Statele Unite au reiterat marţi refuzul oricărei normalizări cu regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, într-un moment în care mai multe ţări arabe, printre care Emiratele Arabe Unite, au reluat contactul cu Damascul după cutremurul devastator de la începutul lui februarie, notează AFP.
„Nu vom normaliza relaţiile noastre cu regimul al-Assad şi nu îi vom încuraja pe alţii să facă acest lucru până când nu se vor realiza progrese reale spre o reglementare politică” a conflictului din Siria, le-a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.
„Continuăm să îndemnăm pe oricine care se angajează în relaţii cu Damascul să ia în considerare sincer şi pe deplin modul în care acest lucru îi poate ajuta pe cei mai defavorizaţi sirieni, oriunde ar trăi aceştia”, a adăugat el.
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite l-a primit duminică pe omologul său sirian, spunându-i că este timpul ca Damascul să se întoarcă în familia arabă, în cursul unei întâlniri la Abu Dhabi, a raportat presa de stat.
A fost a doua vizită în Golf a preşedintelui al-Assad după cutremurul de la începutul lui februarie în Siria.
Preşedintele sirian, a cărui ţară a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul lui 2011, a vizitat Sultanatul Oman pe 20 februarie.
Bashar al-Assad a călătorit şi la Moscova, unde a fost primit de omologul său rus Vladimir Putin.
Şeful statului sirian este izolat pe scena internaţională de la represiunea din 2011 a unei revolte populare care a degenerat într-un război civil. De la cutremurul din Siria, ţările arabe şi-au intensificat contactele şi au trimis ajutoare Damascului.