Acasa InternationalExterne Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial

Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial

scris de Misu Andrei
48 Afisari

„Dacă am face ceea ce cere preşedintele ucrainean, am fi în al treilea război mondial”, a declarat vineri la postul public de radio premierul ungar Viktor Orban, transmite MTI.

Premierul ungar a acuzat Occidentul că doreşte ca războiul din Ucraina să continue, fără însă a formula nici măcar o singură critică la adresa ţării invadatoare, Rusia, notează EFE, preluat de Agerpres.

Occidentalii vor război. Există o majoritate zdrobitoare a celor care sprijină războiul”, a declarat Orban din oraşul Sopron, unde a avut loc o reuniune a guvernului.

În ceea ce privește  posibila aderare a Ucrainei la alianţă, despre care țările membre au discutat la summitul NATO de la Vilnius, săptămâna trecută, Orban a apreciat că „sunt de înţeles cerinţele ucrainene (privind integrarea ţării lor în NATO), dar, dacă le-am îndeplini, ne-am afla în cel de-al treilea război mondial”.

Totodată, Orban a criticat felul de a comunica folosit de liderii ucraineni, afirmând că acesta este, adeseori, „agresiv şi plin de pretenţii”, şi a adăugat că, prin livrarea de arme occidentale, Ucraina „nu se apropie de pace”.

Premierul conservator ungar a reiterat că Ucraina „şi-a pierdut suveranitatea”, dat fiind că nu are bani şi luptă cu arme occidentale.

Orban a cerut NATO să nu mai furnizeze arme Ucrainei

În timp ce la Vilnius avea loc summitul NATO, Viktor Orban a cerut Alianței să oprească furnizarea de arme către Ucraina și să înceapă negocierile de pace, argumentând într-un clip că mii de oameni din țara sa ar fi puși în mare pericol.

„Poziția Ungariei rămâne neschimbată și o vom reprezenta. În loc să aducem arme în Ucraina, ar trebui să aducem pacea. Încetarea focului este necesară, iar în loc de război, ar trebui să înceapă cât mai curând posibil negocierile de pace. Poziția Ungariei este clară, deoarece războiul este în vecinătatea noastră și zeci de mii de unguri sunt în pericol imediat, deoarece există unguri care locuiesc în Transcarpatia. Ungaria insistă ca NATO să nu-și schimbe poziția anterioară. NATO este o alianță de apărare militară, a fost creată pentru a proteja statele membre, nu pentru a desfășura acțiuni militare pe teritoriul altor țări”, a spus premierul maghiar.

În pofida faptului că Ungaria este una dintre cele două ţări membre ale alianţei nord-atlantice, alături de Turcia, care nu au ratificat încă aderarea Suediei la NATO, Orban nu a anunţat când ar putea fi discutată problema în Parlamentul de la Budapesta.

Orban este considerat liderul UE cel mai apropiat de Moscova, însă, deşi a criticat sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, el a aprobat toate pachetele punitive ale UE, aminteşte EFE.

Putin: Acceptarea aderării Ucrainei la NATO ar agrava tensiunile internaționale

„Sunt sigur că acest lucru nu va îmbunătăţi securitatea Ucrainei şi că, în general, va face lumea mult mai vulnerabilă şi va duce la tensiuni suplimentare pe scena internaţională”, a declaratpreședintele rus la televiziunea rusă, joi, la o zi după summitul Alianței de la Vilnius.

Acesta a adăugat că „ameninţarea unei aderări a Ucrainei” la NATO a fost tocmai „unul dintre motivele” intervenţiei militare a Federației Ruse.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS