfel încât la Budapesta Curtea de Conturi, Procuratura Generală şi Curtea Constituţională depind în prezent de bunăvoinţa Fidesz, respectiv a lui Viktor Orban. Actualul guvern maghiar a înlocuit şi fostul preşedinte al ţării, deoarece acesta lăsa de multe ori impresia că gândeşte singur. În locul lui a fost numit un fost campion olimpic la scrimă, gata să semneze orice i se pune în faţă de către Viktor Orban. Cu câteva săptămâni în urmă guvernul maghiar a lansat o serie de propuneri pentru a reduce puterile Curţii Constituţionale.

Presă guvernamentală

La începutul acestei săptămâni a fost depusă la Parlamentul maghiar o propunere de modificare a legii presei. Conform acesteia agenţia naţională de presă MTI va deveni producătorul programelor de ştiri ale radioului şi televiziunii publice maghiare. Durata acestor programe nu va fi redusă, însă MTI va deveni un portal de ştiri unic ce va furniza informaţii şi imagini pentru posturile publice de radio şi televiziune.

Control pe Banca Centrală

Executivul de la Budapesta pregăteşte de asemenea un proiect legislativ ce ar permite partidului de guvernământ, condus de premierul Viktor Orban, să preia controlul asupra desemnării majorităţii membrilor din consiliul de politică monetară al băncii centrale maghiare, a anunţat Bloomberg. Legea ar imputernici Comisia economica din parlamentul ungar, dominat de partidul de guvernamant FIDESZ, sa nominalizeze patru din cei sapte membri ai Consiliului Monetar, institutie care stabileste dobanda de politica monetara. Propunerile comisiei ar urma sa fie apoi aprobate de Parlament, se arata intr-un fragment din textul de lege, dezvaluit de Banca Centrala a Ungariei.

Actualul guvernator al băncii centrale, Andras Simor, a fost criticat de Viktor Orban, încă din timpul campaniei electorale, pentru ritmul lent de reducere a dobânzii de referinţă şi pentru că nu a utilizat suficient instrumentele de politică monetară pentru a grăbi ieşirea din recesiune. Simor, însă, a respins îndemnurile oficialilor guvernamentali de a demisiona înainte de încheierea mandatului său, în 2013.

Atac asupra sistemului de pensii private

​Ministrul Economiei de la Budapesta Gyorgy Matolcsy, a oferit un ultimatum cetăţenilor, anunţând o politică prin care aceştia trebuie să îşi transfere veniturile din fondurile de pensii private la stat, altfel urmând să rămână fără pensie, potrivit Bloomberg. Guvernul urmăreşte astfel să aducă 3 trilioane de forinţi (11 miliarde de euro) la bugetul statului, pentru reducerea deficitului şi datoriei publice.

Premierul Viktor Orban intenţionează să utilizeze fondurile de pensii private pentru a plăti pensiile de stat şi a reduce datoria, pentru a reuşi să respecte angajamentul de a reduce deficitul bugetar sub limita UE de 3% din PIB, faţă de 3,8% anul acesta. „Este efectiv o naţionalizare a fondurilor de pensii private. Este un scenariu de coşmar„, a declarat un economist ING din Budapesta.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS