Acasa InternationalGeopolitica Coreea: discuţii la nivel înalt între Nord şi Sud

Coreea: discuţii la nivel înalt între Nord şi Sud

scris de B.C.R
4 afisari

Discuțiile dintre oficiali din Coreea de Nord și de Sud au început miercuri dimineață, primele din ultimii ani care au loc la un nivel foarte înalt, posibil semn al reluării cooperării bilaterale înainte de reuniunile familiilor separate de război în urmă cu 60 de ani, relatează AFP.

Temele abordate cu prilejul aceste întâlniri, ce are loc în localitatea de frontieră Panmunjom, nu au fost precizate, însă conțin ‘subiecte importante’, printre care reluarea programului de reuniuni ale familiilor separate de Războiul din Coreea (1950-1953), a anunțat cu o zi înainte Ministerul Unificării de la Seul.

Delegația Sudului este condusă de oficialul cu rangul cel mai înalt din cadrul Consiliului național de securitate, Kim Kyou-Hyun. El a afirmat că scopul autorităților de la Seul este de a se asigura că reuniunilor vor avea loc, după cum este prevăzut în program.

Reuniunile familiale programate în septembrie 2013 au fost anulate de Phenian în ultimul moment. De partea Coreii de Nord, delegația va cere foarte probabil încă o dată anularea manevrelor militare comune desfășurate anual de Washington și Seul, care urmează să înceapă pe 24 februarie.

Kim Kyou-Hyun a declarat că abordează aceste discuții ‘cu spiritul deschis pentru a studia oportunitățile de a demara un nou capitol în Peninsula Coreeană‘. El nu a menționat dacă programul nuclear al Phenianului va reprezenta un subiect al discuțiilor care au început la ora locală 10.00 (01.00 GMT).

Este vorba despre prima întâlnire, din 2007, la un nivel atât de înalt între reprezentanți din Coreea de Nord și de Sud. Ea are loc în ajunul vizitei la Seul a secretarul de stat american, John Kerry, unde va discuta cu autoritățile din această țară despre situația din Coreea de Nord.

Potrivit Seulului, întâlnirea de la Panmunjom a fost propusă de Phenian, a cărui delegație este condusă de Wong Ton-Yong, vicepreședinte al organizației care se ocupă de legăturile dintre cele două Corei.

Această reuniune nu a fost menționată în presa nord-coreeană. Întâlnirea are loc în partea sud-coreeană a localității transfrontaliere unde a avut loc semnarea armistițiului în Războiul din Coreea. Între cele două state vecine nu există un tratat de pace, adaugă AFP.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult