Acasa InternationalExterne Vezi în ce stat era să fie votată Legea Sfârşitului Lumii

Vezi în ce stat era să fie votată Legea Sfârşitului Lumii

scris de D.P.
4 afisari

Un proiect de lege cu privire la sfârşitul lumii a fost cât pe aci să fie votat. El a fost respins cu o diferenţă de numai trei voturi.

Vezi în ce stat era să fie votată Legea Sfârşitului Lumii

Proiectul prevedea finanţări suplimentare pentru statul respectiv şi un plan de acţiune în cazul căderii guvernului federal. Proiectul, botezat de presă şi Legea Judecăţii de Apoi prevedea, de asemenea, alocarea unei sume de 16.000 de dolari pentru un studiu privind posibilele măsuri de prevenire a unui eventual ‘scenariu apocaliptic’.
‘Eu cred că nu există niciun rău în a fi bine pregătit pentru scenarii diferite de evoluţie a situaţiei, aşa că sunt interesat de acest proiect’, a argumentat coautorul proiectului, Kendell Kroeker, înainte de a supune textul la vot Puterii legislative a din statul american Wyoming, transmite Agerpres. Susţinătorii proiectului spun că ideea unei astfel de legi a apărut în contextul recentei crize economice şi adâncirii instabilităţii politice. Unul dintre punctele conţinute de lege propunerea introducerea unei monede alternative în statul Wyoming în cazul căderii dolarului.
Nu este prima oară când autorităţile americane, de la diferite niveluri, gândesc scenarii posibile în eventualitatea venirii sfârşitului lumii. Astfel, în mai anul trecut, o agenţie a Ministerului SUA al Sănătăţii a postat pe site-ul său o notă cu privire la modul în care oamenii ar trebui să se poarte în cazul unui atac al extratereştrilor.

3 comentarii

digital 29-02-2012 - 14:50

ca monedă alternativă le propun…euro….hahaha!
iar ca plan de acțiune,împotriva alien-ilor,să folosească ideologia pp-dd!și să-l înfieze și pe dobi-toc….cu tot cu memmbrii….poate așa se mai rarefiază țara de tâmpiți

milosul 29-02-2012 - 22:04

ba da, prost mai esti!!

anon de serviciu 29-02-2012 - 16:14

„[…] o notă cu privire la modul în care oamenii ar trebui să se poarte în cazul unui atac al extratereştrilor.”

De unde, mâncați-aș, atac? Studiul respectiv s-a terminat prin eliberarea unor recomandări în ceea ce privește ÎNTÂLNIREA cu un obiect nepământean sau ființe așijderea. Iar recomandările erau de genul „nu atingeți”, „nu descărcați arma în direcția navei/navelor/ființelor” etc. Nici vorbă de atac.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult