Președinția suedeză a Consiliului UE a decis să amâne votul planificat pentru săptămâna viitoare privind interzicerea vânzărilor de automobile noi care emit CO2 din 2035, a anunțat vineri un purtător de cuvânt, relatează Politico.
Sursa citată a menționat că votul stabilit inițial pentru 7 martie, a fost reprogramat „pentru o reuniune ulterioară a Consiliului”.
Aprobarea oficială de către Consiliu a noilor standarde, care ar pune capăt efectiv vânzării de noi mașini cu motor cu combustie din 2035, trebuia să fie o formalitate. Însă ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, membru al partidului liberal Democrat Liber, a avertizat săptămâna aceasta că Berlinul își va reține sprijinul dacă Comisia Europeană nu va prezenta un plan pentru a-și crea un rol pentru combustibilii electronici după 2035.Și Italia a amenințat că se va opune reformelor. Împreună cu Polonia și Bulgaria, care, de asemenea, nu sunt de acord cu planurile, țările ar putea bloca noua legislație, transmite Politico.
Ambasadorii UE, care ar fi trebuit să pună bazele aprobării Consiliului în cadrul unei reuniuni de vineri, „vor reveni asupra problemei în timp util”, a spus purtătorul de cuvânt.
După luni de negocieri, Comisia, Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns anul trecut la un acord privind această lege, prin care se cere tuturor maşinilor noi vândute în blocul comunitar să aibă zero emisii de dioxid de carbon din 2035 – astfel încât de la acea dată va fi imposibilă vânzarea de automobile cu motoare pe combustie. Dar statele membre UE încă trebuie să aprobe decizia, pentru a intra în vigoare.
Conform datelor Reuters, ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, a declarat că utilizarea combustibililor sintetici ar trebui să rămână posibilă după termenul limită din 2035 şi a cerut Comisiei Europene să elaboreze o propunere în acest sens.
Luna trecută, Parlamentul European a aprobat proiectul care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035.
Germania este ţara de origine a marilor producători auto, inclusiv Volkswagen, care s-au angajat să producă doar maşini electrice în Europa din 2033, şi BMW, care a avertizat în legătură cu efectele interzicerii maşinilor cu motoare pe combustie în UE, din 2035.
Şi Italia intenţionează să voteze împotriva planurilor europene de a interzice în 12 ani vânzarea maşinilor noi alimentate cu benzină şi motorină, a anunţat ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin.
„La reuniunea de la Bruxelles a ambasadorilor statelor membre UE, Italia îşi va exprima poziţia împotriva reglementării propuse de UE de a interzice producţia şi vânzarea de maşini şi camionete cu motoare cu combustie internă, până în 2035„, a declarat ministrul Energiei.
Săptămâna trecută, Guvernul de la Roma anunţa că vrea să se alieze cu Franţa şi Germania pentru a influenţa şi a încetini ritmul implementării legislaţiei UE în privinţa emisiilor vehiculelor şi camioanelor.
„Italia crede că alegerea maşinilor electrice nu ar trebui să fie singurul mod pentru a ajunge la emisii zero în faza de tranziţie„, a adăugat Pichetto Fratin.