Vizita istorică a papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Vizita istorică a papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie

Vizita istorică a papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie

scris de Ziua Veche
3 afisari

Papa Benedict al XVI-lea începe joi, la Edinburg, o vizită istorică de patru zile în Marea Britanie cu scopul de a-i apropia pe catolici de anglicani, informează AFP.Această primă vizită de stat a unui papă în Marea Britanie după schisma anglicană din secolul al XVI-lea îl va duce pe suveranul pontif în Scoţia (la Edinburgh şi Glasgow), iar apoi în Anglia (la Londra şi Birmingham).

Avionul său urmează să aterizeze la Edinburgh în cursul dimineţii, papa urmând să se îndrepte spre castelul Holyroodhouse, unde se va întâlni cu regina Marii Britanii, Elzabeth a II-a, şefa Bisericii anglicane.

După un traseu parcurs în papamobil de-a lungul arterei principale a Edinburgh-ului, el se va duce la Glasgow pentru a oficia o primă slujbă în aer liber, în parcul Bellahouston, anunta Agerpres.

Cu această ocazie, cântăreaţa Susan Boyle – catolică scoţiană, care a cunoscut o glorie fulgerătoare după ce a fost descoperită în cursul unei emisiuni televizate a talentelor muzicale – va susţine un recital, împreună cu o corală constituită din 800 de cântăreţi.

 

 

0 comentariu

Liviu 20-04-2010 - 11:10

Anul scolar ar fi trebuit inghetat cu multi ani in urma, cel tarziu anul trecut. Nu se va intampla nici acum ca profesorii nu mai au coloana vertebrala demult iar liderii de sindicat sunt aserviti intereselor politice ! S-a vazut in decursul vremii cum dupa niste opinii formulate de anumite partide sindicalistii au luat-o imediat in directia data. Imi pare rau pentru d-nul Liviu Pop care a si fost pe aici si a raspuns intrebarilor noastre !

Invatamantul are nevoie urgenta de aducerea la un punct „zero” din care sa se reinceapa pe niste baze adevarate. Minciuna a atins cote mult prea mari iar stoparea ei nu presupune mare lucru. Este adevarat ca cei care o gireaza ar trebui inlaturati si cum acum este „dImacrAtie” este putin mai greu, dar nu imposibil ! Daca i-ar cauta simplu la profesionalism eu zic ca pe putin 75% ar fi eliminati pe criterii simple si clare. Problema va fi ce se va pune in loc ca se tin ca paduchii unii de altii si daca pica paduchele sef vor cadea multi dupa el … Mai sunt si alte cai legale care pot fi utilizate ca neprofesionistii sa fie inlaturati din sistem. Din nefericire toata societatea este gaunoasa, elevii si studentii fiind invatati atatia ani ca trebuie sa absolve oricum, fara sa stie nimic (ca ei vin cu „capul finantat” !), iar parintii lor fiind convinsi ca daca copilul lor intra la facultate (mai mult pe dosar si nu in urma unui concurs „traumatizant” !) atunci e musai sa o absolve si nu numai una ci pe putin 2 si vreo 3-4 masterate si un doctorat (cui ii da mana …)

Sincer ma bucur ca d-nul Funeriu se tine bine pe pozitie si dupa cate am constatat din discutiile publice la care a participat, omul este un profesionist si este foarte bazat pe ce propune asigurandu-ma ca se va tine de ce spune si ca va face totul foarte bine. Din nefericire pentru dansul aici in tara asta cine incearca sa faca ceva real, corect, pentru oameni, este mancat in primul rand de cei care ar beneficia primii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult