Acasa InternationalExterne Zelenski eliberează deținuți pentru a lupta cu rușii

Zelenski eliberează deținuți pentru a lupta cu rușii

scris de Misu Andrei
281 afisari

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis luni să elibereze deţinuţi cu experienţă militară pentru ca aceştia să participe la lupta împotriva trupelor rusești de invazie.

„Oricine se poate alătura luptei împotriva ocupanţilor trebuie să o facă. Nu a fost o decizie uşoară, din punct de vedere moral, dar este utilă din punctul de vedere al protecţiei noastre. În conformitate cu legea marţială, participanţii la ostilităţi, ucraineni cu experienţă reală de luptă, vor fi eliberaţi din închisori şi-şi vor putea ispăşi pedepsele în locurile cele mai periculoase ale războiului. Cheia acum stă în apărare”, şi-a justificat decizia Volodimir Zelenski, potrovit EFE, preluată de Agerpres.

Într-o nouă înregistrare video, difuzată cu puţin înaintea începerii negocierilor ruso-ucrainene de la frontiera cu Belarus, Zelenski a declarat: „Când mi-am anunţat candidatura, am spus că fiecare dintre noi este preşedinte. Pentru că toţi suntem răspunzători de statul nostru. De frumoasa noastră Ucraină. Şi acum fiecare dintre noi s-a transformat într-un luptător”.

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a precizat că nu este o acțiune în masă, ci o măsură calculată.

„Simplu spus, populația nu trebuie să se teamă că strazile vor fi invadate de infractori. (…) Fiecare dintre cei eliberați are o mare experiență de luptă în zona Donbas, în 2014-2015. Toți sunt adversari declarați ai lumii ruse, unul dintre ei a compus un cântec bine cunoscut de suporterii ucrainei despre agresorul Putin”, a declarat Irina Venediktova.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult