Acasa InternationalGeopolitica Bilderberg. Agenda întîlnirii secrete din Alpii austrieci

Bilderberg. Agenda întîlnirii secrete din Alpii austrieci

scris de D.S.S.
25 afisari

Cei mai influenţi oameni ai planetei se întâlnesc la summit exclusivist al grupului Bilderberg. Întâlnirea are loc la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din alpii austrieci. Zona este controlată de poliţişti înarmaţi şi supravegheată cu elicoptere militare. Peste 140 de personalităţi participă la întâlnire.

Bilderberg. Agenda întîlnirii secrete din Alpii austrieci

Bilderberg. Agenda întîlnirii secrete din Alpii austrieci

Întâlnirea este secretă, iar accesul presei este interzis

Criticii acuză faptul că presei nu îi este permis accesul, lucru care ridică suspiciuni şi le permite să îi acuze pe organizatori de neonestitate. De partea cealaltă, organizatorii spun că de la ultima întâlnire au luat hotărârea să interzică accesul presei pentru ca invitaţii să poată discuta liber subiectele fiebinţi ale agendei.

Toţi cei care vor aştepta o conferinţă de presă ori declaraţii ulterioare vor fi dezamăgiţi. „Nu va fi o agendă detaliată, nici propuneri de rezoluţii, nici voturi nu vor fi luate şi nici declaraţii politice nu vor fi făcute”, scrie website-ul grupului Bilderberg.

„Mulţumită naturii private a acestei conferinţe, participanţii nu sunt legaţi de convenţiile birourilor lor sau de poziţia lor. Astfel ei pot avea timp să asculte, să reflecteze şi să îşi contureze o perspectivă.” mai scrie pe site-ul grupului.

Cum sunt păziţi invitaţii prezenţi la conferinţa de 4 zile
Cele peste 140 de personalităţi din lumea politică, financiară, academică sau de business vor discuta probleme legate de securitatea cibernetică, armele chimice, Rusia, Iran, Grecia, Nato şi inteligenţa artificială. Pe agendă mai este trecut şi un subiect intitulat „ameninţări„.

Printre cei chemaţi la reuniunea care a început joi se află personalităţi precum ministrul de finanţe al Marii Britanii, George Osborne, premierul Olandei Mark Rutte şi personalităţi importante din media, chiar şi alteţe regale precum prinţesa Beatrix a Olandei.

De asemenea, la întâlnirea extrem de bine păzită mai participă şi fostul şef al CIA David Petraeus, soldatul de top John Allen, acum delegatul prezidenţial pentru coaliţia împotriva mitanţilor Statului Islamic, fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose M. Barroso, directorul executiv al Google, Eric Schmidt, dar şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Astfel, securitatea în zonă, în vestul Austriei, este foarte ridicată. Poliţia îi opreşte toţi cei care nu sunt invitaţi, iar amenzile sunt usturătoare: în jur de 500 de euro. Lista invitaţilor a fost publicată pe site-ul organizaţiei.

Grupul poliţistilor care păzesc zona a fost suplimentat cu peste 2100 de agenţi. Asta în contextul în care mai mulţi protestatari plănuiesc o manifestaţie sâmbătă, iar singurul drum care duce la hotel este blocat. „Un radar special de mică altitudine este pe poziţie, iar elicopterele Kiowa dotate cu mitraliere survolează întreaga zonă” scrie publicaţia Kronen-Zeitung citând surse din armată.
Temele ce vor intra în discuţie anul acesta vizează în mare parte securitatea, tehnologia informaţiei şi marile dosare geopolitice din prezent, menţionează AFP.

Printre temele principale de discuție în acest an se numără:

Inteligență Artificială
Securitate Cibernetică
Amenințări cu arme chimice
Probleme economice actuale
Strategia europeană
Globalizarea
Grecia
Iran
Orientul Mijlociu
NATO
Rusia
Terorism
Regatul Unit
STATELE UNITE ALE AMERICII
Alegeri SUA

Grupul Bilderberg, organizat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire secretă, în 1954. Cel care a organizat Grupul Bilderberg, este prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld de Olanda. Grupul Bilderberg împreună cu Consiliul pentru Relații Externe, a condus la crearea Comisiei Trilaterale.

Istoria Clubului Bilderberg începe după cel de-al doilea război mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în luna mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Atunci s-a împrumutat numele Hotelului Bilderberg, amfitrionul întânirii, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl fostei Regine Beatrix a Olandei.

Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rothschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită. Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată.

Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.

Grupul a fost suspectat că pe agenda întâlnirii din anul 2010 s-ar fi aflat un potențial atac asupra Iranului și viitorul colaps al monedei euro. După colapsul monedei euro, soluția salvatoare pentru ieșirea din criză ar fi impulsionarea apariției unei monede mondiale, emisă de o bancă centrală globală. Aceasta s-ar traduce prin încercarea de a face din FMI un fel de Trezorerie mondială, sub egida ONU.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult