Acasa InternationalGeopolitica Juncker vrea o Europă cu mai multe viteze

Juncker vrea o Europă cu mai multe viteze

scris de S. P.
230 Afisari

Președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, și-a schițat viziunea asupra viitorului blocului comunitar, estimând că, pe termen lung, ‘nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state să meargă cu aceeași viteză’, astfel că ‘într-o zi va trebui să regândim arhitectura europeană’, consemnează AFP.

Jean-Claude Juncker, noul președinte al Comisiei Europene

Jean-Claude Juncker, președinte al Comisiei Europene

Declarația a fost făcută în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri cu publicul, denumită ‘Dialogul cu cetățenii’. Șeful executivului comunitar a sugerat astfel că Uniunea Europeană va primi în viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai multe viteze.

Deși nu s-a declarat de acord cu afirmația că un mic număr de state puternice vor forma un ‘nucleu dur’ al Uniunii Europene, Juncker a admis că am putea avea ‘un grup de state care iau deciziile împreună’ și care fac totul împreună, în timp ce altele vor fi ‘pe orbită’.

Întrebat despre posibilitatea unui Brexit (ieșirea Marii Britanii din UE) dacă vor eșua negocierile inițiate de Londra pentru redefinirea raporturilor acesteia cu blocul comunitar, Juncker a răspuns foarte sigur pe el că Marea Britanie ‘va rămâne în UE’. ‘Mi-am petrecut trei ani din viață pentru a evita un Grexit (ieșirea Greciei din UE) și nu o să petrec încă trei pentru a facilita Brexitul’, a insistat președintele CE.

Apoi, la sugestia unui invitat din public de a lăsa Marea Britanie să părăsească UE pentru ca blocul comunitar să avanseze mai repede către o Europă federalistă (Marea Britanie dorind o Europă în care statele naționale să fie consolidate), Juncker a apreciat că ‘nu este momentul să facem teologie instituțională’, asigurând totodată că va încerca să ajungă la un ‘acord just’ cu guvernul de la Londra.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS