Acasa InternationalExterne Uniunea Europeană vrea ca certificatele de vaccinare să fie la fel în toată lumea

Uniunea Europeană vrea ca certificatele de vaccinare să fie la fel în toată lumea

scris de Misu Andrei
31 afisari

Statele membre ale Uniunii Europene vor ca certificatele de vaccinare să aibă același conținut și să arate la fel în toată lumea. Potrivit comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, este nevoie de o abordare comună asupra certificatelor de vaccinare la nivel mondial, atât în ceea ce privește imunizarea împotriva Covid, dar și pe viitor ca „bază pentru dovedirea statutului în privința vaccinărilor”.

„În urma concluziilor Consiliilor Europene din 10-11 decembrie 2020, respectiv 21 ianuarie 2021, statele membre ale UE, cu sprijinul Comisiei Europene, au adoptat orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale. Orientările sunt menite să sprijine interoperabilitatea certificatelor de vaccinare, adică uniformizarea conținutului certificatelor de vaccinare, și să stabilească un set minim de date pentru fiecare certificat. De asemenea, orientările pun bazele unui cadru de încredere care să asigure autenticitatea și integritatea certificatelor, cadru la care va continua să se lucreze în cadrul rețelei eHealth, inclusiv pentru a se specifica în continuare măsurile necesare de protecție a datelor și de securitate”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult