Acasa InternationalExterne Vladimir Putin, noi planuri de înarmare

Vladimir Putin, noi planuri de înarmare

scris de M.A.
5 afisari

Vladimir Putin anunţă noi planuri de înarmare. Astfel, Rusia va investi peste 100 de miliarde de euro în achiziţionarea de noi nave de război până în 2020.

Vladimir Putin, noi planuri de înarmare

Vladimir Putin, noi planuri de înarmare (foto: kremlin.ru)

Anunţul a fost făcut de preşedintele rus, Vladimir Putin, în cursul vizitei sale la Severomorsk, în regiunea Murmansk, relatează agenţia RIA Novosti. „Reechiparea Marinei este un obiectiv prioritar al eforturilor noastre ce vizează întărirea forţelor armate. Programul militar al statului la orizontul lui 2012 prevede crearea unor grupuri moderne de submarine şi de nave de suprafaţă la un cost de peste 4.000 de miliarde de ruble (100,5 miliarde de euro), în cadrul unui duplex cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, aflat în vizită la Severodvinsk, transmite Moldpres.

În afară de cele opt submarine nucleare din clasa Borei, din care unul, „Iuri Dolgoruki”, a fost predat Marinei la Severodvinsk, marina rusă va fi dotată cu opt submarine nucleare din clasa Iasen până în 2020, potrivit declaraţiilor lui Putin.

“În 2013, marina rusă va fi dotată cu un alt submarin din clasa Borei, „Alexandr Nevski”. Cel de-al treilea submersibil din această clasă, „Vladimir Monomah”, a fost deja lansat la apă. În 2012, am andocat cel de-al patrulea submarin din proiectul Borei, „Kneaz Vladimir”, care are un potenţial de luptă mai ridicat”, a mai spus Vladimir Putin.

Lansarea lucrărilor de construcţie pentru cel de-al cincilea şi cel de-al şaselea submarin din clasa Borei este, de asemenea, programată pentru 2013.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult