Acasa InternationalGeopolitica Irepetabilul război din Kosovo

Irepetabilul război din Kosovo

scris de Ion Petrescu
30 afisari

. Executarea de către avioanele Alianţei Nord-Atlantice a primelor lovituri aeriene asupra statului iugoslav, pe 24 martie 1999 m-a pus într-o postură semnificativă pentru reacţiile provocate în societatea românească, de decizia Cartierului General al NATO.


 

 

 

CU LACRIMI ÎN OCHI 

Fiind atunci ofiţer în structura centrală de relaţii publice a Armatei României am primit mandat să explic ascultătorilor postului de radio Timişoara, de ce ţara noastră va permite aeronavelor aliate să survoleze, în situaţii de urgenţă, Banatul.

Jurnalista care mi-a luat telefonic interviul era emoţionată. Aproape că îi venea să ţipe la mine: „De ce nu suntem de partea Iugoslaviei?” Ştiam că, în frumosul oraş de pe Bega, oamenii aveau deja lacrimi în ochi, după primele bombardamente. Dacă atunci cineva ar fi iniţiat o formă de înscriere a voluntarilor gata să lupte de partea sârbilor ar fi fost mii şi mii de bănăţeni decişi să se ducă imediat acolo.

Şi în unităţile noastre militare era o stare de nervozitate, vizibilă pe chipurile camarazilor, indiferent de grad. De ce? Pentru că era a doua oară, în ultimul deceniu, după zilele negre din decembrie 1989, când comandanţii aveau informaţii disparate, incomplete, chiar unilaterale, despre motivele reale care au determinat NATO să recurgă la forţă. La ora aceea, ei ştiau doar despre implicarea în forme şi din raţiuni diferite a Germaniei şi Ungariei în destructurarea statului federal iugoslav. Era de notorietate publică trimiterea de la Budapesta, spre insurgenţii din nordul Iugoslaviei, a unor camioane cu pistoale-mitralieră şi muniţie aferentă.

Deşi mă durea sufletul pentru ceea ce trebuia să spun, prin Radio Timişoara, românilor din Banat, luciditatea de militar mă determina să înţeleg că opţiunea preşedintelui de atunci al României, Emil Constantinescu, de a susţine adecvat operaţiunea forţelor aliate era în concordanţă cu interesul naţional, pe termen lung, al ţării.

Duşul rece”, după emisiune, mi l-au administrat rudele din Timişoara, care m-au întrebat, tot la telefon, cum este posibil să se întâmple aşa ceva, să nu fim alături de singurii vecini care nu au jinduit, ca alţii, la părţi din teritoriul naţional?

 

DUREREA UNUI OFIŢER KOSOVAR

 

.Acum câteva săptămâni am fost în Bavaria. Acolo am întâlnit un tânăr ofiţer din trupele kosovare. Când situaţia s-a agravat în provincia Kosovo a fost numit purtător de cuvânt al forţelor de poliţie locale, formate din etnici albanezi. “Este greu să cunoşti adevărul şi să nu ai mandat de a explica decât o parte din acesta. A fost îngrozitor.”

Tot el mi-a confirmat că discursul lui Slobodan Miloşevici, din 1989, la Kosovo Polje, prin care anticipa abolirea autonomiei provinciei Kosovo a determinat revolta albanezilor. Aceştia au organizat referendumul contestat la Belgrad, în urma căruia, în 1991 a fost proclamată Republica Kosovo, recunoscută doar de Albania.

Ofiţerul kosovar a continuat:”Este meritul lui Ibrahim Rugova de a fi perseverat pe calea formării unor instituţii paralele, fără a recurge la arme. Aşa l-am ales, în 1992, ca preşedinte, la scrutinul electoral declarat ilegal de sârbi. Ulterior, când s-a ajuns la faza acordurilor de la Dayton, în 1995, problema Republicii Kosovo a fost uitată! Cei mai hotărâţi au pus mâna pe arme. Aşa au apărut, în 1996, primele formaţiuni paramilitare ale Armatei de Eliberare din Kosovo/UCK. Anul următor, în septembrie, manifestaţiile studenţilor noştri au fost reprimate brutal de poliţia sârbă. Cum te-ai fi simţit în locul meu?”

 

ULTIMATUMUL NATO

 

.În martie 1998, atacul trupelor sârbeşti asupra paramilitarilor UCK se soldează cu 80 de morţi. Occidentul ameninţă Belgradul cu sancţiuni dure. Oficialii sârbi refuză medierea ex-premierului spaniol Felipe Gonzalez, mandatat de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa/OSCE să aducă beligeranţii la masa tratativelor. Pe 22 martie au loc alegeri prezidenţiale şi legislative în urma cărora Ibrahim Rugova este reconfirmat ca lider al kosovarilor. UCK trece la ofensivă şi preia controlul asupra unei treimi din provincie.

Pe 29 mai, armata sârbă atacă principalele puncte de rezistenţă ale UCK , pe care, până la finele lui august le pulverizează.

Sub presiune americană, Belgradul propune, la 1 septembrie, rebelilor albanezi, un acord interimar, pe 3-5 ani, care asigura provinciei Kosovo un anumit grad de autoadministrare. Numai că Dumnezeu şi-a întors faţa de la sârbi.

Pe 29 septembrie, presa occidentală dezvăluie masacrarea a treizeci de civili albanezi, de către trupele de represiune. Pe 5 octombrie, un raport al secretarului general al ONU confirmă că forţele sârbe au comis atrocităţi.

Pe 13 octombrie, NATO a dat un ultimatum Belgradului, anunţând că forţele aliate vor fi gata să acţioneze peste patru zile.

În aceeaşi zi, trimisul special al Casei Albe, Richard Holbrooke ajunge la un acord cu Slobodan Miloşevici, privind instituirea, din 15 ianuarie 1999, a misiunii de verificare a OSCE, în Kosovo, compusă din 2000 de observatori.

Drept urmare, pe 27 octombrie 1998, NATO renunţă la recurgerea la forţă, după retragerea trupelor sârbe. Dar pe 7 decembrie, proiectul de autonomie al provinciei Kosovo, al mediatorului american Christopher Hill este respins de sârbi şi albanezi!

La Belgrad se dă ordinul de a fi lichidate bastioanele UCK. La finalul anului 1998 începe ofensiva trupelor sârbe.

 

IUGOSLAVIA? KAPUTT!

 

.Anul 1999 este marcat de intervenţia militară a NATO, după ce negocierile din februarie de la Rambouillet, precum şi cele din martie de la Paris eşuează. Operaţiunea forţelor aliate începe pe 24 martie, prin bombardamente masive şi se încheie pe 10 iunie, când Alianţa anunţă stoparea lor.

Consiliul de Securitate al ONU adoptă rezoluţia 1244, care decide instituirea unei prezenţe internaţionale, civile şi de securitate în Kosovo, menită a constitui o administraţie interimară, în cadrul căreia kosovarii să se poată bucura de o autonomie substanţială, în interiorul Republicii Federale Iugoslave.

De la intenţia de atunci s-a ajuns la independenţa de azi, a Republicii Kosovo, din două motive. Cel oficial – crimele de război făceau imposibilă convieţuirea cu Serbia.

Şi cel real – fărâmiţarea Iugoslaviei lui Tito, a căror forţe militare au umilit trupele Germaniei (naziste!), trebuia finalizată. „Tiny is dearer more!/ Mai micuţ e mai drăguţ!” explica surâzând un diplomat german omologului american privind harta cu noile state ex-iugoslave…

Ultimul nu a zâmbit.

Articol aparul in numarul 16 al sapatamanalului ziuaveche.ro

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult