Acasa InternationalGeopolitica Pakistanul restricţionează activitatea diplomaţilor SUA

Pakistanul restricţionează activitatea diplomaţilor SUA

scris de Ion Petrescu
2 afisari

Agenţia „Associated Press” a preluat, din Islamabad, nemulţumirea diplomaţilor americani care activează în Pakistan. Asta pentru că guvernjul pakistanez a instituit restricţii de călătorie pentru membrii ambasadei americane, conform unei declaraţii a unui oficial al Statelor Unite, făcută pe 30 iulie.

Moscheea Faisal, din Islamabad

Este ultimul semn de înrăutăţire a relaţiilor bilaterale, după raidul echipei SEAL, care s-a finalizat cu lichidarea fizică a lui bin Laden. La momentul respectiv, liderul forţelor armate, preşedintele şi premierul Pakistanului au exprimat, la unison, nemulţumirea profundă pentru faptul că nu au fost înştiinţaţi de intenţia aliatului de peste Ocean.

Din acel moment, autorităţile de la Washington D.C. nu au mai văzut în interlocutorii de la Islamabad “factorul cheie în lupta împotriva Al-Qaida”, care ar fi putut juca un rol şi în reglementarea situaţiei din Afganistan.

Drept represalii iniţiale, autorităţile pakistaneze au trimis acasă 90 de militari americani, ce se ocupau cu instruirea trupelor destinate luptelor contra insurgenţilor islamici. În plus au introdus o limitare a comunicării între structurile de informaţii autohtone şi cele ale SUA.

Preşedintele Obama a replicat dur, suspendând livrarea unei treimi din ajutorul militar american pentru Pakistan.

Drept răspuns a fost emisă decizia de a restricţiona mişcările diplomaţilor americani pe teritoriul pakistanez. Una considerată de agenţia de ştiri menţionată ca mutând tensiunile din plan militar, în sfera civilă.

Printr-o scrisoare a Ministerului pakistanez de Externe, personalul ambasadei SUA, din Islamabad, este atenţionat că toţi diplomaţii americani trebuie să completeze formulare speciale pentru a primi permisiunea specială de a părăsi capitala, cu cinci zile înainte de călătorie, chiar şi atunci când vizează să ajungă în oraşele unde sunt consulate deschise de Statele Unite.

Gestul autoritar al guvernului pakistanez nu este unul specific relaţiilor de prietenie dintre doi aliaţi, fie şi în lupta antiteroristă. Convenţia de la Viena, din 1961, privind relaţiile diplomatice, stipulează că ţările gazdă trebuie să asigure diplomaţilor străini libertate de mişcare, mai puţin în arealurile supuse restricţiilor din motive de securitate naţională.

Epistola Ministerului de Externe, de la Islamabad, este datată 13 (!) iunie, dar agenţia „Associated Press” susţine că a obţinut-o pe 30 iulie.

O scrisoare similară a fost trimisă, în luna iulie, de la Autoritatea Aviaţiei Civile pakistaneze, la ofiţerii de securitate de la Aeroportul Internaţional Benazir Bhutto, prin care au fost sever atenţionaţi să vegheze la respectarea întocmai a restricţiei instituite de Ministerul de Externe.

Pe de o parte, autorităţile, presa şi liderii militari de la Islamabad îşi manifestă tot mai făţiş neîncrederea şi ostilitatea faţă de Statele Unite, considerate a avea intenţii răuvoitoare faţă de Pakistan.

Pe de altă parte, ascunderea lui bin Laden în garnizoana unde funcţionează Academia Militară a Pakistanului a diminuat substanţial încrederea Casei Albe, în onestitatea partenerului de la Islamabad.

La Kabul, oficialii afgani au semnalat public, în repetate rânduri, ceea ce americanii deja ştiau. Guvernul pakistanez nu vrea să lichideze grupurile puternice de insurgenţi, care acţionează în nord-vestul Pakistanului.

Chiar dacă aceştia fac incursiuni pe teritoriul afgan şi atacă trupele aliate, nu puţini militari americani fiind ucişi în aceste raiduri declanşate cu siguranţa celor care ştiu că au unde să se adăpostească ulterior, în fieful teroriştilor, pe teritoriul pakistanez.

Rămâne de văzut ce replică va da Washingtonul la restricţiile obligatorii, înscrise în scrisoarea amintită.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult