Președintele rus Vladimir Putin ar fi ameninţat că poate trimite trupe la Bucureşti, Varșovia sau orice altă capitală dorește, susține omologul său ucrainean, Petro Poroșenko.
„Dacă vreau, trupele ruse ar putea ajunge în două zile nu doar la Kiev, ci şi la Riga, Vilnius, Tallinn, Varşovia şi Bucureşti”, ar fi afirmat Putin, potrivit cotidianului german Sueddeutsche Zeitung.
Putin l-ar fi avertizat de asemenea pe Petro Poroşenko să nu conteze prea mult pe Uniunea Europeană, precizând că şi-ar putea utiliza influenţa pe lângă mai multe state membre pentru a obţine o „minoritate de blocaj” împotriva deciziilor defavorabile Moscovei.
Poroşenko l-ar fi informat despre aceste ameninţări pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în timpul vizitei efectuate de acesta la Kiev la 12 septembrie.
Comisia Europeană a refuzat, însă, să comenteze informaţiile de presă privind declaraţiile ameninţătoare ale preşedintelui rus.