Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Soci | Ziua Veche
Acasa InternationalGeopolitica Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Soci

Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Soci

scris de G. D.
21 afisari

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni seară cu președintele sirian Bashar al-Assad în stațiunea Soci, în sud-vestul Rusiei, cu două zile înaintea unui summit tripartit Rusia-Iran-Turcia privind Siria, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP și Reuters.

Vladimir Putin a purtat negocieri cu președintele sirian Bashar al-Assad, care s-a deplasat în Rusia pentru o vizită de lucru”, a precizat Kremlinul într-un comunicat, adăugând că cei doi lideri au discutat despre lupta împotriva terorismului și perspectivele unui acord politic în Siria.

Liderul de la Kremlin l-a ”felicitat” pe Assad pentru rezultatele sale în lupta împotriva terorismului, se menționează în comunicat.

Conform unor imagini transmise de televiziune rusă, Assad le-a mulțumit lui Putin, ministrului rus al apărării și șefului Statului Major al Rusiei pentru sprijinul lor în Siria.

Putin a afirmat de asemenea că, după întâlnirea cu Assad, intenționează să discute cu emirul Qatarului, cu președintele american Donald Trump și cu liderii din Orientul Mijlociu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult