Acasa InternationalGeopolitica Puterile emergente câştigă Africa de Sud

Puterile emergente câştigă Africa de Sud

scris de Ion Petrescu
1 afisari

Într-un moment când Franţa şi Marea Britanie s-au împotmolit în deşertul politic libian, iar preşedintele Statelor Unite savurează tacit disconfortul omologului său din Paris – generatorul intervenţiei militare aliate împotriva regimului colonelului Muammar Gaddafi -, puterile emergente, respectiv Brazilia, China, India şi Rusia au repurtat un succes geopolitic răsunător, care prinde pe picior greşit comunitatea euroatlantică.

BRICS – denumirea oficială a grupului menţionatelor puteri emergente

Astfel, la summitul liderilor celor patru state menţionate, derulat în oraşul chinez Sanya, surpriza a fost participarea, pentru prima oară, a preşedintelui Africii de Sud, Jacob Zuma. Acesta a luat loc la aceeaşi masă cu preşedintele Braziliei, Dilma Vana Rousseff, cu cel al Chinei, Hu Jintao, cu premierul Indiei, Manmohan Singh şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.

Şi cea mai mediatizată concluzie comună, a conducătorilor celor cinci puteri emergente, a fost aceea conform căreia utilizarea forţei în Libia şi în lumea arabă ar trebui să fie evitată.

Cele cinci state, care împreună reprezintă mai mult de 40% din populaţia lumii, au reliefat că diferendele actuale, de pe mapamond, ar trebui rezolvate prin mijloace paşnice şi dialog, unul în care O.N.U. şi organizaţiile regionale ar trebui să joace rolurile care le revin.

În declaraţia finală scrie negru pe alb:”Împărtăşim principiul că utilizarea forţei ar trebui evitată. Noi susţinem necesitatea ca independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a fiecărei naţiuni ar trebui respectate.”

Această afirmaţie reflectă victoria consensului la nivelul puterilor emergente. De ce?Africa de Sud a fost singurul stat – dintre cele cinci participante la reuniunea din China, toate membre ale Consiliului de Securitate – care a fost de acord cu rezoluţia prin care s-a stabilit zona interdicţiei de zbor, pentru avioanele de luptă ale armatei libiene.

Şi s-au autorizat “toate măsurile necesare”, pentru a proteja civilii, oferind astfel baza legală pentru executarea loviturilor, din aer, ale aeronavelor statelor aliate implicate în operaţiunea “Protectorul unificat.”

Celelalte patru state participante exprimaseră, la momentul adoptării rezoluţiei, preocuparea lor, confirmată de evoluţia ulterioară a evenimentelor, că noua campanie NATO, al cărei scop oficial era stoparea asaltului trupelor colonelului Gaddafi asupra rebelilor, va cauza rănirea şi uciderea unor civili nevinovaţi.

Conform unui oficial al guvernului Africii de Sud, toţi cei cinci lideri au criticat campania aeriană desfăşurată de unele state occidentale, în vestul Libiei – guvernul de la Tripoli continuând să controleze peste 80% din teritoriul ţării – şi au condamnat toate atentatele cu bombă.

Preşedintele sud-african s-a alăturat criticilor interlocutorilor săi, îngrijoraţi de apariţia şi creşterea numărului de „victime colaterale” ale bombardamentelor aeriene aliate.

Pe plan economic, cele cinci puteri emergente – al căror Produs Intern Brut reunit reprezintă 18% din cel însumat la nivel mondial, conform evidenţei Fondului Monetar Internaţional – au exprimat îngrijorarea lor privind riscurile care pot încetini redresarea economică mondială.

În opinia celor cinci lideri, chiar dacă economia mondială îşi revine, treptat, din criza financiară, se mai confruntă, în continuare, cu o serie de incertitudini. Ei şi-au exprimat sprijinul pentru reformarea actualului sistem monetar internaţional.

Africa de Sud, Brazilia, China, India şi Rusia consideră că „volatizarea excesivă a preţurilor materiilor prime, în special acelea pentru alimente şi energie, prezintă noi riscuri pentru recuperarea, în curs de desfăşurare, a economiei mondiale.” Toate cele cinci state fiind afectate de inflaţia care influenţează opţiunile consumatorilor.

Jacob Zuma, Dilma Rousseff, Hu Jintao, Manmohan Singh şi Dmitri Medvedev au făcut un apel comun  „pentru mai multă atenţie la riscurile de transfer, peste graniţe, a fluxurilor de capital, cu care se confruntă acum economiile emergente.”

Un semnal clar a fost dat şi pentru O.N.U., care ar trebui să devină subiectul unei reforme cuprinzătoare, astfel încât această organizaţie să fie mai eficientă, eficace şi reprezentativă.

După cum se ştie, China şi Rusia sunt membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. India tânjeşte de mult timp la acelaşi statut. Iar Republica Sud-Africană şi Brazilia speră să capete câte un asemenea loc, ca reprezentanţii cei mai puternici ai Africii şi Americii Latine.

Deşi forumul puterilor emergente a exprimat, la unison, nemulţumirea faţă de dependenţa economiei modiale de dolarul american, preşedintele Medvedev a respins, la conferinţa de presă comună, speculaţia unui jurnalist, conform căruia cele cinci state ar putea adopta, ca monedă pentru schimburile comerciale, yuanul chinez.

Prezenţa Africii de Sud la summitul din Sanya este considerată o victorie a celorlalte patru puteri emergente, meritul principal revenind Chinei, al cărui rol economic crescând, în Africa, nu mai este un secret pentru nimeni. Mărfurile chinezeşti sunt preţuite în Republica Sud-Africană. Dar şi producătorii sud-africani ar dori să vadă marfa lor pe piaţa chineză.

Prin alăturarea sa celorlalte patru puteri emergente, statul sud-african este recunoscut ca având cea mai puternică economie din Africa şi ca poartă de acces pe piaţa întregului continent. De altfel, conform datelor oficiale, investiţiile străine s-au mărit de patru ori, în acest an, în Africa de Sud.

Într-o declaraţie publică, ministrul relaţiilor şi cooperării internaţionale, din acest stat, Maite Nkoana-Mashabane afirmă:”Republica Sud-Africană a intrat în BRICS – denumirea oficială a grupului menţionatelor puteri emergente, un acronim, bazat pe iniţialele statelor componente Brazilia, Rusia, India, China şi Sudul Africii – fiind conştientă că este parte integrantă a întregului continent Africa, şi nu vom vorbi acolo doar pentru noi, ci şi pentru celelalte state africane.”

Cele cinci ţări au semnat un memorandum privind cooperarea între instituţiile lor financiare, act care deschide calea acordării de împrumuturi reciproce, în monedele lor naţionale.

China Development Bank a fost prima instituţie care a profitat de noile măsuri, declarând că este gata să acorde 10 miliarde de yuani, în împrumuturi, pentru Brazilia, Rusia, India şi Africa de Sud. Oficial acestea fiind focalizate, cu prioritate, spre investiţii vizând exploatarea unor mari zăcăminte de petrol şi gaze.

Acum, când puterile occidentale au dificultăţi vizibile în nordul Africii, puterile emergente menţionate instituie un solid cap de pod în sudul acestui continent.

Şi, prin împrumuturile amintite, BRICS îşi va consolida şi capetele iniţiale de pod, tot geopolitice, în Europa, Asia şi America Latină.

BRICS devine astfel un parteneriat win-win, în care toţi participanţii pot profita de cooperarea comună, într-un fel sau altul.

De ce nu s-au gândit şi liderii Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite, la o strategie win-win pentru Africa de Nord?…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult