Acasa InternationalExterne Uniunea Europena isi face un mega-CIA

Uniunea Europena isi face un mega-CIA

scris de Ziua Veche
34 Afisari

La Bruxelles se pregateste un supra-serviciu de informatii al Uniunii Europene – un fel de CIA pentru batranul continent. Delegarea de suveranitate din cadrul Uniunii se indreapta cu pasi marunti catre domenii estrem de sensibile, cum este securitatea. Catherine Ashton, Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa al Uniunii Europene, doreste ca cele trei servicii secrete ale UE (Joint Situation Center, Watch – Keeping Capability si European Commission Crisis Room), sa fuzioneze, pentru a forma un nou departament in cadrul Serviciului de Actiune Externa (External Action Service – EAS). Potrivit EUobserver, acest nou departament ar urma sa fie format din delegati ai serviciilor secrete din statele membre ale Uniunii, in prezent, Catherine Ashton pregatind o propunere privind viitoarea structura a EAS, documentul final urmand sa fie prezentat in luna martie.

 

Colectare de informatii

Serviciul de Actiune Externa al Uniunii Europene este o institutie care a luat nastere odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, in decembrie 2009, si indeplineste functia unui serviciu diplomatic extern al UE, fiind subordonat Inaltului Reprezentant pentru Politica Externa. Joint Situation Center, unul din serviciile de informatii ale UE, cunoscut si sub numele de SitCen, are in prezent aproximativ 110 angajati, in cadrul acestuia existand un departament format din agenti ai serviciilor secrete provenind din statele membre ale Uniunii. Departamentul este condus de un agent francez, principala sa atributie fiind intocmirea unor rapoarte referitoare la diferite chestiuni de interes, cum ar fi terorismul sau relatiile diplomatice ale Iranului cu vecinii sai. SitCen se ocupa si de administrarea unui sistem de alerte in timp real, care foloseste surse publice( BBC Monitoring sau fotografii realizate de satelitii comerciali), pentru a transmite email-uri si sms-uri anumitori diplomati ai UE, de doua sau trei ori pe zi. Watch – Keeping Capability, este format din 12 persoane provenite din fortele militare si de politie ale statelor membre ale UE, care colecteaza informatiile provenite din cele 23 de misiuni ale Uniunii, cum ar fi Misiunea Civila de Monitorizare a UE in Georgia (EUMM Georgia). European Commission Crisis Room este condus de sase oficiali, ce administreaza un site securizat care prezinta informatii de ultima ora referitoare la cele 118 conflicte active din lume.

 

Tehnologie de ultima ora

Institutia utilizeaza surse publice, informatii provenite de la reprezentantele straine ale Comisiei, dar si tehnologie de ultima ora. De exemplu, acesta detine un program ce scaneaza toate programele de televiziune din lume si poate selecta automat informatiile cautate, cum ar fi numele unor persoane. Informatiile referitoare la noul departament al Serviciului de Actiune Externa, format din agenti ai serviciilor secrete din UE, nu sunt cunoscute inca. Ramane de vazut unde isi va avea sediul acesta si de cine va fi condus. EUobserver sustina ca, avand in vedere legaturile sale cu serviciile secrete ale statelor membre, unul din principlaii favoriti la conducerea acestei institutii ar putea fi William Shapcott, fost diplomat britanic. O serie de reprezentanti ai SitCen au efectuat deja vizite in zonele in care UE desfasoara misiuni, pentru a colecta informatii, dar activitatea exacta a acestora nu este cunoscuta. Totusi, se pare ca noul departament al EAS nu va avea agenti de teren sub acoperire, dupa modelul serviciilor secrete din statele membre al Uniunii. Potrivit unor oficiali europeni, Belgia si Austria au propus realizarea unui serviciu secret al UE, dupa atentatul terorist de la Madrid, din 2004, dar, “perspectivele finalizarii proiectului sunt inca foarte indepartate”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS