Acasa InternationalGeopolitica În ce condiţii va livra Franţa navele Mistral Rusiei

În ce condiţii va livra Franţa navele Mistral Rusiei

scris de D.S.S.
224 Afisari

Președintele francez Francois Hollande a reiterat joi la Milano că armistițiul din Ucraina ar trebui ‘respectat pe deplin’ pentru ca Franța să procedeze conform planului în ceea ce privește livrarea la sfârșitul acestei luni a primei nave Mistral Rusiei, relatează AFP.

În ce condiţii va livra Franţa navele Mistral Rusiei

În ce condiţii va livra Franţa navele Mistral Rusiei

‘Ceea ce este nevoie, este ca armistițiul să fie respectat pe deplin în Ucraina și ca planul de soluționare a crizei — acordul de la Minsk — să fie aplicat în integralitatea sa’, a declarat șeful statului francez pentru jurnaliști la sosirea la summitul ASEM.

France Presse amintește că președintele Hollande a făcut deja, în urmă cu o lună, din respectarea armistițiului o condiție sine qua non pentru livrarea celor două nave Mistral Rusiei.

Franța a vândut în iunie 2011, sub președinția lui Nicolas Sarkozy, două nave Mistral pentru o sumă totală de aproximativ 1,2 miliarde de euro Rusiei. Prima navă a fost botezată ‘Vladivostok’, iar cea de-a doua se va numi ‘Sevastopol’, după marele port din Crimeea, anexată în martie de Rusia.

Este vorba de așa-numitele ‘nave de proiecție și comandament‘ (BPC), adică nave de război polivalente ce au capacitatea de a transporta elicoptere, tancuri și chiar găzdui un stat major mobil. În planurile inițiale, prima navă urma să fie livrată la sfârșitul lunii octombrie — începutul lunii noiembrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS