Acasa InternationalGeopolitica Ce au discutat Serghei Lavrov şi John Kerry, pe o bancă din Paris

Ce au discutat Serghei Lavrov şi John Kerry, pe o bancă din Paris

scris de C.P.
0 afisari

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, şi omologul său american John Kerry au purtat o discuție inedită, pe o bancă din curtea reşedinţei ambasadorului Statelor Unite la Paris.

Serghei Lavrov şi John Kerry, pe o bancă din Paris. (foto: Mediafax)

Serghei Lavrov şi John Kerry, pe o bancă din Paris. (foto: Mediafax)

Lavrov și Kerry au avut o întrevedere bilaterală de aproape o jumătate de oră, iar delegaţiile rusă şi americană au continuat ulterior întrevederea într-un format extins cu participarea celor doi miniştri.

La final, ministrul rus de Externe şi secretarul de Stat american au apreciat că întrevederea a fost „utilă”. Cei doi miniştri au abordat cele mai importante dosare de pe scena internaţională, în special situaţia din Orientul Mijlociu, Iran şi evenimentele din Ucraina.

Ministrul Serghei Lavrov a reafirmat că soluţionarea crizei din Ucraina este posibilă „doar în urma reluării dialogului politic între părţile aflate în conflict, în conformitate cu prevederile acordurilor de la Minsk din 5 şi 19 septembrie”. Potrivit ministrului rus, aplicarea acordurilor este o prioritate. „Secretarul de Stat american consideră justificată poziţia noastră”, a declarat Serghei Lavrov.

El a admis, de asemenea, că Moscova şi Washingtonul au în continuare poziţii divergente asupra altor teme de actualitate. Cele două părţi au confirmat, însă, că Rusia şi Statele Unite deţin un rol important în soluţionarea problemelor din lume şi ar putea colabora mai eficient, cum ar fi, de exemplu, în cazul luptei împotriva epidemiei de Ebola şi a ofensivei împotriva teroriştilor.

Întâlnirea de la Paris dintre secretarul de Stat John Kerry şi ministrul Serghei Lavrov intervine în condiţiile în care preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, au programată o întrevedere vineri la Milano, în prezenţa liderilor europeni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult