Atentatele din Paris, comise de trei echipe de terorişti bine coordonate | Ziua Veche
Acasa InternationalGeopolitica Atentatele din Paris, comise de trei echipe de terorişti foarte bine coordonate

Atentatele din Paris, comise de trei echipe de terorişti foarte bine coordonate

scris de A.B.
6 afisari

Atentatele din Paris, de vineri seară, soldate cu 129 de morţi şi 352 de răniţi, au fost comise de trei echipe de terorişti foarte bine coordonate, a declarat procurorul general din Paris, Francois Molins, citat de publicaţia franceză Le Point.

atentate parisÎn cazul atacurilor de vineri seară, este vorba despre “trei echipe de terorişti foarte bine coordonate”, a subliniat Molins.

Procurorul general din Paris a precizat că prima echipă, compusă din trei atacatori kamikaze, a acţionat în zona Stade de France, cea de-a doua, aflată la bordului unui autoturism Seat Leon, negru, a deschis focul asupra teraselor cafenelelor şi restaurantelor, iar cea de-a treia, care s-a deplasat cu un autoturism Volkswagen Polo, fiind compusă din trei persoane, a atacat sala de spectacole de la Bataclan.

Anterior, autorităţile belgiene au anunţat că patru persoane au fost arestate în Bruxelles, în cazul atentatelor teroriste de vineri. Un bărbat care a închiriat un autoturism utilizat de terorişti a fost arestat la frontiera cu Belgia.

Unul dintre atacatorii de la Bataclan a fost identificat. Este vorba despre un cetăţean francez, născut în data de 21 noiembrie 1985, în departamentul Essone, din regiunea Ile-de-France în care au avut loc atentatele. El a fost condamnat de opt ori în perioada 2004-2010, dar nu a executat vreo sentinţă în închisoare. Ar fi făcut obiectul unei mişcări de radicalizare în 2010, potrivit procurorului general din Paris.

Potrivit ultimul bilanţ al victimelor atentatelor din Paris, 129 de persoane au murit şi 352 sunt rănite, dintre care 99 în stare critică.

Autoritățile franceze l-au identificat drept Ismail Omar Mostefai pe unul dintre cei trei teroriști care au ucis vineri seară cel puțin 89 de oameni în sala de concerte din Bataclan (centrul Parisului), a informat presa franceză, citată de EFE.

Născut în capitala Franței și având 29 de ani, Mostefai a fost identificat după amprentele prelevate de la o bucată de deget găsită în sala de concerte. Informația a fost divulgată de deputatul și primarul orașului Chartres, Jean-Pierre Gargantas, și confirmată din surse ale ziarului Le Monde. Potrivit cotidianului francez, este posibil ca Mostefai să fi călătorit în Siria câteva luni la rând, în iarna dintre anii 2013 și 2014.

Născut în 1985 în suburbiile Parisului, în Courcouronnes, acest “tânăr cu rădăcini algeriene” avea doi frați și două surori. Mostefai fusese condamnat de nu mai puțin de opt ori pentru delicte de drept comun, între 2004 și 2010, dar nu a fost niciodată închis. Din 2010, Omar apărea în evidențele serviciilor secrete franceze ca suspect de integrism islamic, dar nu era pus sub urmărire, au declarat surse ale poliției citate duminică de postul de televiziune BFM TV.

Potrivit postului de televiziune citat, Omar frecventa des o moschee din Lucé, în departamentul Eure et Loir. Tatăl și unul dintre frații acestuia au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în arestul Direcției Antiteroriste a Poliției (SDAT) din Levallois Perret, la periferia Parisului, unde au fost interogați pentru a stabili dacă erau la curent cu activitățile lui Omar.

Locuințele celor două rude ale lui Omar, în Romilly sur Seine (Eure et Loir) și în Bondoufle (Essonne), au fost percheziționate sâmbătă. Fiind vorba de un caz de terorism, cei doi ar putea fi reținuți până la 96 de ore înainte de a fi trimiși în fața unui judecător. Fratele lui Omar, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat de bună voie la poliție, după ce a aflat că acesta era implicat în atentate. Însă, potrivit cotidianului francez Le Parisien, el s-a declarat surprins de vestea că fratele său ar fi unul dintre teroriștii din Paris. “Este o nebunie, un vis urât”, ar fi declarat el polițiștilor care îl anchetau, cărora le-a mai spus că nu ținea legătura cu Omar de ani buni din cauza unor “certuri în familie”, dar știa că a fost în Algeria, țara de origine a familiei Mostefai.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult