Acasa InternationalExterne Ungaria nu va sprijini un nou împrumut al UE pentru Ucraina: „Aceste măsuri au eșuat”

Ungaria nu va sprijini un nou împrumut al UE pentru Ucraina: „Aceste măsuri au eșuat”

scris de Misu Andrei
56 Afisari

Ungaria este gata să ajute în continuare Ucraina pe bază bilaterală, dar nu va sprijini un nou împrumut al UE în acest scop, a declarat luni la Sofia ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI.

Referindu-se la proiectul legislativ ce ar urma să fie prezentat săptămâna aceasta de Comisia Europeană privind un ajutor lunar de 1,5 miliarde de dolari pentru a acoperi necesităţile financiare ale ţării devastate de război, Peter Szijjarto a amintit, în cadrul unei reuniuni a şefilor diplomaţiilor din Iniţiativa Central-Europeană, că Ungaria a susţinut „cu zeci şi sute de milioane de euro” instituţiile medicale, de învăţământ, culturale şi religioase din Ucraina încă înainte de război.

„Suntem gata să continuăm să susţinem Ucraina pe baza unui acord bilateral”, a precizat el.

În acelaşi timp, a notat ministrul, Ungaria „categoric nu va susţine un împrumut comun al UE” în acest scop deoarece „am mai făcut acest lucru o dată. Am susţinut împrumutul comun al UE din timpul pandemiei şi a fost mai mult decât suficient”, a insistat Szijjarto.

Ministrul de externe ungar a mai afirmat, referitor la sancţiunile adoptate împotriva Rusiei în răspuns la atacul său din Ucraina, că măsurile au avut efectul opus celui promis la implementarea lor: „Brutalitatea războiului creşte şi economia europeană, mai curând decât cea rusă, a fost pusă în genunchi”, a spus el.

Szijjarto a dat ca exemplu creşterea costurilor energetice pentru Ungaria, care anul trecut a cheltuit 7 miliarde de euro pe importuri de energie, sumă care anul acesta a crescut la 19 miliarde şi este de aşteptat să ajungă la circa 29 de miliarde de euro în 2023.

„Trebuie să admitem faptul că aceste măsuri esenţialmente au eşuat. Economia europeană suferă şi pare limpede cine are de profitat”, a adăugat ministrul.

Guvernul nu va permite ca ungurii să fie făcuţi să plătească preţul războiului şi consideră că pacea este singura soluţie, a subliniat el.

Peter Szijjarto a mai afirmat că Ungaria se află şi sub o dublă presiune a migraţiei, ceea ce creează un risc semnificativ de securitate. Potrivit acestuia, Ungaria a acceptat până acum circa 1 milion de refugiaţi ucraineni şi circa 1.300 de şcoli şi grădiniţe au preluat copii ucraineni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult