Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o rupere bruscă a relaţiilor cu Londra | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o rupere bruscă a relaţiilor cu Londra

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o rupere bruscă a relaţiilor cu Londra

scris de Misu Andrei
50 afisari

Germania va continua să facă eforturi pentru încheierea unui nou acord de parteneriat cu Marea Britanie până la sfârşitul anului, dar Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească pentru o rupere bruscă a legăturilor din 2021, a declarat miercuri cancelarul Angela Merkel, în cadrul unei alocuţiuni rostite în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, informează Agerpres.

„Progresele din negocieri au fost până acum reduse, ca să mă exprim diplomatic”, a spus cancelarul german, în contextul în care ţara sa a preluat în iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, relatează Reuters.

„Am convenit cu Regatul Unit să accelerăm ritmul convorbirilor… Voi continua să fac eforturi pentru o soluţie bună, dar ar trebui să ne pregătim şi pentru posibilitatea unui scenariu no-deal”, a adăugat Merkel.

Cancelarul german a enumerat printre priorităţile preşedinţiei germane a UE respectarea drepturilor fundamentale, protejarea climatului, digitalizarea, creşterea rolului Europei în lume şi încurajarea solidarităţii.

„Vrem ca Europa să iasă din criza coronavirusului mai unită şi mai puternică”, a mai afirmat Merkel în discursul ei în faţa eurodeputaţilor.

De asemenea, Angela Merkel a cerut sprijin pentru planul de redresare al UE după pandemia de coronavirus, notează DPA.

„Cred în Europa. Sunt convinsă de Europa. Nimeni nu poate trece prin această criză de unul singur. Suntem cu toţii vulnerabili”, a subliniat ea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult