Acasa InternationalGeopolitica Operaţiunea “patru stele”

Operaţiunea “patru stele”

scris de Ion Petrescu
5 afisari

Aflată sub presiunea durilor de la Washington D.C. – politicieni sătui de discursurile de domnişoară de onoare, ale preşedintelui actual al Statelor Unite, care şi în ultima sa alocuţiune, pe tema situaţiei din Libia, pleda pentru condiţia de „fată mare”, a superputerii lumii, în legătură cu valul de revolte succesive, deloc întâmplătoare, din Orientul Mijlociu – administraţia Obama a recurs la o lovitură sub centură, la adresa înstelaţilor din Pentagon, folosind, ca şi în cazul generalului Stanley A. McChrystal, celebra revistă „RollingStone”.

 Lieutenant-General-William-B.-Caldwell

General locotenent William B. Caldwell

De data asta, cel aflat pe „făraşul puterii” este generalul-locotenent William Caldwell, care se ocupă de instruirea trupelor armatei naţionale afgane. El a ordonat unei echipe de experţi militari, în operaţiuni psihologice, de la Camp Eggers, din Kabul, ca să manipuleze pe senatorii americani şi alte personalităţi, ce vin în vizită la militarii S.U.A. dislocaţi în Afganistan, pentru a sprijini solicitarea de a trimite mai multe trupe acolo şi de a aloca fonduri suplimentare pentru acest război cu insurgenţii talibani. Când un ofiţer a încercat să stopeze această operaţiune, el a devenit ţinta unei represiuni subtile.

“Misiunea mea în psy-ops este de a mă juca cu minţile oamenilor, pentru a determina inamicul să se comporte în modul pe care îl dorim noi” a precizat locotenent-colonelul Michael Holmes, comandantul unităţii IO/Information Operations, care a primit o mustrare oficială, după ce a refuzat să execute ordinele generalului Caldwell. „Îmi este interzis să fac asta propriilor noştri oameni. Când îmi ceri să încerc să utilizez aceste deprinderi profesionale cu senatori, atunci ai trecut o linie”.

Lista de vizitatori vizaţi pentru un asemenea demers al militarilor specializaţi în operaţiuni psihologice era lungă. Printre cei nominalizaţi expres în această dezirabilă campanie se aflau senatorii John McCain, Joe Lieberman, Jack Reed, Al Franken şi Carl Levin; apoi Steve Israel, de la Comitetul Camerei reprezentanţilor pentru Credite, ambasadorul ceh în Afganistan; ministrul de interne german şi o serie de analişti influenţi.

Culmea îndrăznelii generalului Caldwell? Era vizat şi amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon!

Acest scandal mediatic aduce brusc, în atenţia opiniei publice, eforturile comenzii trupelor americane, din teatrul afgan de operaţiuni militare, pentru a convinge lideri politici influenţi să suplimenteze măsurile necesare câştigării unei campanii ce pare a fi tot mai nepopulară.

Conform definiţiei din regulamentul aprobat de Pentagon, psy-ops/operaţiuni psihologice înseamnă utilizarea unor tactici de propagandă şi psihologice pentru a influenţa emoţiile şi comportamentele grupurilor ostile străine. Legea federală interzice militarilor să desfăşoare psy-ops care să vizeze cetăţeni americani.

Când ofiţerul Holmes şi echipa sa, compusă din patru experţi militari, a ajuns în Afganistan, în noiembrie 2009, misiunea lor a fost de a evalua efectele propagandei americane asupra talibanilor şi populaţiei locale.

Dar, în luna următoare, Holmes a început să primească ordine direct de la echipa generalului Caldwell, pentru a utiliza expertiza sa pe o nouă ţintă: vizitatorii oficiali americani. La început, ordinele au fost transmise verbal.

Potrivit mărturiei lui Holmes, generalul delegase militari, din structura de relaţii publice, pentru a studia profilurile personalităţilor ce urmau să vină în vizită, inclusiv modul cum au votat în chestiuni legate de securitatea naţională, ce le place sau nu, precum şi…problemele lor sensibile.

Siguranţa de sine a echipei lui Caldwell era atât de mare, încât printr-un e-mail – evident păstrat în memoria computerului – i-a cerut colonelului Holmes sugestii privind modul de ajustare a prezentărilor făcute de general distinşilor săi vizitatori, inclusiv cum este mai bine să fie redefinit… mesajul dorit.

Vizitele congresmenilor americani, în teatrele de operaţii sunt o constantă în viaţa parlamentarilor de peste Ocean. Şi includ momente aparte, pentru jurnaliştii aduşi din Statele Unite, care îi fotografiază şi îi filmează cu căştile metalice pe cap şi scurtele de protecţie antiglonţ.

Generalii care primesc asemenea delegaţii sunt interesaţi să ofere informaţii, să răspundă la întrebările aleşilor propriei naţiuni şi să-i convingă de eficienţa misiunii lor.

Dar generalul Caldwell a dorit mai mult, respectiv identificarea acelor elemente ce favorizează posibile presiuni individuale, care să determine o delegaţie să revină, la Washington D.C., extrem de motivată, pentru a promova iniţiative legislative finalizate cu trimiterea de noi trupe în Afganistan şi alocarea de noi fonduri financiare campaniei dificile de susţinere a regimului preşedintelui Hamid Karzai – unul dorit a fi democratic.

Caldwell nu a ezitat să îl întrebe pe Holmes:”ce am de făcut pentru a inocula aceste idei în minţile lor?”

Asta ca şi cum preşedintele american ar cere CIA să îi pună la dispoziţie slăbiciunile umane, consemnate în dosarele personale ale oponenţilor politici din Congresul SUA. Holmes a fost invitat să participe la întâlnirile lui Caldwell cu senatorii şi să ia notiţe, fără a divulga meseria sa.

De la aceste chestiuni reale, până la declanşarea tirului mediatic, împotriva generalului încriminat, nu a fost decât o chestiune ce ţine de… decizia prezidenţială.

Un prim cap de acuzare?

Deturnarea atenţiei echipei lui Holmes, de la combaterea, cu tot angajamentul profesional posibil, a inamicului – misiune aparte, ce costă contribuabilii americani aproximativ 6.000.000 de dolari, pe un an de zile – la manipularea senatorilor SUA.

Altă acuzaţie publică?

Caldwell părea mai interesat de ascensiunea sa profesională, decât de învingerea talibanilor.

Cu o ironie muşcătoare, colonelul Holmes a declarat revistei menţionate:”Această operaţiune am numit-o Patru Stele. Caldwell era mult mai axat pe americani şi pe fluxul de finanţare a campaniei, decât pe afgani. Ne aflam acolo pentru a instrui pe militarii afgani. Dar patru luni de zile ne-am concentrat pe…SUA. Ulterior el a dorit să fie vizate, de operaţiunile noastre, şi populaţiile statelor membre NATO. “

În acest sens, conform mărturiei lui Holmes, Caldwell dorea utilizarea echipei sale la antrenarea fiecărui general aliat, şi a structurii subordonate acestuia, în chestiuni tipice operaţiunilor psihologice.

Nu a fost prima dată când Caldwell a încercat să dărâme zidul ce separă relaţiile publice de operaţiunile psihologice.

Aici, Holmes omite să spună adevărul până la capăt. Generalul Caldwell nu este singurul înstelat, din NATO, fascinat de ideea de a subordona relaţiile publice structurii de operaţiuni psihologice.

O asemenea tentativă a fost şi la cel mai mare exerciţiu postbelic al Alianţei Nord-Atlantice, “Strong Resolve 2002”, când un general danez a dorit un lucru similar şi numai opoziţia unui colonel român, sprijinit de comandantul contingentului naţional şi înţeles de şeful de stat major al comandamentului multinaţional, un general german, a stopat subordonarea celor de la P.R./Public Relations, camarazilor de la… operaţiuni psihologice.

Interesant este că Holmes devine eroul unei publicaţii ce nu ar fi obţinut niciuna dintre aceste date relevante, fără sprijinul intelligence-ului militar, o altă zonă extrem de interesată în controlul total al relaţiilor publice în armată.
Un lucru valabil azi şi pe tărâm autohton…

Şi acum vine bomboana pe colivă!

Ce iniţiative, dezvăluite de colonelul Holmes, a mai avut generalul Caldwell?

Când acesta din urmă era comandant la Fort Leavenworth, a pledat pentru exploatarea adecvată a noilor tehnologii comunicaţionale, precum…Wikipedia şi blogurile!

O modalitate estimată de Caldwell ca fiind una capabilă să eficientizeze abilitatea armatei de a influenţa opinia publică internă şi internaţională.
Ceea ce a devenit, între noi fie vorba, o practică curentă a intelligence-ului ce sprijină toate organismele militare din statele membre ale NATO. Fără excepţie.

Generalul Caldwell a mai avut ambiţia să rescrie doctrina oficială a operaţiunilor de informare. Atentă însă la tipul de discurs al preşedintelui Obama, conducerea Pentagonului a preferat translaţia de la eticheta PSY-OPS la una mai neutră MISO – Operaţiuni de Sprijin a Informării Armatei.

Sub presiunea disciplinei militare, Holmes a furnizat generalului Caldwell evaluările vizând pe senatorii veniţi în vizită, şi a ajutat echipa de P.R./Public Relations să pregătească adecvat întâlnirile la nivel înalt.

Dar, Holmes a reamintit apropiaţilor generalului că ordinele acestuia au încălcat Legea Smith-Mundt din 1948, aprobată de Congres pentru a preveni folosirea, de către Departamentul de Stat, a unor tehnici de propagandă, în stil sovietic, pe… cetăţeni ai SUA.

Când colonelul Holmes a raportat îngrijorarea sa, colonelului Gregory Breazile, purtătorul de cuvânt al generalului Caldwell, discuţia s-a încheiat cu ţipetele acestuia:
”Nu este ilegal, dacă spun eu asta!”

A urmat un război surd, între cei doi colonei.

După trei săptămâni, Holmes a aflat că a devenit subiectul unei anchete comandate de colonelul Joe Buche, şeful structurii de personal a generalului Caldwell.

Anchetatorul îl acuză pe colonelul Holmes că merge prin baza militară în haine civile, fără permisiunea superiorului, că utilizează, în mod neadecvat, poziţia sa pentru a începe o afacere privată.

În plus consumă alcool – ceea ce în teatrele de operaţiuni militare este permis numai celor din forţele speciale -, interacţionează pe Facebook, comentând acolo şi…nevoile sale sexuale, deşi are statut de om căsătorit.

Iar ca tacâmul acuzaţiilor să fie complet, aprigul anchetator descoperă şi o relaţie aparte, între acuzat şi una dintre subordonatele sale, doamna maior Laural Levine.

Toate aceste metehne raportate ar fi fost altfel trecute cu vederea, dacă ordinele generalului Caldwell erau executate, fără murmur, de colonelul Holmes.
Sfânta ipocrizie!

Ofiţerii Holmes şi Levine au susţinut că nu era nimic nepotrivit în relaţia lor, şi că numai după ce vor termina misiunea, în Afganistan, vor demara o afacere comună.

Ei, şi alţi membri ai echipei pentru operaţiuni psihologice, au afirmat că au avut permisiunea de a merge prin campusul militar în haine civile. În ceea ce priveşte utilizarea Facebook, generalul Caldwell şi-a încurajat ofiţerii să utilizeze acest website ca parte a iniţiativelor de integrare în reţele sociale, iar colonelul Holmes este doar unul dintre cei 15 mari utilizatori ai Facebook, din subordinea generalului.

Holmes nu a fost singurul care a scris lucruri stupide online. Pagina colonelului Breazile, de pe Facebook, are tipuri similare de prostii, inclusiv referinţe multiple la consumul de alcool, şi o fotografie batjocoritoare la adresa afganilor.

Urmarea anchetei? Holmes şi Levine au fost oficial mustraţi.

Holmes, crezând că a fost victima opunerii sale la campania vizând pe vizitatorii oficiali americani, a adresat un raport inspectorului general de la Pentagon. Trei luni mai târziu, era informat că nu avea dreptul la protecţie, deoarece consilierul militar juridic din bază, pe care l-a informat despre ordinele generalului, nu era cel “desemnat să primească astfel de comunicări”!

Levine, ce are un dosar profesional imaculat şi 19 medalii primite, după 16 ani în armată, inclusiv misiuni de lungă durată în Kuweit şi Irak, se teme că a devenit o…victimă colaterală, în strădania unor superiori de a se răzbuna pe Holmes.

Ea a declarat:“Va fi probabil finalul carierei mele militare. Tatăl meu a fost ofiţer şi eu am crezut că ofiţerii nu vor acţiona niciodată astfel. Am fost răvăşită. Mi-am pierdut încrederea în armată. Şi nu mai pot avea conştiinţa împăcată, ca să recomand cuiva să se înroleze acum în forţele armate.”

După ce a fost mustrat, Holmes şi subordonaţii lui au fost ignoraţi, în perioada care a urmat.

Dar, la 15 iunie, întreaga misiune de instruire din Afganistan a primit o notă de la colonelul Buche, şeful personalului, cu aplicare imediată:
“Angajarea în operaţiuni de informaţii a personalului desemnat pentru Misiunea NATO de Instruire, din Afganistan şi Comandamentul Întrunit pentru Securitatea de Tranziţie în Afganistan este strict interzisă.”

De acum înainte, se preciza în acest ordin expres, echipa lui Holmes nu se va mai numi pentru operaţiuni de informare, ci pentru angajamentul necesar informării. Drept urmare, se va ocupa
“de activităţi cu scopul unic de informare şi educare a audienţelor americane, afgane şi internaţionale…”

Brusc, cei destinaţi pentru psy-ops şi alte forme de propagandă, deveneau astfel, în mod oficial, experţi în relaţii publice vizând un public ţintă la nivel mondial!

În ceea ce priveşte operaţiunea de influenţare a unor senatori americani, nu există nicio modalitate de a avea confirmarea rezultatelor practice ale acesteia, asupra politicii SUA.

Însă, în ianuarie 2011, comandamentul aflat în subordinea generalului Caldwell a solicitat administraţiei Obama alocarea sumei suplimentare de 2 miliarde dolari, pentru a instrui încă 70.000 de militari afgani.

Printre cei ce pledează ca să fie aprobată noua solicitare a generalului Caldwell se află şi unul dintre cei înscrişi pe lista cu personalităţile vizate de acesta, ca să fie motivaţi adecvat, respectiv senatorul Carl Levin.

Unul dintre politicienii de care colonelul Holmes s-a ocupat personal, din ordinul generalului Caldwell.

Rămâne de văzut dacă va fi măcar o singură voce, în presa americană, care să ceară explicaţii publice Casei Albe, în legătură cu alegerea revistei RollingStone pentru loviturile de presă împotriva generalilor ce cer preşedintelui un angajament decisiv, nu amânarea unor hotârâri cruciale, în privinţa dinamicii campaniei SUA, devenită a NATO, din Afganistan.

Ce serviciu de intelligence a facilitat această conexiune?

Şi mai ales care agenţie americană de informaţii a văzut în tentativa generalului Caldwell o substituire a atribuţiilor altor experţi, din “războiul derulat în umbra” politicienilor americani.

Faptul că generalul Caldwell nu a fost încă destituit, respectiv nu şi-a dat demisia şi nici nu a fost mutat pe altă funcţie, arată că nu acţiona de capul lui şi avea sprijinul unor demnitari militari ce nu pot fi schimbaţi după pofta inimii lui Barack Obama.

Vom asista la evoluţii interesante.

Iar tăcerea, pe acest subiect, a generalului David Petraeus, comandantul forţelor americane şi aliate din Afganistan sugerează un sprijin tacit pentru generalul Caldwell.

Moment dificil pentru preşedintele Obama.

Care a descoperit, ca urmare a Operaţiunii “Patru Stele”, că nu sunt deloc puţini înstelaţii de la Pentagon ce vor un lider hotărât, în fruntea naţiunii americane.

5 comentarii

Bumerang 25-02-2011 - 15:26

Pt Admin:

O rugaminte:

Daca tot listati cele mai recente comentarii pe prima pagina, si bagati si linkuri, atunci n-ar fi rau sa le directionati exact catre comentariul cu pricina, si nu la primul comentariu de la articol. Parerea mea.

urbos 25-02-2011 - 15:46

Se pare ca asta se intampla doar daca mesajul cautat nu mai e pe prima pagina de comentarii a articolului corespunzator.

digital 25-02-2011 - 23:35

amandoi aveti dreptae.se-ntampla ambele chestii!

Salut 25-02-2011 - 22:55

Vezi mai Pena,

Stiam ca nu ai curajul sa dai drumul la postarea mea anterioara.

Si te mai dadeai mare aparator al dreptului la opinie…ha,ha,ha … i-ai aparat pe forumisti fata de Palsu.

Ma rog, poti sa pastrezi postarea si sa o folosesti pe post de oglinda.

PS: pentru ceilalti forumisti: postarea nu contine injurii.

salut 26-02-2011 - 00:07

Ei, acum pot sa pun postarea pe care mi-a interzis-o Pena.

Se refera la pretentia lui Pena ca s-ar fi incercat „racolarea” lui de catre Securitate fix la varsta de 18 ani, in armata…dar el…voinicul, a rezistat, n’asa?

Fugi mai draga Pena; minti de ingheata apele.

Hai sa-ti eSplic de ce:

Voi, astia „disidentii”, „rezistentii” sunteti precum comunistii ilegalisti dinainte de ’44: putini ati fost, multi ati ramas.

1) Oricine poate clama acum ca a fost contactat si momit de fosta securitate. E chiar o moda. Eu stiu unul pe care l-a prins revolutia la nu stiu ce scoala de partid – ajunsese acolo din spirit de parvenire, nu ca ar fi fost un mare comunist. Ghici cine-i cel mai vocal anticomunist acum?

Pun pariu ca nu ai nici o dovada ca te-ar fi incercat vreun securist, da-i la moda sa te dai rupt in aripa. Sunt convins ne vei spune si cat de persecutati au fost parintii, bunicii, verii, nepotii tai, sau macar vecinul de la etajul trei cu care puneai tara la cale in secret.

2) E logic ca in armata – MAI ALES LA TR – nu prea se faceau incercari de genul celei descrise de tine. Motivul e simplu: tu, soldatzica de 18 ani, nu prea aveai acces la nimic interesant pentru securistul de acolo. In plus, stateai 8 luni si plecai. De ce si-ar fi batut cineva capul sa „te racoleze”?

3) Ca exceptie la punctul dinainte – o eventuala „racolare” in timpul armatei se putea gandi de catre securistul unitatii NUMAI DACA erai ceva aproape de GENIU – si deja recunoscut-, sau daca se prevedea in fata ta o cariera stralucita in nu stiu ce domeniu de interes pentru securisti.
No offense man, dar treaba cu GENIUL nu se aplica mai deloc; dimpotriva, as spune…
…iar treaba cu cariera…nu stiu…poate ai fost si tu vreun cocon de securist sau turnator cu state vechi. Dar eu prezum buna ta credinta si cred ca nu te tragi dintr-o astfel de familie, deci se exclude si situatia asta.

4) Structura ta psihica:

Cat a fost SRS la Ziua, cantai ca SRS, cand a venit Palsu, cantai ca Palsu, – nu poti dovedi cu nici un articol o fronda, ceva bazat pe constiinta ta, in fata celui ce te platea. Ai devenit agresiv fata de astia numai in momentul in care ti-au facut vant si au uitat sa-ti dea nu stiu ce bani.

Acum, cand nu mai ai un sponsor oficial, te dai si tu cu ala de la care crezi ca poti scoate bani. Evident ca Basescu nu te baga in seama (se va sterge la cur si cu Boc in curand), dar speri sa te observe macar un miciman de pe la PDL si sa-ti arunce si tie un oscior.

PS: MiSiPisi; poti sa ma banezi dupa postarea asta

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult