Acasa InternationalGeopolitica Pretextul intervenţiei terestre în Libia

Pretextul intervenţiei terestre în Libia

scris de Ion Petrescu
24 afisari

Orice operaţiune militară terestră începe cu trimiterea unor  echipe de cercetare, în teritoriul controlat de potenţialul inamic.  Persistente în ideea lor, de a nu se limita la ceea ce permite, la ora actuală, rezoluţia Consiliului de Securitate a O.N.U. şi bazându-se pe expresia exploatabilă, din textul documentului menţionat,  respectiv  “prin toate mijloacele”, Franţa şi Italia, bătrânele doamne ale diplomaţiei europene, au anunţat intenţia de a trimite ofiţeri meniţi să consilieze pe liderii rebelilor libieni şi să le instruiască cetele de tineri – indisciplinate, înarmate cu te miri ce, dispuse la acţiuni unilaterale, teribiliste, slab coordonate de un comandament unic.

NATO-Libyan-war

Pretextul intervenţiei terestre în Libia

Pentru ca să prevină o întrebare a jurnaliştilor, dornici  de mai multe detalii, ministrul italian al apărării a declarat că, acum, este o înţelegere clară a necesităţii ca rebelii să fie instruiţi de militari profesionişti. Un cetăţean european, atent la efectele crizei economice asupra propriului venit financiar, va recepta cu indiferenţă anunţul făcut de Franţa şi Italia, conform căruia vor trimite echipe mici, de ofiţeri, pentru a consilia pe liderii rebelilor.

Însă, pentru militarii de carieră, acest anunţ este un semn al unor pregătiri aparte. Altfel, pe plan imagologic, nu reprezintă  decât reeditarea unei formule utilizate şi de sovietici, în Egipt, când au trimis consilieri militari numeroşi, ce-i drept ca să instruiască armata de pe malurile Nilului, în vederea viitoarelor confruntări cu Tzahalul – Forţele Armate Israeliene. 

Că la Paris şi Roma s-a specificat un număr similar de ofiţeri destinaţi acestei misiuni speciale – respectiv câte zece -, fără a li se preciza atribuţiile, ţine de firescul unei operaţiuni tipice unui teatru de operaţiuni militare, cum a devenit, în ultima vreme, Libia.

Totuşi, o primă remarcă se impune. Cei 20 de ofiţeri aliaţi corespund, din punct de vedere numeric, structurii unui punct de comandă mobil. Unul ce va centraliza atât informaţiile furnizate de agenţii structurilor proprii de intelligence – aflaţi deja pe teritoriul Libiei, unii înainte de declanşarea revoltei tinerilor libieni -, cât şi cele raportate de comandanţii forţelor rebele, mulţi dintre ei fiind foşti ofiţeri în armata colonelului Gaddafi.

Declaraţia Înaltului Comisar al O.N.U., pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, prin care este condamnată, în termeni severi, bombardarea oraşului Misrata, apărat de rebeli, fiind evocată posibilitatea de a trece această acţiune militară în categoria crimelor internaţionale, reaminteşte de evenimente şi declaraţii similare pe timpul războiului din Iugoslavia. Al cărui final îl ştim cu toţii. Faptul că liderii rebelilor nu au reacţionat imediat la anunţul trimiterii celor 20 de ofiţeri francezi şi italieni, confirmă ipoteza că ei se aşteaptă ca, prin această primă măsură, NATO să facă mai mult decât a reuşit până acum, nelimitându-se la operaţiunea aeriană – de menţinere a interdicţiei zborurilor avioanelor de luptă libiene şi de protejare, din aer, a populaţiei civile împotriva atacurilor unităţilor Forţelor Armate Libiene – şi cea maritimă, vizând împiedicarea fluxului de armament şi mercenari spre Tripoli.

Este evident că, ulterior, spre cei 20 de ofiţeri aliaţi vor fi trimise – cu avioanele sau navele militare franceze şi italiene – materiale „utile instruirii adecvate a forţelor rebele”. În traducere liberă – echipament militar. Care va fi exceptat, tacit, de la embargoul aprobat de O.N.U. Iată o cale previzibilă de înarmare, treptată, a plutoanelor instruite de consilierii militari menţionaţi.

Aprecierea guvernului de la Tripoli, conform căreia o asemenea decizie – franco-italiană – doar va prelungi conflictul este nu doar incompletă, ci şi prudentă. Poate mai apropiat de adevărul câmpului de luptă este pronosticul că va acutiza confruntarea dintre trupele guvernului de la Tripoli şi noile subunităţi, instruite şi echipate tacit de aliaţi. Trebuie recitită, dintr-o altă perspectivă, şi promisiunea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, că vor fi intensificate loviturile aeriene. Da. Ca sprijin al viitoarelor acţiuni militare terestre, pregătite în urma consilierii oferite de punctul de comandă mobil franco-italian, care va beneficia, evident, de legătura de transmisiuni necesară, cu Comandamentul Întrunit al Forţelor Aliate, de la Napoli, care supervizează Operaţiunea „Protectorul unificat.”

A se reţine şi informaţia furnizată de agenţia de presă Associated Press, care confirmă decizia guvernului american, de a da rebelilor libieni, din Benghazi, circa 25 milioane de dolari, pentru asistenţă “non-letală”, după ce aceştia vor prezenta intenţiile lor şi capacităţile reale de acţiune de care dispun. Asta înseamnă furnizarea de materiale tipice unei baze militare – de la facilităţile de cazare, la cele de hrănire, asistenţă medicală, pregătire fizică, consiliere psihologică şi instruire contrainformativă.

“Iugoslavizarea” acţiunilor militare aliate, în Libia, este confirmată şi de faptul că televiziunea de stat libiană a anunţat că avioane ale NATO au bombardat, în mai multe oraşe, infrastructurile de telecomunicaţii ce permit transmiterea emisiunilor oficiale de radio şi TV.

Pentru cei ce mai au dubii privind scopul real, pe termen lung, al trimiterii celor 20 de ofiţeri, francezi şi italieni, în Libia, merită amintită declaraţia ministrului francez al apărării, Gerard Longuet, care a recunoscut că ideea dislocării – în teatrul de operaţiuni libian – a unor trupe terestre este o problemă reală, care merită a fi luată în consideraţie de Consiliul de Securitate al O.N.U.. Pe lângă cei 20 de ofiţeri trimişi de Paris şi Roma vor mai acţiona, la Benghazi, 10 consilieri militari britanici, care – a precizat William Hague, secretar de stat pentru afaceri externe şi ale Commonwealth-ului – vor asigura instruiri tipice celor care se vor ocupa de logistica şi intelligence-ul forţelor înarmate coordonate de conducerea rebelilor. Altfel spus, repartiţia misiunilor specifice, în punctul de comandă mobil aliat, deja s-a efectuat.

Propunerea noului ministru de externe al Libiei, Abdul Ati al-Obeidi, de a se ajunge la o încetare a focului, pe o perioadă de şase luni, pentru a pregăti alegeri care să legitimeze un forum menit a face reforme constituţionale, trebuie interpretată ca o recunoaştere, de facto, a divizării propriei ţări, pentru o perioadă mai lungă de timp.

Ce se va întâmpla atunci când  unul  – sau mai mulţi –  dintre cei 30 de ofiţeri francezi, italieni şi englezi va fi capturat sau ucis, pe timpul acţiunilor de luptă?

Va urma intervenţia terestră.

2 comentarii

Ciu Huhu 21-04-2011 - 07:11

Jos cu nebunul Gaddafi, moarte lui, huuuoooo!

Didos 23-04-2011 - 07:03

Pretextul, am inteles, dar motivul ? Cred ca motivul este distrugerea unei parti a populatiei Libiei, indiferent de ce parte este si confiscarea petrolului .Oare asta a hotarat rezolutia ONU ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult