Update: 15.45 Răpitorul înarmat s-a predat.
Un conflict amoros a fost motivul luării celor doi ostatici de către un tânăr înarmat, în Mulhouse, la Centrul social Espoir. Răpitorul era cunoscut ca având antecedente violente împotriva jandarmilor în luna martie a acstui an. Individul era înarmat cu un pistol, informează l’Alsace.fr. Nu s-au înregistrat victime.
Update: 15.12 Centrul numără 12 apartamente, dintre care câteva sunt ocupate. Poliţia le-a cerut locatarilor să nu iasă din apartamente sub nici o formă. La faţa locului s-au deplasat deja şi trupele speciale ale poliţiei naţionale (GIPN). Potrivit l’Alsace.fr situaţia este foarte tensionată. Primarul din Mulhouse a ajuns şi el la faţa locului.
Update: 15.04 Răpitorul are circa 20 de ani şi e probabil înarmat. Luarea celor doi ostatici, un bărbat şi o femeie, ambii lucrători sociali la centrul respectiv, s-a produs la ora locala 11.30, informează l’Alsace.fr.
Două persoane au fost luate ostatice la Adăpostul şi Centrul de Reintegrare Socială Espoir din Mulhouse, estul Franţei, de către un individ înarmat, anunţă prefectura din Haut-Rhin, preluată de France Info.
Singura pretenţie a bărbatului este să vorbească cu fosta sa prietenă. Se pare că aceasta a fost adăpostită la Centrul respectiv, dar în acest moment ea nu mai locuieşte aici.
Şefa de cabinet a prefectului a precizat că “dispozitivul clasic” de securitate pentru astfel de situaţii a fost deja amplasat la faţa locului. Ar fi vorba pentru moment de circa 20 de poliţişti şi pompieri.
Centrul Espoir adăposteşte în mod curent 89 de persoane.
Ieri, la Besançon, tot în estul Franţei, un adolescent de 17 ani luase ostatici 19 copii şi o educatoare dintr-o grădiniţă.
Foto: lalsace.fr.