Aşteptări realiste – la vest de Rusia

Săptămâna trecută a avut loc, la Bucureşti, a treia conferinţă a autorilor proiectului “Rusia şi vecinii săi central-est europeni”, cu o durată de doi ani, iniţiat şi sponsorizat de fundaţia germană Friedrich Ebert.

După cum ne-a declarat dr. Liviu Mureşan, liderul Fundaţiei EURISC, co-organizator al acestui inedit eveniment – alături de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române şi implicit Institutul Român de Studii Internaţionale (IRSI) -, finalitatea proiectului constă în publicarea, la finele anului 2012, a două volume (în engleză şi rusă) cuprinzând studii academice despre relaţiile Federaţiei Ruse cu fiecare dintre statele participante la proiect: Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia si Ungaria. Două capitole de sinteză  vor fi dedicate cadrului istorico-politic şi raporturilor economice, în perioada ultimelor două decenii.

Cu prilejul sesiunii deschise reprezentanţilor presei am consemnat opiniile unor participanţi, raportate la ideea pusă în discuţie “Ambitious hopes and realistic expectations. Russia and its East-Central European Neighbours”./ Speranţe ambiţioase. Rusia şi vecinii săi central-est europeni”.

Sesiunea a fost condusă de Dan Dungaciu, ex-consilier al preşedintelui celui de-Al Doilea Stat Românesc. Iar primul invitat la microfon a fost ex-ministrul de externe al României, ambasadorul Sergiu Celac.

Cu o voce inconfundabilă, bine temperată, semn al unei îndelungate experienţe, diplomatul Sergiu Celac a afirmat că o asemenea conferinţă are un precedent pozitiv în dialogul stabilit anterior, la nivel academic, de Polonia cu Rusia. Care s-a finalizat cu tipărirea a trei cărţi solide, bine documentate de cercetătorii ambelor state amintite. Şi asta fără a ignora problemele trecutului.  Este un model de urmat şi de către România, unul foarte important pentru edificarea de relaţii constructive cu Rusia.

Mulţumită de atmosfera amicală în care s-au derulat dezbaterile, Stephanie Moser, reprezentanta fundaţiei germane Friedrich Ebert, a informat asistenţa că acţiunea de la Bucureşti este doar una dintre cele organizate la nivel global, de structura a cărei purtătoare de mesaj este. Ideea acestui proiect? Dezvoltarea unui nou concept de politică, între Rusia şi statele reprezentate la acest forum inedit, din România. Toate fiind interesate de reuşita unui parteneriat al responsabilităţii, dincolo de provocările fireşti, din interiorul acestui proiect ambiţios.

Ferm în afirmaţii, sigur pe propriile-i convingeri, Slawomir Debski, din Polonia, a făcut o previziune optimistă a relaţiilor cu Rusia, în următoarea perioadă. El a evocat etapele în care ţara sa a restartat şi detensionat raporturile multiple cu Federaţia Rusă, pledând pentru ideea că, mai devreme sau mai târziu, statele din centrul şi estul bătrânului continent pot deveni  aliatele Moscovei, în cadrul Uniunii Europene. Şi pentru că unii colegi au perceput eronat ultima sa doleanţă principială, Debski a declarat că Rusia trebuie să facă neapărat progrese democratice, deoarece, în acest moment, nu suntem în aceeaşi…barcă. Dacă este adusă în discuţie problema reciprocităţii, atunci aceasta trebuie să se manifeste în ambele direcţii. Inclusiv prin acordarea de burse adecvate pentru studenţi şi profesori. În privinţa vizelor, Rusia trebuie să îşi facă partea ei legată de liberalizarea turismului, prin modificarea actualelor proceduri administrative. Iar când s-a referit la faptul că Federaţia Rusă va putea intra în U.E., s-a gândit la o perspectivă lungă.

Cu un umor apreciat de ceilalţi participanţi, Andras Racz, din Ungaria a reamintit asistenţei că Mihail Gorbaciov este acela care a anunţat sfârşitul doctrinei lui Brejnev, în raporturile Moscovei cu fostele state socialiste din Europa. Tot el a constatat că deşi, după 1989, de la Budapesta au fost emise deseori declaraţii oficiale dure – precum solicitarea restituirii bunurilor luate de Uniunea Sovietică, din Ungaria, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial -, din capitala rusă nu s-a primit nicio reacţie, Kremlinul preferând o conduită dominant pasivă. Apoi, Racz a comparat ţara sa cu un şoarece şi statul rus cu un elefant! Acum, şoarecele având oarece temeri, generate de realegerea lui Vladimir Putin, ca preşedinte al Rusiei. Dar o îmbunătăţire a informaţiilor difuzate conaţionalilor săi poate determina o pozitivare a atitudinii publice faţă de statul moştenitor al URSS.

Iniţial autoironic, treptat cu o insistenţă pertinentă, Alexander Duleba, din Slovacia, a semnalat realitatea că, la discuţiile prilejuite şi de reuniunea de la Bucureşti, sunt mari diferenţe de abordare a temelor convenite de comun acord. În cazul ţării sale, după obţinerea independenţei, politica externă slovacă  a fost o reflectare a politicii interne. El a afirmat că statele membre ale UE au nevoie de Rusia, ca ţară parte a Europei, cu o considerabilă importanţă pe planul securităţii comune şi pe acela al dezvoltării raporturilor economice. Ce divide UE de Rusia? Aquis-ul comunitar! Pe tema aceasta, Uniunea Europeană nefiind de facto pregătită pentru un dialog adecvat, în timp ce Rusia are obiecţii majore la măsurile prevăzute la cel de-al doilea pachet energetic. Alexander Duleba speră totuşi că, pe viitor, va putea fi iniţiat şi derulat, cu succes, un asemenea dialog bilateral. Cu precizarea că, dacă Federaţia Rusă vrea într-adevăr să devină parte a Uniunii Europene, atunci trebuie să găsească un modus vivendi, cu aceasta.

Moderat şi atent la cele exprimate de colegii săi, Andris Spruds, din Letonia, a optat pentru un iniţial joc de cuvinte, parafrazând titlul sesiunii deschise: de la îngrijorări viitoare, la speranţe ambiţioase. El a recunoscut că au existat îngrijorări est-europene faţă de evoluţia fostelor state socialiste. Iar recenta criza economică a generat provocări care au devoalat slăbiciuni relativ surprinzătoare şi competiţii publice. Andris Spruds a mai remarcat că la reuniunea de la Bucureşti au fost reprezentanţi ai unor ţări cu o lungă statalitate, precum România, dar şi ai unor state, precum cele baltice, cu o independenţă reală de doar 20 de ani. Dezideratul unor raporturi mai bune între U.E. şi Rusia rămâne o ambiţie ce poate fi materializată şi prin instituţionalizarea relaţiilor, o manieră care determină instituirea şi respectarea unor reguli convenite de ambele părţi. U.E. ar putea face un gest de încredere, spre Rusia, prin liberalizarea vizelor pentru cetăţenii acestei ţări.

Cu o bună fluenţă a limbii engleze, Irina Kobrinskaia, din Rusia, a fost unul din protagoniştii principali ai sesiunii deschise. Din start, fără să clipească, dar cu referire la ideea dezbătută în acest panel inedit, ea a afirmat că nu este cazul să ne gândim la speranţe ambiţioase, ci doar la…aşteptări realiste. Apoi a evocat impactul prezenţei lui Vladimir Putin, la Smolensk, după prăbuşirea avionului prezidenţial polonez. Acest moment a impresionat opinia publică poloneză, mai mult decât ar fi făcut-o nu se ştie cât de multe cărţi – scrise de istorici mandataţi de Moscova şi Varşovia să lucreze în comun. Irina Kobrinskaia a remarcat că tocmai a aflat, de la CNN, de decizia Chinei de a mări bugetul apărării. În acest context, ce mai înseamnă acum Europa centrală? Nimic, în comparaţie cu ce se întâmplă în Asia, unde şi SUA a decis să sporească efectivul trupelor sale din Australia. Da, aquis-ul comunitar este o problemă pentru Rusia, care mai are multe de schimbat şi perfecţionat pe plan politic şi economic. Cum este Rusia, după alegerile prezidenţiale? Dornică să se focalizeze pe problemele presante de acasă! Modernizarea ţării fiind întâia prioritate. În cadrul acesteia, reindustrializarea statului fiind cea mai mare provocare naţională. Fără de care Rusia va pierde sudul federaţiei, ocupat deja paşnic de şapte milioane de chinezi, veniţi să muncească şi să trăiască, cu familiile lor, acolo. Rusia de azi şi ţările partenere, în proiectul ştiinţific comun, au mentalităţi diferite. Iar Rusia trebuie să facă faţă unei duble provocări: relaţia sa cu U.E. şi aceea cu China. Concomitent, Moscova are interese geostrategice în Golful Persic şi Orientul Mijlociu. Zone care determină şi dinamica relaţiilor strategice ale Federaţiei Ruse cu Statele Unite. Numai că valorile sunt diferite. În acest sens, ea  a amintit celor prezenţi că fostul premier al Rusiei, Evgheni Primakov, a scris o carte intitulată Valori strategice, în care a  evocat  valoarea de a trăi în pace. Detaliu ce explică, în opinia ei, poziţia diplomaţiei ruse faţă de situaţia din Siria.

Al doilea protagonist, cu priză aparte la public, a fost Karsten Voigt, din Germania. Din start, el a animat asistenţa afirmând că nu putem schimba geografia, ci doar situaţia geopolitică. Din perspectiva Berlinului, Rusia poate avea relaţii bune cu statele din centrul şi estul continentului european. Dezirabil pentru Moscova ar fi să încerce înţelegerea problemelor acumulate în relaţia Rusiei cu o serie de ţări, din acest areal geopolitic. Iar Kremlinul ar putea reflecta la o apropiere pragmatică de Uniunea Europeană. Rusia păstrându-şi identitatea, dar promovând un dialog constructiv cu U.E., căreia îi poate dovedi, în timp, preocuparea constantă pentru supremaţia legii. Karsten Voigt a afirmat că nici el, nici Vladimir Putin, nu au avut şansa de a se naşte într-un stat democratic, primul văzând lumina zilei în vremea regimului nazist, al doilea pe timpul regimului sovietic. Dar aşa cum Voigt se bucură acum de libertăţile Germaniei reunite, aşa şi liderii de la Moscova se pot apropia, treptat, de valorile democraţiei reale. Voigt a reamintit asistenţei necesitatea ca Rusia să îndeplinească aquis-ul comunitar. Asta, deşi, în momentul de faţă este evident, pentru toată lumea, că U.E. şi Federaţia Rusă nu au aceleaşi instituţii relevante, pe plan economic şi pe acela al securităţii. Dar Karsten Voigt consideră că ar fi o eroare determinarea unor schimbări interne, doar la presiuni externe. El are numeroşi prieteni ruşi, care au vizitat Germania, le-a plăcut ce au văzut acolo, i-au şi spus asta, dar au mai precizat că este diferită situaţia, în ţara lor. Voigt a pledat pentru răbdare, în relaţia statelor europene cu Rusia, nu pentru nervozitate. Respectarea voinţei europenilor de naţionalitate rusă îi va ajuta să decidă ei singuri spre ce se îndreaptă în viitor.

Aidoma unui monitor conştiincios al reuniunii de la Bucureşti, Andrei Zagorski, din Rusia a relevat faptul că eforturile comune nu au fost scutite de multe întrebări deloc comode. Dar, întotdeauna, problemele dificile au fost abordate cu realism, chiar cu succes, istoria nefiind o piedică în calea unui dialog multinaţional amical. Asta deşi unele dintre statele reprezentate la acest proiect, nu au aceeaşi intensitate a relaţiilor bilaterale cu Federaţia Rusă. Cheia depăşirii lipsei de soluţii? Încurajarea comunicării directe, devenind o obişnuinţă salutară capacitatea de sta constant de vorbă atât cu colegii din proiect, cât şi cu politicienii din Rusia şi din alte state. Importanţi fiind aceia care discută cu alegătorii lor, fiind şi formatori de opinie publică. Nu sunt ocoliţi nici aceia care nu sunt de acord cu punctele de vedere ale realizatorilor  proiectului fundaţiei germane Friedrich Ebert.

În esenţă, conferinţa autorilor proiectului “Rusia şi vecinii săi central-est europeni” s-a dovedit a fi, cum confirma şi dr. Liviu Mureşan, liderul Fundaţiei EURISC, un think tank. Unul în care toţi participanţii au probat francheţe, echilibru, respect reciproc şi dorinţa de a contribui la un viitor european bazat pe o înţelegere multinaţională reală.