Premierul ungar Viktor Orban a fost reales duminică, la Congresul Fidesz, președinte al acestui partid, el primind un vot unanim din partea celor 1.358 de delegați, informează agenția MTI.
Al 27-lea Congres al Fidesz s-a desfășurat în perspectiva alegerilor legislative din primăvara anului viitor, la care acest partid conservator este considerat favorit. ‘Caracterul particular al Fidesz este că niciodată nu se mulțumește doar cu câștigarea unor alegeri; noi dorim mult mai mult (…). Dorim să vedem cum poate întreaga națiune, cum pot toți ungurii, să câștige în urma acestor alegeri’, a spus Orban.
El a enunțat în intervenția sa cele trei priorități pe care și le-a stabilit, respectiv consolidarea rezultatelor din ultimii șapte ani, consolidarea fundației ideologice și spirituale a partidului și apărarea viitorului Ungariei în actualul context european.
Referindu-se la acest ultim aspect, președintele Consiliului Național al Fidesz și totodată președinte al parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, a susținut că trebuie ‘apărate cultura, credința, limba, identitatea, suveranitatea Ungariei’ în fața unor politici promovate de la Bruxelles și de unele state vest-europene, cum ar fi cea privind migrația.
Din acest motiv, Laszlo Kover a apreciat că scrutinul de anul viitor va avea o ‘semnificație europeană’. În opinia sa, astăzi Europa este ‘scena unei bătălii pentru dominație globală, dusă cu arme politice, economice și ideologice, în care Ungaria a rămas una dintre ultimele redute ale normalității’.
La rândul său, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a afirmat că Ungaria are o politica externă independentă, care dă prioritate protejării intereselor naționale și a valorilor creștine, el calificând drept ‘alarmant’ faptul că statele vest-europene au adoptat o serie de hotărâri care încurajează valul migrator din afara Europei.
Referindu-se la dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene, Szijjarto a spus că ‘aceia care vor să creeze Statele Unite ale Europei doresc dispariția Europei și a statelor națiune’. El a apreciat de asemenea că singurele răspunsuri eficiente în fața crizelor europene au fost date în ultimii ani mai mult de statele naționale decât de Bruxelles.