Acasa InternationalGeopolitica Războiul ce va să vie: Opţiunea geopolitică a României

Războiul ce va să vie: Opţiunea geopolitică a României

scris de Ion Petrescu
1 afisari

România constituie subiectul celui de-al treilea episod din seria articolelor scrise de dr. George Friedman, directorul STRATFOR,  care călătoreşte în aceste zile prin Turcia, Moldova, România, Ucraina şi Polonia. În rândurile următoare puteţi citi concluziile lui George Friedman în urma vizitei sale în România.

 

 

Structuri şi evenimente

August şi septembrie sunt luni nefaste în Europa. În aceste luni izbucnesc războaiele şi crizele. August şi septembrie 2008 au fost luni nefaste. Atunci Rusia a atacat Georgia. În septembrie a izbucnit criza financiară. În primul caz Rusia a transmis un mesaj către întreaga regiune: aceasta este adevărata valoare a garanţiilor americane. Prin modul în care au tratat criza financiară din estul Europei germanii au transmis un mesaj cu privire la limitele responsabilităţii germane. Atât NATO cât şi Uniunea Europeană s-au transformat din garanţi ai intereselor României în mari semne de întrebare.

În conversaţiile mele cu românii, la toate nivelurile, am primit acelaşi răspuns. În primul rând este dincolo de orice îndoială faptul că NATO şi Uniunea Europeană nu au fost favorabile României în acest moment. În al doilea rând nu se pune în discuţie reanalizarea angajamentelor României faţă de cele două structuri. Există şi români, mai ales extremiştii de dreapta cărora nu le place Uniunea Europeană, însă România nu are altă alternativă strategică.

NATO şi Uniunea Europeană nu au fost favorabile României în acest moment

Nimeni nu poate concepe România în afara graniţelor NATO şi UE. Faptul că nici una din aceste structuri nu aduce beneficii României nu înseamnă că nu fac ceva important. NATO şi UE ţin departe demonii anti-democratici din sufletul României. Să fii parte a Europei nu este pur şi simplu o chestiune de beneficii strategice şi economice. Reprezintă un punct de tranziţie în istoria României. Prin aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, România şi-a afirmat modernitatea şi instituţiile democratice. Aceste două amulete au renăscut sufletul românesc. Având în vedere toate acestea o balanţă comercială dezechilibrată şi absenţa unor garanţii de securitate reale reprezintă un preţ prea mic. Nu sunt român, astfel că nu pot simţi credinţa lor inefabilă în Bruxelles.

Revenirea Rusiei

Românii recunosc, din nou aproape toţi, că Rusia a revenit pe scena istoriei, ceea ce îi îngrijorează. O îngrijorare specială este reprezentată de Moldova, o regiune din est care istoric a aparţinut României, a fost luată de sovietici prin tratatul cu Hitler şi care a fost ocupată după al Doilea Război Mondial. Moldova a devenit independentă în 1991 (voi vizita şi această ţară). Mare parte din perioada de după Războiul Rece a avut o guvernare comunistă care a căzut cu puţin timp în urmă. Pe 28 noiembrie vor avea loc alegeri şi se pare că comuniştii pot reveni. Sentimentul general este că dacă se vor întoarce comuniştii de această dată vor reveni şi ruşii cu ei, iar în următorii ani trupele ruse vor fi pe graniţa României.

Occidentalii europeni nu vor să fie atraşi în paranoia est europeană hrănită de strategii americani nostalgici

Oficialii români sunt angajaţi în discuţii cu oficialii NATO în legătură cu ruşii, însă germanii îşi doresc o implicare mai activă a Rusiei în NATO, nu tensiuni între NATO şi Rusia. Occidentalii europeni nu vor să fie atraşi în paranoia est europeană hrănită de strategii americani nostalgici care doresc o reînviere a Războiului Rece, aşa cum îl gândesc ei.

Am ridicat două alternative strategice în faţa oficialilor şi ziariştilor români. Una a fost Intermarium – o alianţă, poate în cadrul NATO, poate în afara sa – între Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria. (Cititorilor care se întreabă de ce nu am fost în Bulgaria le răspund că din lipsă de timp, voi merge acolo de îndată ce voi putea). În mod foarte interesant, un oficial a subliniat nivelurile substanţiale de cooperare în domeniul planificării militare între Ungaria şi România, ca şi discuţiile dintre România şi Polonia. Nu îmi este clar cât de serioase sunt toate acestea şi până unde vor merge dincolo de contextul NATO. Probabil voi reuşi să înţeleg mai bine la Varşovia.

Chestiunea avioanelor multirol

Însă planificarea militară este o chestiune şi posibilitatea de executare a acestor planuri este alta. Românii sunt în prezent prinşi într-o criză asupra achiziţionării unor avioane de vânătoare. Există trei opţiuni: suedezul Gripen, Eurofighter şi învechitul F-16 american. Problema este că românii nu au bani pentru nici unul dintre aceste avioane şi nici nu mi se pare că aceste măsuri defensive sunt ceea ce au nevoie. Americanii pot asigura acoperirea aeriană în mai multe moduri, şi în vreme ce 24 de F-16 ar fi valoroase totuşi nu ar rezolva problema militară presantă a României. Din ce văd eu, mai degrabă este necesară o forţă mobilă care să le asigure graniţa estică. Altă alternativa ar fi achiziţionarea de nave militare care să blocheze reala concentrare navală rusă din Marea Neagră. Însă dacă România are probleme în achiziţionarea a 24 de avioane de vânătoare nici nu se pune problema navelor militare.

Dacă România are probleme în achiziţionarea a 24 de avioane de vânătoare nici nu se pune problema navelor militare.

Românii folosesc perspectiva NATO în planificarea militară – o perspectivă folosită exclusiv pentru planificare, nu pentru aplicare, o perspectivă care duce la un sistem sofisticat în vreme ce elementele fundamentale rămân neacoperite. Aceste detalii par a fi inutile pentru acest articol, însă românii sunt afundaţi în această discuţie şi chestiuni de acest gen reprezintă detalii critice pentru strategiile rezultate din geopolitică. Este diferenţa dintre planurile alcătuite de think-tank-uri şi capacitatea de a apăra o naţiune.

Marea Neagră şi Turcia

Marea Neagră este o parte critică a realităţii României şi ridicarea Turciei face ca întregul sistem de relaţii să fie foarte interesant. Turcia este a patra ţară importatoare pentru bunurile româneşti şi unul dintre puţinii parteneri comerciali majori care importă din România mai mult decât exportă. Am arătat românilor ce şansă reprezintă faptul că Turcia nu a fost primită în Uniunea Europeană. Economia Turciei a crescut cu un procent de 12% în 2010 şi se află în creştere de mai mulţi ani. Turcia devine un motor economic regional şi, spre deosebire de Germania, Franţa şi Italia oferă României compatibilităţi şi sinergii. În plus, Turcia este o forţă militară serioasă şi deşi nu caută confruntarea cu Rusia nu este supusă acesteia. Turcia a adoptat o strategie de 360 grade în relaţiile cu toate ţările. De vreme ce Turcia este membră NATO, ca şi Ungaria, Slovacia şi Polonia, nu există nici o incompatibilitate pentru o strategie duală a Intermarium şi Marea Neagră. Deocamdată par să se potrivească. Iar ironia ca România să se apropie de moştenitoarea Imperiului Otoman este o ironie şi nimic mai mult. Aceasta este vecinătatea în care se află România. Acestea sunt opţiunile pe care le are.

Ce nu i se potriveşte României este sistemul NATO-UE. Probabil că face parte dintr-o mixtură raţională, însă nu este de ajuns. Pentru România, problema este să treacă dincolo de confortul psihologic al Europei la o percepţie strategică şi economică care să accepte că lumea post-Război Rece a dispărut. Mai important este să fie acceptat faptul că România este liberă, responsabilă de viitorul său şi capabilă să şi-l administreze singură.

Acest ultim pas se dovedeşte a fi cel mai dificil pentru România şi pentru mulţi dintre foştii sateliţi sovietici – care şi ei au fost legaţi de Primul Război Mondial şi de dezastrul lui Hitler. Există o legătură între romanele Hertei Muller şi achiziţionarea de maşini germane mai scumpe şi mai multe decât îţi poţi permite. Întâlnirea poate fi anulată în orice moment, însă teama de interogatoriu rămâne permanent cu tine. În această regiune frica de trecut domină şi oprimă, în vreme ce ce stilul american de planificare şi restructurare economică pe care îl sugerez este ceva străin şi înspăimântător.

Se pune doar întrebarea când va veni războiul, cu cine şi care va fi soarta ta în acel moment

O lume a iluziilor

Românii au ieşit dintr-o lume a ororilor, unele dintre ele fiind propria lor creaţie. Se tem de ei înşişi mai mult decât se tem de alţii. Pentru ei, a deveni european este atât o formă de terapie, cât şi ceva care să ţină departe demonii dinăuntru şi din afară. Când trăieşti cu amintiri neplăcute, trăieşti şi într-o umbră a realităţii. Pentru români au sens soluţiile iluzorii pentru amintirile neplăcute. Acest lucru are sens până în momentul în care vine războiul – iar în această parte a lumii izbucnirea războiului a fost o certitudine încă din vremea romanilor. Se pune doar întrebarea când va veni războiul, cu cine şi care va fi soarta ta în acel moment. Românii cred cu fervoare religioasă că toate acestea vor fi lăsate în urmă dacă vor deveni parte a Europei. Eu sunt mai sceptic. Eu cred că problema României este că face parte din Europa, o putere slabă, înconjurată de forţe mai tari.Românii par să creadă că soluţia lor este să fie parte din Europa, puterea slabă înconjurată de forţe tari.

Am plecat nelămurit din România. Românii aud lucruri pe care eu nu le pot auzi. Nici măcar partea maghiară din mine nu le poate auzi. Mă îndrept acum spre Moldova, care a fost mult mai afectată de istorie, una chiar şi mai ciudată şi brutală decât a României.

 

Citeşte aici şi prima parte a articolului lui George Friedman referitoare la istoria românilor.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult