Acasa InternationalExterne Ungaria va permite tranzitul cerealelor din Ucraina, dar îşi va proteja fermierii

Ungaria va permite tranzitul cerealelor din Ucraina, dar îşi va proteja fermierii

scris de Misu Andrei
64 Afisari

Ungaria va continua să permită tranzitul cerealelor din Ucraina, asigurându-se însă că plecarea acestor livrări se face „într-o manieră controlată”, a declarat miercuri seara ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, la finalul discuţiilor care au avut loc la Bruxelles.

Într-o declaraţie pentru agenţia MTI, Istvan Nagy a precizat că se poartă discuţii cu privire la alte produse asupra cărora ar putea fi extinsă actuala interdicţie de import, pe lângă grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va adopta, în regim de urgenţă, „măsuri preventive” la grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi rapiţă, ca urmare a unei plângeri comune formulate la finele lunii martie de Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Această plângere a fost urmată, săptămâna trecută, de decizia Poloniei şi Ungariei de a interzice unele importuri de produse agricole din Ucraina. Alte state din Europa de Est au anunţat că analizează şi ele acţiuni similare.

„Pentru Ungaria, a meritat să adopte o acţiune fermă şi să protejeze interesele fermierilor ungari”, a spus Istvan Nagy făcând referire la interdicţia adoptată de autorităţile de la Budapesta, adăugând că măsura a forţat Bruxellesul să acţioneze.

Un oficial european a precizat că măsurile preventive adoptate de Executivul comunitar vor permite intrarea cerealelor din Ucraina în cele cinci ţări est europene numai dacă sunt destinate a fi exportate spre alte state UE sau restul lumii. Măsura va fi valabilă până la finele lunii iunie.

Din cauza unor blocaje logistice şi a distanţelor mai scurte, milioane de tone de cereale din Ucraina, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, ajung în ţările vecine, reducând preţurile şi vânzările pentru fermierii din aceste ţări. În aceste condiţii, au crescut nemulţumirile în rândul fermierilor din Europa Centrală şi de Est cu privire la valul de importuri de cereale ieftine din Ucraina, scutite de taxe vamale până în luna iunie 2024.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS