Vaccinul anti-COVID testat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca a generat un răspuns imun bun la vârstnici | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Vaccinul anti-COVID testat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca a generat un răspuns imun bun la vârstnici

Vaccinul anti-COVID testat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca a generat un răspuns imun bun la vârstnici

scris de Misu Andrei
44 afisari

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca generează un răspuns imun robust la persoanele în vârstă, categoria cu cel mai ridicat risc, a scris luni Financial Times, citând rezultate preliminarii, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Vaccinul declanşează producţia de anticorpi şi celule T, cu rol protector, la grupe de persoane mai în vârstă, potrivit Financial Times, care citează două surse care sunt la curent cu descoperirea, rezultat ce îi încurajează pe cercetătorii aflaţi în căutarea unor dovezi conform cărora produsul îi va proteja pe vârstnici de îmbolnăviri grave sau de deces din cauza virusului.

Detalii despre această constatare urmează să fie publicate în curând într-un jurnal medical, a adăugat Financial Times fără a preciza numele acestuia.

Rezultatele coincid cu datele publicate în iulie, potrivit cărora vaccinul a generat „răspunsuri imune robuste” în cazul unui grup de adulţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, a relatat ziarul, citând surse apropiate rezultatelor aşa-numitelor teste de imunogenitate.

Însă, Financial Times a atras atenţia că testele de imunogenitate cu răspuns pozitiv nu garantează faptul că vaccinul se va dovedi în cele din urmă sigur şi eficient la persoanele în vârstă.

Compania AstraZeneca, ce dezvoltă vaccinul împreună cu cercetători de la Universitatea Oxford, este considerată un lider în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin cu rol de protecţie împotriva COVID-19.

Oxford şi AstraZeneca nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta aceste rezultate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult