Acasa InternationalGeopolitica Efectele acordului de la Minsk: Americanii trimit trupe în Ucraina iar ruşii tancuri

Efectele acordului de la Minsk: Americanii trimit trupe în Ucraina iar ruşii tancuri

scris de D.S.S.
30 afisari

În pofida acordului de la Minsk, Departamentul american al Apărării a anunţat joi că va trimite în Ucraina 600 de militari americani pentru antrenarea trupelor ucrainene care luptă împotriva insurgenţilor proruşi. Potrivit Fox News, Statele Unite vor trimite în Ucraina Brigada aeropurtată 173, staţionată în prezent în Vicenza (Italia).

tancuri rusestiMilitari Brigăzii 173 Aeropurtată a Forţelor Terestre ale SUA şi ai Brigăzii 6 Operaţii Speciale “Mihai Viteazul” au participat, în perioada 21-24 octombrie 2014, la exerciţii comune de pregătire, în cadrul unei operaţiuni aeropurtate desfăşurată în zona aerodromului de la Câmpia Turzii.

Misiunea de antrenare va începe în luna martie şi se va desfăşura în poligonul militar Iavariv, situat în apropierea oraşului Liov, în vestul Ucrainei. Militarii americani vor pregăti trei batalioane militare ucrainene, a declarat Ben Hodges, comandantul forţelor americane din Europa.

Oficiali militari ucraineni au anunţat joi că 50 de tancuri ruseşti, precum şi vehicule blindate şi lansatoare de rachete au pătruns în Ucraina în cursul zilei, în pofida negocierilor desfăşurate la Minsk în vederea soluţionării conflictului ucrainean, relatează BBC News Online.

NATO şi Statele Unite au salutat Acordul de la Minsk, exprimând însă scepticism privind aplicarea documentului, iar Pentagonul a anunţat că va trimite 600 de militari în Ucraina, în martie, pentru antrenarea trupelor ucrainene implicate în conflictul separatist.

În contextul Acordului la care au ajuns liderii din Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa în sensul încetării ostilităţilor în regiunile separatiste ucrainene, Preşedinţia SUA a îndemnat Moscova să retragă militarii şi echipamentele militare.

„Statele Unite sunt preocupate de escaladarea confruntărilor în cursul zilei de joi, o situaţie care intră în contradicţie cu spiritul acordului de pace”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat Acordul de la Minsk, insistând ca documentul să fie implementat în totalitate. „Acum, este foarte important ca acordul să fie implementat în totalitate pe teren, fără întârziere. Însă escaladarea ostilităţilor nu este conformă cu spiritul Acordului. Rusia trebuie să înceteze susţinerea acordată separatiştilor şi să retragă militarii şi armamentul din estul Ucrainei”, a subliniat Stoltenberg.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi că un acord a fost încheiat la Minsk pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând de duminică, 15 februarie. Oficiali militari ucraineni au anunţat că 50 de tancuri ruseşti, precum şi vehicule blindate şi lansatoare de rachete au pătruns în Ucraina în cursul zilei, în pofida negocierilor desfăşurate la Minsk în vederea soluţionării conflictului ucrainean. NATO şi Statele Unite au salutat Acordul de la Minsk, exprimând însă scepticism privind aplicarea documentului, iar Pentagonul a anunţat că va trimite 600 de militari în Ucraina.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult