Conceptul de suveranitate statala e, in realitate, o chestiune mult mai incurcata decat recunosc politologii. Pentru ca pe Terra exista doua feluri de state: recunoscute si nerecunoscute. In aceasta ultima categorie intra de la republici, principate si chiar imperii de apartament pana la state cu zeci de milioane de locuitori, cum ar fi Taiwanul, considerat de China comunista o simpla provincie rebela. „Reteta taiwaneza” (aproape imposibila fara ajutor american) este aplicata cu succes si in imediata apropiere a granitelor României, unde Transnistria cea nerecunoscuta de comunitatea internationala isi mentine independenta de facto gratie sprijinului fatis acordat de Rusia lui Putin.
Principatul Sealand
Fost maior al armatei britanice recalificat DJ de post de radio pirat, Paddy Roy Bates a devenit, pe data de 2 septembrie 1967, Alteta Sa Serenissima Printul Roy I de Sealand. „Maretul” sau principat, pentru a carui cucerire a debarcat nu de pe vreo magnifica nava de razboi, ci de pe o banala barcuta, este o platforma cu o suprafata totala de 550 de metri patrati, construita in 1943 de Marina Regala Britanica in Marea Nordului, la 10 km distanta de coastele comitatului Suffolk.
Abandonata dupa razboi si fiind situata in apele internationale, fosta platforma militara Fort Roughs avea statut juridic de res nullis (dreptul nimanui). Roy Bates a ocupat-o fara nicio problema, pentru ca aici avea chef sa-si instaleze radioul pirat. Dupa o sumara examinare a situatiei juridice a „cuceririi” sale, pe care a rebotezat-o Sealand, au urmat proclamarea independentei noului principat si intemeierea unei dinastii. Urmatorul „moment istoric” a fost anul de gratie 1968, cind “printul mostenitor” Michael si-a “aparat cu arma” in mana “tara” de “invadatori”. Traducere libera: a tras asupra unor lucratori veniti sa repare o geamandura situata in apropiere. Alteta Sa Serenissima s-a trezit inculpat intr-un proces penal, numai ca… tribunalul a decis ca noul principat, fiind situate in apele internationale, nu poate intra sub jurisdictie britanica. Ca urmare, actiunea deschisa de procurorii Majestatii Sale a fost respinsa. Bates a considerat verdictul ca o recunoastere a suveranitatii “statului sau”, pe care l-a inzestrat cu o constitutie, un imn national, drapel si chiar un blazon (stema).
In august 1978, cand “familia princiara” isi petrecea vacanta in Austria, Sealandul a fost ocupat – cu ajutorul unor mercenari germani si olandezi – de un anume Alexander Achenbach, autoproclamat prim-ministru al Sealandului. Achenbach, care detinea un pasaport sealandez, l-a luat ostatic pe “printul mostenitor” Michael. Dar Paddy Roy Bates si-a eliberat foarte repede principatul, capturandu-l pe ocupant cu banda sa de mercenari cu tot. Guvernul german a trimis chiar un diplomat pentru eliberarea captivilor. Bates era in al noulea cer: avea recunoastere internationala!
Istoria principatului nu se opreste aici. In 1997, Bates a trebuit sa revoce toate pasapoartele emise (in numar de “numai” 150.000), pentru ca unii dintre posesorii lor se ocupau cu diverse matrapazlacuri. Cum ar fi traficul de droguri la adapostul “imunitatii diplomatice”. Pe 23 iunie 2006, un scurtcircuit a provocat “un incendiu devastator, care a pus in pericol existenta principatului”, ai carui locuitori au fost evacuati de Royal Air Force. Dupa reparatii, familia Bates a incercat sa-si vinda imensele domenii – dar afacerea a esuat, in pofida unor oferte facute de website-ul suedez Pirate Bay (cel care nu recunoaste drepturile de autor si ai carui membri au fondat Partidul Piratilor) si de o companie imobiliara (!) spaniola. Pana la urma, dinastia Bates s-a orientat catre un casino online, ca mijloc de a scapa de deficitul bugetar. Oricat se lauda “familia princiara” Bates, principatul Sealand nu este nici acum recunoscut de jure, ci doar de facto. Adica tolerat.
Principatul Hutt River
Nu se stie daca fermierul australian Leonard George Casley a auzit sau nu de Roy Bates, dar in 1969 i-a urmat exemplul, proclamandu-si independenta fata de Commonwealth-ul Australia. Aparitia noului stat independent a fost provocata de premierul de atunci al statului Western Australia, Sir David Brand, si de guvernatorul aceluiasi stat, Sir Douglas Kendrew. Cei doi i-au impus lui Casley o cota de grau mult prea mare, si fermierul s-a revoltat.
In baza unei legi engleze din 1495 (pe care nu a abrogat-o nimeni si este valabila si in Australia), Casley a proclamat independenta fermei sale, care are o suprafata de 75 de km patrati. Avand o treime din suprafata Bucurestiului, Hutt River e o entitate statala cu mult mai intinsa decit principatul Sealand. Evident, Casley a profitat de ocazie pentru a isi proclama (ca si Bates) si statutul de print independent. Oricat ar fi vrut Kendrew sa-l nimiceasca pe Casley, guvernatorul general al Australiei, Sir Paul Hasluck, s-a opus “din motive constitutionale”. Nu i-a recunoscut insa lui Casley titlul de Alteta Serenissima, ci doar pe cel de guvernator al provinciei Hutt River.
Ceva mai tarziu – in 1977 – infuriat de insistentele Fiscului Australian, care ii cerea sa-si plateasca impozitele, Leonard George Casley a declarat razboi Commonwealth-ului Australia. Guvernul central de la Canberra a decis sa nu faca nimic, si, dupa cateva zile de inactivitate militara, Casley a incetat ostilitatile. De atunci, nimeni nu i-a mai amintit de impozite… Astazi, principatul Hutt River este o “natiune prospera” cu 13.000 de cetateni, care bate moneda proprie si are chiar si o marina militara – desi iesirea la mare lipseste cu desavarsire. Din 2004, inregistreaza companii straine, precum alte paradisuri fiscale ca Insulele Cayman si British Virgin Islands. Aviz amatorilor!
Alte microstate
Cele doua exemple de mai sus nu sunt singurele. In Australia mai exista principatul Wy – o gospodarie situata la marginea orasului Sydney. Dupa o disputa de 17 ani cu consiliul local, in 2004 invatatorul Kevin Baugh s-a declarat print suveran al curtii si casei sale. De atunci, domneste peste familia sa si peste cativa iepuri de casa. Pe continentul nord-american se afla Republica Molossia, aparuta pe de 3 septembrie 1999, prin secesiune. Autoproclamatul presedinte Kevin Baugh, fost director de resurse umane, a declarat separarea de statul american Nevada. Pe teritoriul de 58.000 de km patrati al republicii Molossia fumatul e strict interzis.
Ceva mai mare, Republica Conch este, de fapt, o insulita din apropierea Floridei care traieste din turism. Si-a proclamat independenta in 1982, ca protest fata de niste manevre ale Marinei Militare a SUA.
Cu lunga lista a micro-mini-statelor care si-au incetat existenta nu va mai plictisim – e timpul sa trecem la lucruri mai serioase.
Taiwanul, un precedent?
Colonizat de chinezii de etnie Han inca din secolul al XIII-lea, apoi colonie portugheza, olandeza si, in sfarsit, spaniola, Taiwanul a avut o scurta existenta ca regat independent intre 1662 si 1683. Revenit in componenta imperiului chinez, a fost cedat Japoniei in 1895. Infrant in cel de-al doilea Razboi Mondial, Imperiul Nipon a declarat solemn ca renunta la posesiunea sa asupra Taiwanului. Nu a declarat insa si in favoarea cui, fapt de care a profitat liderul nationalist chinez Chiang Kai-Shek. Infrant si alungat de comunisti din China continentala, fostul dictator al Imperiului de Mijloc s-a refugiat aici insotit de vreo 2 milioane de chinezi. De atunci, principala problema a guvernului de la Taipei este aceea de a nu se lasa ocupat de Republica Populara Chineza. Deziderat care fara ajutorul militar si sprijinul politic american ar fi fost o utopie. Desi si-a pierdut fotoliul la ONU in favoarea Chinei Comuniste in 1971, Taiwanul este recunoscut de 23 de state – care nu recunosc Republica Populara Chineza. Nici China pe ele.
Transnistria, Caucazul si Africa
Sinonima cu expresia “conflict inghetat”, atat de draga specialistilor intr-ale geopoliticii, Transnistria se vrea a fi o replica in miniatura a fostei URSS. Motiv pentru care este sprijinita de Rusia lui Putin, care nu-si ascunde nostalgiile pentru epoca sovietica si “maretele ei realizari”.
Fosta provincie separatista a Serbiei, Kosovo este un exemplu de succes in acest sens. Fara razboaiele civile din fosta Iugoslavie si fara interventia NATO, independenta kosovara nu ar fi fost posibila.
Mai la rasarit, enclava armeana Nagorno-Karabah si-a proclamat independenta si separarea de Azerbaidjan in urma referendumului din 10 decembrie 1991. De atunci, se afla in permanenta stare de razboi cu acest stat. In prezent, Nagorno-Karabah face parte din Comunitatea Statelor Nerecunoscute, impreuna cu Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud. Trebuie spus ca acestea din urma sunt independente doar cu numele – dupa razboiul ruso-georgian din 2008 se afla, practic, sub ocupatie ruseasca.
Intr-o situatie similara cu Nagorno-Karabah se afla fosta colonie britanica Somaliland, care si-a proclamat independenta de Somalia pe 18 mai 1991. Pana acum, doar Israelul se arata dispus sa recunoasca independenta Somalilandului,”la o adica”. Greu de crezut ca guvernul de la Mogadiscio va putea ocupa militar in urmatorii ani Somalilandul, pentru ca nu poate controla nici ce a mai ramas din Somalia.
Se va separa Arizona de SUA?
Sa trecem din nou Atlanticul pentru a ne reintoarce in SUA, unde Arizona cea nemultumita de politicile Administratiei Obama in materie de imigratie nu-si ascunde nostalgiile dupa “frumoasele vremuri” ale Confederatiei Sudiste. Covarsite de traficantii mexicani de droguri, care si-au stabilit adevarate baze militare in Arizona, autoritatile de la Phoenix au implementat o legislatie anti-imigratie extrem de dura, care a fost imediat dezavuata de Washington.
Pe moment, Obama intentioneaza sa atace in instanta aceste legi votate de legislativul de la Phoenix. Dar guvernul federal este atat de detestat in Arizona, incat o eventuala “mutare in forta” a Washingtonului ar putea duce la o declaratie de secesiune. Tentative in acest sens, sau cel putin amenintari, au mai existat. Ultima dateaza din 2008, si urma sa devina efectiva in cazul in care Washingtonul ar fi adoptat legea martiala. O amenintare precedenta fusese lansata in 2004. Nu e de mirare ca din ce in ce mai multe ziare si reviste din Mid-Westul american au inceput sa publice articole despre o posibila secesiune a acestui stat, in cazul in care nemultumirea fata de Washington va depasi un anume “prag critic”. Un semnal de alarma pentru Washington ar trebui sa constituie aparitia pe Facebook a unui grup al secesionistilor din Arizona. Pentru ca Obama nu-si poate permite un al doilea Razboi Civil, cum a fost cel din 1861 – 1865. Mai ales ca nu are barba lui Abraham Lincoln.
Texasul, secesionist prin vocatie
In 1861, Texasul a hotarat separarea de SUA cu 80% din voturile exprimate. Pentru cei 40.000 de membri ai grupului Republic of Texas, “Statul Trandafirului Galben” este o tara aflata sub ocupatia militara a SUA inca din 1865. Pe data de 13 decembrie 1995, grupul a incercat instalarea unui guvern provizoriu cu sediul la Overton. Tentativa a esuat, starea de spirit a ramas.
Victoria lui Barack Obama in alegerile prezidentiale a readus problema secesiunii texane in actualitate – mai ales ca Texasul, atunci cand e in “toane bune” din punct de vedere al apartenentei la SUA, voteaza “rosu”. Adica pe Republicanii lui Bush, fost guvernator al acestui stat. In aprilie 2009, cu prilejul unei ”partide de ceai”, guvernatorul Rick Perry a sprijinit o rezolutie in favoarea suveranitatii statului Texas. Sublinind “unicitatea acestui stat si a locuitorilor sai”, Perry a reamintit ca, in 1845, cand a devenit membru al SUA, Texasul a cerut dreptul de a parasi Uniunea atunci cand interesele sale o vor cere.
Presupunand ca Texasul (unul dintre statele cele mai putin atinse de recesiune) se va separa de SUA, Washingtonul se va afla in fata unei catastrofe economice. Pentru ca industria spatiala americana, precum si o buna parte din cea electronica si mai toata industria petroliera sunt concentrate in Texas. Prin secesiune, Texasul (stat producator de petrol) ar deveni independent din punct de vedere energetic pentru trei secole de acum incolo.
Si altii?
In Alaska este inregistrat si un Partid al Independentei, care isi propune separarea de SUA. Intre anii 1995 si 2002, printre membrii acestei formatiuni politice s-a numarat si Todd Palin – nimeni altul decat sotul doamnei ex-guvernator si fosta candidata la vicepresedintia SUA, Sarah Palin. Nu trebuie uitata nici miscarea Second Republic of Vermont, care vrea independenta acestui stat situat in nord-estul SUA. Si nici Miscarea pentru Suveranitatea Hawaiiului, fost regat independent pana la sfirsitul secolului al XIX-lea.
In loc de incheiere, o adaptare dupa un stravechi proverb chinez: sa-i fereasca zeii pe cei de la Washington de vremuri pe care istoricii viitorului le vor numi “interesante”!
