Acasa InternationalGeopolitica Ce presedinte merita Republica Moldova?

Ce presedinte merita Republica Moldova?

scris de Ion Petrescu
1 afisari

Referendumul din 5 septembrie a.c., din Republica Moldova, constituie momentul desprinderii publice a „aisbergului” basarabean de „calota” comunitatii ex-statelor sovietice, orizontul Europei Occidentale fiind, de departe, mult mai tentant pentru generatia urmatoare de conationali traitori intre Prut si Nistru, adolescenti si tineri care tanjesc la o conditie demna pe batranul continent. Renuntarea la modelul alegerii sefului statului de catre parlamentari, o simpla formalitate in anii exercitarii puterii de catre comunisti, prin consfintirea dreptului fiecarui alegator de a vota candidatul preferat la presedintia republicii, confirma schimbarea mentalitatii celor obisnuiti sa se supuna unei ierarhii oficiale prestabilite.


 

Rateuri irecuperabile

Vladimir Voronin traieste azi drama prabusirii, sub ochii sai, a unui sistem arogant de conducere a statului, propria sa inversunare impotriva Aliantei pentru Integrare Europeana-A.I.E. avand efecte nedorite pentru Partidul Comunist din Republica Moldova/P.C.R.M. Acestea sunt: organizarea referendumului, in conditiile perseverentei parlamentarilor comunisti de a boicota activitatea legislativului; conturarea unei majoritati a conationalilor dornici sa isi aleaga direct presedintele; diminuarea numarului cetatenilor care ii mai acorda o sansa P.C.R.M., pe scena politica din stanga Prutului.

Din punctul de vedere al managementului propriei imagini publice, Voronin a dat semnale clare de deruta: scrisoarea adresata de el ambasadorului american la Chisinau, urmata de vizita sa la Kremlin unde a uitat ca a fost sef de stat si a acceptat umilinta de a discuta cu un simplu consilier prezidential -; gafa retragerii parlamentarilor comunisti din legislativul republican, apoi conditionarea revenirii lor de renuntarea la referendum; apelul la boicotarea plebiscitului, subminat de evitarea dialogului personal cu cetatenii – prin trimiterea la diferite manifestari publice a unor tineri politicieni, necunoscuti de alegatori.

Iata de ce, Voronin si suita sa nu mai pot conta decat pe electoratul obisnuit cu „lumina” care venea de la Moscova. Voturile simpatizantilor P.C.R.M., cati vor mai ramane pana la alegerile prezidentiale, vor conta, totusi, in stabilirea invingatorului din finala cursei electorale pentru Presedintia Republicii Moldova.

Al patrulea deget…

Serafim Urecheanu, liderul Aliantei Moldova Noastra, are un rol de mediator la nivelul A.I.E., cu optiuni clare: „A.M.N. se simte mai aproape de familia liberala, dar suntem echidistanti fata de toti membrii AIE. Nu voi da prioritate unuia sau altuia dintre partidele A.I.E., fiindca toate cele patru degete apartin unui corp, pe care nu l-ai lovi si este foarte important sa mentinem acest echilibru, altfel vom pierde foarte mult”.

Oamenii care il secondeaza stiu sa puncteze in momente publice de interes national, cum a fost si pledoaria unui oficial al partidului sau, cu ocazia vizitei premierului la o scoala din provincie, in favoarea mobilizarii cetatenilor, ca sa voteze la referendum.

Serafim Urecheanu si-ar fi dorit un singur candidat al A.I.E. pentru alegerile prezidentiale. Cum este insa limpede ca Mihai Ghimpu, Vlad Filat si Marian Lupu sunt deja pe culoare distincte in cursa pentru functia suprema in stat, va fi interesant de vazut ce optiune va avea partidul A.M.N. Va exista o candidatura formala a lui Urecheanu sau a altui coechipier, pentru turul intai? Sau se va lansa un indemn generic, adresat propriilor simpatizanti, acela de a vota pentru oricare dintre ceilalti trei lideri ai A.I.E.?

Greul pentru Serafim Urecheanu va fi in turul al doilea, cand se pare ca va avea de ales intre actualul presedinte si premierul in functie.

Transferul de imagine

Cel mai incifrat candidat la Presedintia Republicii Moldova este Marian Lupu. Exista la echipa sa pentru campania electorala o incapatanare cu un deznodamant previzibil.

Marian Lupu nu a fost ales presedintele statului datorita deciziei lui Voronin de a sanctiona “dezertarea” sa din P.C.R.M. A asistat apoi, cu un calm aparent, la succesul lui Mihai Ghimpu in periplul sau prin Romania, ca si la aplombul lui Vlad Filat la Bruxelles si in alte capitale occidentale.

Propria sa vizita la Moscova a fost taxata imediat la o televiziune privata, ca replica necesara temperarii unui sustinator al sau, ce acuza sprijinul solicitat de unii prezidentiabili la Bucuresti.

Nu stiu cine l-a convins pe Marian Lupu ca este bine sa suprapuna imaginea sa peste aceea a campaniei pentru referendum, pentru ca intre intentia sa si conduita de pana acum este o mare diferenta.

Chiar daca a tinut aproape de Mihai Ghimpu, nu l-a sustinut nici in problema decretului care i-a enervat pe rusi, nici in aceea de a nu trimite militari care sa reconfirme public, prin defilarea lor in Piata Rosie, statutul de vasalitate a Republicii Moldova fata de Federatia Rusa.

Pe ce mizeaza Marian Lupu? Pe migrarea voturilor de la P.C.R.M. si pe sprijinul alegatorilor rusofoni, care ar putea vedea in el garantul pastrarii raporturilor de subordonare fata de Moscova.

Pana la urma este de admirat tenacitatea sa, in pofida luciditatii cu care sigur si-a pus o intrebare fireasca.

S-a implicat atat de mult Uniunea Europeana, in sprijinirea noii evolutii, pro-vest a Republicii Moldova, incat sa mai admita, dupa Voronin, un alt presedinte rusofon la Chisinau?

De la Putin, la Obama…

Chiar daca initial a enervat pe unii aliati politici, la Chisinau, cu dorinta sa de a candida la alegerile prezidentiale, Vlad Filat are dreptate. O democratie normala incurajeaza competitia, mai ales in plan politic.

Are sens si crezul sau, ca poate face mai multe pentru conationali ca presedinte, decat ca premier, ceea ce inseamna axarea pe proiecte pe cat de viabile, pe atat de necesare Republicii Moldova.

Filat si-a surprins neplacut adversarii, cand a obtinut sprijinul cancelarului german, necesar promovarii unei solutii constructive, acceptata si de Moscova, in privinta viitorului Transnistriei. Dar i-a si facut sa jubileze, cand s-a delimitat de decretul prezidential de condamnare a ocuparii Basarabiei de catre trupele sovietice.

Premierul a adus o raza de speranta si in sufletele celor aproximativ sase mii de militari moldoveni, cand a participat la o zi a portilor deschise intr-o cazarma din Chisinau. Atunci a placut, atat asistentei, cat si telespectatorilor, gestul sau de a renunta la haina si de a intra intr-un blindat adus pe platoul de adunare al brigazii.

Bucuria a fost de scurta durata… Dorinta sa acerba, ca un detasament sa reprezinte Armata Republicii Moldova la defilarea de la Moscova, a inegurat fruntile ofiterilor scoliti in Statele Unite si in Romania.

Nervozitatea sa, exprimata public, la o conferinta de presa organizata exact cand presedintele Mihai Ghimpu se afla la Bucuresti a produs satisfactie la Moscova si nedumerire in Romania.

Chiar daca acum, Vlad Filat isi acorda prima sansa in alegerile prezidentiale din Basarabia, renuntand la modelul sau initial – Vladimir Putin – si urmand vizibil conduita publica a presedintelui Barack Obama, ceea ce spune suficient despre traiectoria viitoare a celui de-Al Doilea Stat Romanesc, mai are de facut un pas important. si necesar. Un discurs in Parlamentul Romaniei, unde sa isi precizeze clar telurile pentru care va milita in relatiile dintre cele doua State inca Neunite ale aceluiasi popor.

 

Sansa lui Mihai Ghimpu

 

Fiind jurnalistul care a semnalat primul, intr-un simplu cursiv – cu un amplu ecou la Chisinau –, posibilitatea reala ca presedintele interimar Mihai Ghimpu sa castige alegerile prezidentiale din Republica Moldova, pe baza consecventei sale de a apara demnitatea natiunii din care face parte, constat totusi o anumita cantonare a sa in activitatea cancelariei prezidentiale. Una prin care sigur ca poate conferi recunostinta publica multor romani de valoare, dar il priveaza pe prezidentiabil de contactul constant si necesar, cu alegatorii din tara.

Avand in vedere potentialul profesional si dinamismul celor care recent au fost angajati drept consilieri ai presedintelui Ghimpu, tocmai ei ar trebui sa isi asume urgent marele pariu al toamnei electorale din Basarabia – primirea la Casa Alba a presedintelui Republicii Moldova. O discutie intre patru ochi, a lui Mihai Ghimpu cu Barack Obama, asa cum a avut una si cu omologul rus, in care sa precizeze interlocutorului american, printre altele, ca aceeasi natiune traieste pe ambele maluri ale Prutului, ar fi compensarea salutara, inteligenta, simbolica si utila, de catre Washington D.C., a presiunilor Moscovei, care trebuie sa se obisnuiasca, de pe acum, dar si in viitor, cu noua granita a sferei sale de influenta – pe Nistru.

*

Presedintele de care are nevoie Republica Moldova este acela care nu va abroga fraternitatea cu Romania.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult