Acasa InternationalGeopolitica UPDATE – Rebelii proruși au dat bir cu fugiţii. La Slaviansk, flutura drapelul Ucrainei

UPDATE – Rebelii proruși au dat bir cu fugiţii. La Slaviansk, flutura drapelul Ucrainei

scris de P.C.R.
6 afisari

UPDATE – Luptele continuă în Slaviansk, estul Ucrainei, iar informația conform căreia liderul insurgenților, Igor Ghirkin (Strelkov), ar fi părăsit orașul este în prezent verificată, a anunțat Consiliul pentru Securitate Națională al Ucrainei, informează RIA Novosti.

Anterior se anunțase că un grup important de insurgenți s-a retras din Slavianskul încercuit de forțe armate ucrainene spre orașul vecin Kramatorsk. Potrivit unor mass-media, orașul Slaviansk s-ar afla în prezent sub controlul militarilor ucraineni.

Între timp, purtătorul de cuvânt al centrului pentru informații al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Andrei Lâsenko, a declarat, în timpul unui briefing organizat sâmbătă, că faza activă a operațiunii speciale continuă și că ‘în prezent se trage’. Potrivit lui Lâsenko, forțele ucrainene au înconjurat Slavianskul și insurgenții se retrag.

‘Informația privind plecarea lui (Igor) Ghirkin din Slaviansk este în curs de verificare’, a spus Lâsenko.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a ordonat sâmbătă arborarea drapelului Ucrainei pe clădirile administrative din orașul Slaviansk, din estul țării, unde în cursul nopții armata ucraineană a reușit să forțeze retragerea rebelilor proruși și a liderului lor, Igor Strelkov, a anunțat site-ul administrației prezidențiale de la Kiev, relatează agențiile internaționale de presă.

Anterior, ministrul de interne ucrainean Arsen Avakov a afirmat că un număr mare de separatiști proruși au părăsit orașul Slaviansk, în urma unei ample operațiuni a forțelor armate ucraineneÎn această operațiune, rebelii proruși au pierdut un tanc și alte câteva vehicule blindate, adaugă site-ul președinției ucrainene.

Cea mai mare parte dintre combatanții rebeli și liderul acestora s-au retras din Slaviansk, unul dintre bastioanele lor din estul Ucrainei, refugiindu-se de forțele armate ale Kievului, a anunțat, sâmbătă, ministrul ucrainean de interne Arsen Avakov pe pagina sa de Facebook, informează AFP.

‘Înainte de răsăritul soarelui, serviciile de securitate au raportat că Ghirkin (Igor Strelkov, acuzat de Kiev că ar fi colonel al serviciului de spionaj al armatei ruse — GRU) și o mare parte dintre combatanți s-au retras din Slaviansk, semănând confuzie printre cei puțini dintre ei care mai sunt acolo’, a scris Avakov.

În urmă cu o zi, Igor Strelkov a adresat Moscovei o cerere de ajutor, subliniind că fără un asemenea sprijin Slavianskul va ajunge în curând în mâinile forțelor de la Kiev.

92 comentarii

digital 05-07-2014 - 14:30

armata ukraineană versus rebelii proruși!
pe teritoriul ukrainean se desfășoară ample operațiuni!
totul pe paginile de fbk!
vreun comunicat oficial, ceva?!

Titircă Inimăbună 05-07-2014 - 19:35

DECI MAICA RUSSIA E O BABA STIRBA SI COCOSATA

iar Putin e un cur mic

tomi 05-07-2014 - 21:50

Vai ce-i doare, mamaaaa!!!!!!!!!! Sti tu pe cine! ghici ghicitoarea mea cine-i mic si idiot, urbos tataie, digital tataie, Tache, si alti rahitici din legiunea garzii de fier (ruginit)…….hahaha, sullee, patent romanesc: legionari prorusi, legionari proarabi, nici conopida nu a mai vazut asa o baza ideologica dementa.

BULA 06-07-2014 - 08:16

Adevaratii legionari sunt in Sectorul de Dreapta. Evreii o sa belesca kalul cand ii vor baga la gazare extremistii ucrainieni.

https://www.youtube.com/watch?v=lk1c2jByEr0

UnUL 06-07-2014 - 08:25

Bulă, deocamdată evreii ucrainieni au spus clar, și nu o dată, că nu au fost câtuși de puțin persecutați de naționaliștii ucrainieni. Și dacă Ucraina intră în UE, va fi obligată să ducă o politică tolerantă față de minorități – inclusiv față de cea românească.
P.S. Și, oricum, nu sectorul de dreapta face politica Ucrainei. Ei au vreo 1-2% aderenți și nu joacă niciun rol în noul guvern ucrainean.

BULA 06-07-2014 - 09:29

La prima ocazie nationalistii ucrainieni ii vor trosni pe evrei. Europa e departe si poligoanele de executie sunt in Ucraina.Cred ca evreii sunt constienti de acest aspect.

UnUL 06-07-2014 - 09:51

Crezi aiurea. Dacă Ucraina vrea în UE va fi obligată să renunțe la orice formă de naționalism (care, așa cum am spus-o nu o dată, nu e câtuși de puțin sinonim cu patriotismul).

Mircea 06-07-2014 - 17:05

Ma BULA este foarte greu de dovedit cat esti de prost. De obicei sant oameni care trantesc cateodata vre-o tampenie si-i zici ca-i prost. La tine demonstratia prostiei este faptul in sine ca inca nu ai reusit sa scoti o idee normala. Cum poti zice de cineva ca este prost daca tot ce-i iese din gura trosneste de prostie. Mai Bulica. daca ar fi cum zici tu tatuca, adica evreii din Ucraina ar fi in cumplitul pericol pe care-l descri tu cu poligoane de executie gata de lucru pai cine dracu i-ar opri sa se suie pe primul avion directia Tel Aviv? Doar Sohnutul Iinternational duce munca de lamurire din greu de ani de zile pe acolo sa plece in Israel, dar ma se pare ca o duc asa de binisor in Ucraina ca nu le vine chiar sa impacheteze. Ma Bulica daca era pe un sfert ceva adevar din ce susti tu cu mintiuta ta cu un milion de neuroni, evreii – toti ar fi fost evacuati de Israel in 48 de ore cu tren aerian continuu. Bulica incearca sa mergi mai des pe la psihiatru.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 06-07-2014 - 17:16

@ MIRCEA ;
Tardiva trimiterea ! Bwllache este nascut.avortat cu o zestre genetica ,
INEGALABILA !
SIPHILIS CONGENITAL la care a adaugat noi valente , 2.3 cruciulitze !
Momentan …Ta Bulla Rassa-M !

Titircă Inimăbună 06-07-2014 - 17:22

@ PBULA

De ce nu zici si tu 50 de miliarde, sau chiar 500, parca mai conteaza la o minciuna atat de gogonata?

Da cine te prosteste pe tine chiar asa, sau ai niste voci in cap?

salut 07-07-2014 - 00:56

„Ei (nazistii ukraineni) au vreo 1-2% aderenți și nu joacă niciun rol în noul guvern ucrainean.”
=================

Din cate imi amintesc, actualul guvern ukrainean – care, sigur, „nu are nici o legatura cu nazistii ukraineni”- a fost „ales” astfel:

-Venea omu’ la Balcon si Maidanul controlat de nazisti aclama. Gata, e bun si copt pentru ministru!
sau
– Venea omu’ la Balcon si Maidanul controlat de nazisti huiduia. Clar, nu-i bun pentru ministru!

Sigur, nazistii ce controlau Maidanul nu au nici o legatua cu noul guvern, dupa cum – eminent 😉 – am demonstrat mai sus !

UnUL 07-07-2014 - 06:46

Este evident că ai probleme cu memoria, Salaud; ar trebui să consulți un specialist.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 05-07-2014 - 20:20

Articol pregatit de EDIOTh AHA !
AHA no ROTh !

UnUL 06-07-2014 - 00:43

Ducă-se învârtindu-se!

BULA 06-07-2014 - 08:09

Rusia a obtinut ce dorea mai tare, baza navala din Crimeea, de importanta strategica si in care investise miliarde de dolari. Restul va veni pe tava mai tarziu, cand va trece foamea prin ucrainieni si vor cere singuri sa fie primiti in Comunitatea Economică Euroasiatică

UnUL 06-07-2014 - 08:22

Deocamdată foamea e prin Rusia, și – rău de tot! – în Crimeea devenită rusească.

BULA 06-07-2014 - 09:04

Americanii au gresit rau de tot cand i-au indemnat pe ucrainieni sa interzica folosirea limbii ruse. Asta a radicalizat minoritatea ruseasca (peste 8 milioane de bucati) si le-a dat rusilor posibilitatea sa intervina in Crimeea.
Problema e ca Porosenco vrea sa recupereze Crimeea, ceea ce va duce la un razboi mare cu Rusia. Rusia va fi obligata sa actioneze dur de tot, cu toata forta militara de care dispune, sa infranga Ucraina in cateva zile. Ca daca lungeste razboiul, e in defavoarea ei. Nu cred ca americanii vor interveni, ca sunt constienti ca mor in acelasi timp cu rusii.

UnUL 06-07-2014 - 09:10

Americanii nu i-au sfătuit pe ucrainieni nimic în acest sens, Bulișor, nu mai fii idiot să dai vina pentru toate relele de pe lumea asta pe americani.
Da, respectiva interdicție a fost o greșeală și cred că ucrainienii și-au dat seama și ei și se va reveni.
Poroșenko vrea să recupereze Crimeea? Păi e absolut normal. Dar nu va porni un război cu Rusia pentru asta, căci știe că nu îl poate câștiga.

BULA 06-07-2014 - 09:20

Stie ca nu poate sa castige razboiul cu Rusia, dar are ordin de la americani sa provoace razboi. Putin si-a dat seama ca e o capcana pusa de americani, cu separatistii din estul Ucrainei, si n-a intervenit. Americanii doreau ca Rusia sa apara ca agresor si prin asta sa motiveze in fata pop.ulatiei implicarea masiva in Ucraina. Doreau si sa-i determine pe europeni sa stranga randurile in jurul Americii.

BULA 06-07-2014 - 09:22

America a cheltuit peste 5 miliarde de dolari cu organizarea revoltei de pe Maidan. Au recunoscut si s-a scris in toata presa occidentala.

UnUL 06-07-2014 - 09:43

Bulă, pe cuvânt că ești bătut În cap. Nimeni, nici Ucraina, nici America nu are niciun interes să înceapă un război cu Rusia (dimpotrivă!). (Și, oricum, oricâte prostii ai debita tu – nu știu din ce sursă cretină îți iei informațiile; dacă sunt din capul tău, ar trebui să consulți un psihiatru! – nu americanii dictează politica guvernului ucrainean! Iar basmul cu cele 5 miliarde cheltuite de americani pentru a organiza o revoltă pe care au organizat-o ucrainienii singuri e de râsul curcilor.)

Antibasistul 06-07-2014 - 14:09

Cretinul Netului un NUL, îndrăzneste sa spuna forumiștilor ca-s bătuți în cap, halal!!!

UnUL 06-07-2014 - 14:17

APROPO DE CRETINI; BĂȘINEL:
Antibăsistul – greşeli:
• „Jane, hai nu fii timpit („nu FI” scris aiurea cu 2 i”) (19-01-2013 @ 10:46)
• „Fi mulțumit retardatule (FII” scris aiurea cu un singur i”) (20-01-2013 @ 17:48)
• „nu sa-i taie alți comentariile lui” (în loc de forma corectă „ALȚII” cu 2 i!) (03-02-2013 @ 23:09)
• „Celor ce CRED CA TOTI ROMANII-S TIGANI LE LIPSESC CULTURA GENERALA” (în loc de „le LIPSEȘTE”, cum e corect) (04-02-2013 @ 20:51)
• „sărăcia ia năpădit pe mulți” („I-A” scris aiurea fără cratimă) (08-02-2013 @ 23:45); la fel „Ia zis doctorului e e sanatos” (din nou „I-A” scris aiurea fără cratimă) (13-03-2013 @ 17:03)
• „nu minții” (Imperativul ”MINȚI) scris aiurea cu 2 I !!) (10-02-2013 @ 14:20 și 25-05-2014 la 00:40); „nu mai minții” (din nou „MINȚI” scris cu 2 i !!) (09-06-2013 @ 22:56 și 07-12-2013 @ 06:47) ; la fel și la infinitiv. „A MINȚII IN FAȚĂ” (corect : ”A MINȚI”) (03-10-2013 @ 00:4); „îl poți minții” (25-05-2014 la 00:50)
• „cretin vei murii” (viitorul scris aiurea cu 2 i – corect: „VEI MURI” !!!) (10-02-2013 @ 16:01, 13-09-2013 @ 04:34, 26-12-2013 @ 03:03, 24-02-2014 @ 22:16 și 02-03-2014 @ 04:39); „vor murii” (cu 2 i în loc de unul!!!); variantă : „vei crăpa, murii” (tot cu 2 i!). GREȘEALA REVINE DE ZECI DE ORI. (cf. 30-05-2013 @ 00:06, 12-06-2013 @ 23:36, 22-06-2013 @ 17:01, 31-07-2013 @ 13:45, 16-08-2013 @ 13:45, 18-09-2013 @ 00:23, 18-09-2013 @ 23:06, 26-09-2013 @ 18:34, 04-10-2013 @ 21:47, 08-10-2013 @ 23:11, 18-10-2013 @ 21:05, 9-10-2013 @ 21:13, 20-11-2013 @ 15:51, 31-12-2013 @ 01:20, 19-01-2014 @ 22:17, 24-02-2014 @ 22:16, 07-03-2014 @ 02:04, ; și nătărăul se mai și laudă cu prostia lui: „Suta la suta sigur vei murii, cu doi de i” – 31-07-2013 @ 14:45.
• Aceeași greșeală apare și la infinitiv : „INAINTE de a murii” (21-11-2013 @ 21:22)
• „e credibil ce scri” (cu un singur i în loc de 2 !) (14-02-2013 @ 14:12) ; „Iarăși scri ji dane Tomi cu nickul meu, bestie!” (din nou „SCRII” cu un singur i!) (19-04-2013 @ 05:43) ; „eu scriam de evreii din Rusia, tu vorbesti scri de cei din Romania” (din nou „SCRII” cu un singur i!) (11-05-2013 @ 05:05) ; „Tov. securist evreu Tomi, de tine scri” (din nou „SCRII” cu un singur i!) (01-06-2013 @ 19:24) ; „scri numai minciuni si prostii” (din nou „SCRII” cu un singur i!) (08-06-2013 @ 20:34) ; „NEBUN BASIST, tocmai tu vorbesti care scri poezi de nebun!?” (din nou „SCRII” – dar și „POEZII” -cu un singur i !!) (16-06-2013 @ 09:04). DE ALTFEL GREȘEALA E CURENTĂ : „NUMAI PROSTII scri basistule UnUL! (28-06-2013 @ 14:22) ; „Băsistule Unul, iarasi scri cu alte nickuri!” (28-06-2013 @ 18:05 ; „mai scri si tu” (11-07-2013 @ 15:37) ; „Iarăși scri prostii” (17-08-2013 @ 10:44) ; „Porcule nebun Tomi, iarăși scri postări cu numele meu!” (25-08-2013 @ 05:27) ; „scri numai prostii basiste” (25-08-2013 @ 09:30) ; „Dobitoc basist, toata lumea stie ca scri cu mai multe nickuri” (03-10-2013 @ 00:39 și 03-10-2013 @ 20:45) ; „vei ajunge cum scri aici ca eu as fi” (18-10-2013 @ 08:3) ; „Scri numai minciuni si prostii!” (22-10-2013 @ 16:18) ; „SCRI NUMAI PROSTII” (20-11-2013 @ 13:01) ; e imposibil sa vorbesti si sa scri perfect trei limbi, CIND NIMENI IN LUMEA ASTA NU POATE VORBI SI SCRIE LIMBA LUI natală („limba natală” ???) (20-11-2013 @ 23:07) ; „De ce nu scri românește…?” (24-11-2013 @ 23:45) ; „să scri” (05-12-2013 @ 16:04) ; „scri NUMAI PROSTII SI MINCIUNI” (11-12-2013 @ 16:35) ; „De ce-n mă-ta nu scri pe romaneste MERSI ?” (31-12-2013 @ 09:09) ; „te rog sa scri numai postări lungi” (SCRII scris cu un singur i în loc de 2, cum e corect!) (30-01-2014 @ 16:08) ; „iarăși ai început să scri cu nickul meu” (13-02-2014 @ 10:30) ; „idiotule scri multe minciuni” (24-02-2014 @ 20:03) ; „Porc basist, iarăși scri ca un porc” (05-03-2014 @ 14:50) ; „SCRI NUMAI PROSTII” (07-03-2014 @ 16:14) ; „scri NUMAI MINCIUNI” (10-04-2014 @ 10:17) ; „scri tot timpul” (26-04-2014 @ 14:17); „NUMAI IDIOȚENII scri” (07-05-2014 @ 10:19) ; „de aia-l scri cu litere mici” (09-05-2014 @ 23:04) , „un NUL NEBUNUL, scri postari, de nebun” (09-05-2014 @ 22:04)
• „Tu te faci că nu ști” (cu un singur i în loc de 2 !) (17-02-2013 @ 14:34); „Sti unde” (tot cu un singur i!) (18-02-2013 @ 22:53); „Sti bine” (cu un singur i în loc de 2 !) (15-06-2013 @ 20:53); „nu ști” (tot cu un singur i!); Sti de la pretinul tau (tot cu un singur i !!!); „tu nu ști” (tot cu un singur i !!!); „NU STI SA CITESTI?” (tot cu un singur i !!!) ; ȘI GREȘEALA SE REPETĂ APROAPE LA INFINIT: „NU SE STIE CIFRA EXACTA, se va afla, sti” (01-07-2013 @ 00:35 și 01-07-2013 @ 09:56) ; „A fi evreu înseamnă să ști doar să minți…” (16-08-2013 @ 04:25) ; „De unde ști” (24-08-2013 @ 13:40) ; „daca ai ști cit am citit” (și la ce ți-a folosit?, N.B. ) (26-08-2013 @ 19:59) ; „crezi ești deștept și le ști pe toate” (28-08-2013 @ 14:28) ; „De unde sti…?” (09-09-2013 @ 15:18) ; „De unde ști prostovan portar băsist ce calificare am?” (12-09-2013 @ 16:18) ; „Tare bine le ști tu” (12-09-2013 @ 20:15) ; „Dacă nu sti” (30-09-2013 @ 13:39) ; „Ști de la pretinul tau, Bitcă!” (27-10-2013 @ 02:52) ; „tu sti să citești…” (13-12-2013 @ 02:54) ; „NU ȘTI SĂ CITEȘTI” (22-12-2013 @ 22:05) ; „sti să ciitești..?” (05-01-2014 @ 07:00) ; „tu te faci că nu ști” (08-01-2014 @ 07:09) ; „am incercat sa fac misto, sti tu de cine” (21-03-2014 @ 18:13) ; „ALTCEVA NU STI” (26-04-2014 @ 08:40) : „TU STI FOARTE BINE” (14-05-2014 @ 10:04)
• „va-ți uitat la ei” (în loc de „V-AȚI uitat”) (23-02-2013 @ 04:28)
• „nu ai avut nenorocul să fi una din victimele…” („SĂ FII” scris aiurea cu un singur i !) (13-03-2013 @ 08:17)
• „doar șefii evrei puteau jefuii ASTFEL” (”JEFUI” scris aiurea cu 2 i !) (19-03-2013 @ 16:21)
• „Pesemne și locul lui Andreea Boccelli tot l-a Obregia e” („LA” scris aiurea cu cratimă!!!) (13-05-2013 @ 21:01)
• „Tomi, mai vi la Bucuresti” (”VII” scris aiurea cu un singur i!!) (14-05-2013 @ 22:02) ; „Si tu ji dane ce vi sa usturoiesti un forum romaniesc?” (din nou „VII” scris cu un singur i !) (06-06-2013 @ 01:38) ; „Da-te-n Iad, inapoi, de acolo vi, ji dane, ptiu!” (iarăși „VII” scris cu un singur i !) (11-06-2013 @ 03:53) ; „Dacă vi totuși din Iad” (iarăși „VII” scris cu un singur i (22-06-2013 @ 04:28) ; ȘI EROAREA REVINE DE NENUMĂRATE ORI : „Inapoi sa NU mai vi !” (04-08-2013 @ 23:14 și 10-09-2013 @ 07:32), „mai ai curajul sî mai vi in România…?” (19-11-2013 @ 20:57) ;
• „Basistul UnUL nu merita nici apa care o bea, nici aerul catr-l respire” (corect „PE CARE-l respiră!!!) (18-05-2013 @ 22:28)
• „judecătorii au condamnat pe G. Becali” (corect : „judecătorii L-au condamnat pe G. Becali”) (20-05-2013 @ 18:26)
• „Tomi e unul din acești moonștrii bolșevici” (corect : MONȘTRI”, cu un singur i!!!) (25-05-2013 @ 23:06)
• „Bitca, iubesti pe Tomi si ji danii lui” (corect : „ÎI iubești pe…”) (25-05-2013 @ 07:11)
• „sînt ” (cu î din i !) (25-05-2013 @ 15:23) ; de altfel folosirea lui î din i este generală la Bășinel, și se și mândrește că nu respectă ortografia: „Boule BASIST UnUL, ti-am zis de multe ori ca nu-mi place cum suna sunt, si voi continua sa scriu sint, du-te dracului daca nu-ți place! – 17-08-2013 @ 17:42)
• „A MINȚTII CA BĂSIȘTII ÎNSEAMNA BARBARIE” (infinitivul „A MINȚI” scris aiurea cu 2 i!!! (25-05-2013 @ 17:39), vezi și „perseverezi in a minții” (tot cu 2 I !) (08-11-2013 @ 16:01)
• „TU TREBUA SĂ FI MORT” („SĂ FII” scris aiurea cu un singur i !!) (30-05-2013 @ 17:00) ; „trebuia SA FI IN IAD” (din nou „SĂ FII” scris aiurea cu un singur i !!) (27-06-2013 @ 21:15)
• „Ia mai lasămă-n pace” (”LASĂ-MĂ” scris aiurea fără cratimă!!! ) (31-05-2013 @ 03:00)
• „du-te mă-n Cristosu mă-ti” (corect – dar mârlănesc ! – „MĂ-TII”, cu 2 i!!!) (05-06-2013 @ 16:43 și 16:44)
• „Dute la mericolacii tai…” (”DU-TE” scris aiurea fără cratimă !!!) (06-06-2013 @ 01:38)
• „Mulțumesc Tomi ca ma scutit sa postez” („MA” scutit ???) (08-06-2013 @ 08:25)
• „NU RĂCNII așa” („imperativul „RĂCNI” scris aberrant cu 2 i !!) (10-06-2013 @ 14:52)
• „Sufletul lui se va odihnii” (viitorul „ODIHNI” scris aiurea cu 2 i !!) (17-06-2013 @ 18:11) W
• „gazele de șist vor otrăvii” (din nou viitorul – de data asta de la verbul „a otrăvi” e scris aiurea cu 2 i , corect „va OTĂVI” !!) (29-06-2013 @ 18:09 și 18:10)
• „prin forța armelor Armatei Roși” (genitivul „ROȘII” scris aiurea cu un singur i !!!) (18-06-2013 @ 15:13)
• „Aia-i cei mai sălbatici, brutali, agresivi” (eventual „ăia-S cei mai…”) (22-06-2013 @ 22:56)
• „Io aș ride toata viața mea cind mi-aș amintii de handicapații ASTIA!” („ mi-aș AMINTI”, cu un singur i !!!) (17-06-2013 @ 18:50)
• „Vă atacă Satana, de mii de ani, pe voi evreii pentru că sânteți fii lui” („FIII” se scrie aici cu 3 i !!!) (07-07-2013 @ 14:28)
• „deșii merită nota 1” („DEȘI” scris iurea cu 2 I !!!) (07-07-2013 @ 14:07)
• „…grăii retardatul, retardat ca toti băsiștii, UnUL!” (corect : „GRĂI” cu un singur i !!! : „eu grăii, tu grăiși, el grăi”) (25-07-2013 @ 19:57)
• „nu minții” (scris aiurea cu 2 i !!) (13-08-2013 @ 13:53, 16-08-2013 @ 16:00)
• „CARE” folosit aiurea în loc de „PE CARE”: „nu meritați nici aerul care-l respirați (corect: „PE CARE-l respirați” !!!) (11-08-2013 @ 00:03) : „toţi banii care-i aveţi”; „Porcii si puii care-i cumperi ; „Cifrele care le dai sint mincinoase!” (corect „PE CARE le dai”) (20-09-2013 @ 19:19) ; „Cum rămîne cu victimele care le-ai făcut ?” (20-11-2013 @ 18:46) ; SE VEDE DIN EDUCAȚIA CARE ȚI-A DAT-O” (7-02-2014 @ 20:00) ; „nu meriți nici aerul care il respiri” (corect : „PE CARE”) (23-02-2014 @ 20:27) ; „e vorba de banii negri care-i are chiorul la ciorap” (18-04-2014 @ 21:32)
• „sa comportat ca un magar” („S-A” scris aiurea fără cratimă !!!) (21-08-2013 @ 13:10)
• „Evreule UnUL sti de la care spital intrii pe Net” (corect : „ȘTII cu 2 i și „INTRI” cu un i !!!) (21-08-2013 @ 19:06)
• „persoana nongrata” (23-08-2013 @ 15:33)
• „intrii pe net” (cu 2 i în loc de unul, cum e corect!!!)
• „poliția argentinEană” (23-08-2013 @ 17:31)
• „ mai bine te omora-i” (în loc de „te OMORAI” !!!) (24-08-2013 @ 17:45)
• „ Tu îţi ți foarfeca-n creier” (?!) ( „ȚII” cu un singur i în loc de 2 !) (26-08-2013 @ 03:18)
• „interesele lor mansonicesti” (???) (28-08-2013 @ 23:36)
• „Și copii stiu” (corect : „COPIII”, cu 3 I !!!) (27-08-2013 @ 14:18)
• „ar trebui să fi” (cu un singur i în loc de 2 !)
• „dacă scri în englezeste, nu e bine, se poate crede ca vrei sa codifici mansoneria” ( „MaNsoneria”? ; vezi și la 28-08-2013 @ 22:50 „maNsoneria” și „maNson” !!!) [de altfel „scrii” e adesea scri cu un singur i !!!] (28-08-2013 @ 23:06)
• „pentru a sprijinii” (infinitiv cu 2 I în loc de 1, cum e corect) (05-09-2013 @ 16:43)
• „şase raţe au scapat vi” (VII scris cu un singur i în loc de 2 !) (06-09-2013 @ 11:15)
• „i-al dracului pe Băsescu la voi” (în loc de „IA-L”)
• „nu le-au placut munca” (în loc de „nu LE-A plăcut…”, așa cum e corect !!!) (09-09-2013 @ 15:06)
• „Postarea de deasupra postări lui Pathfinder” (genitivul „POSTĂRII” scris aiurea cu un singur i !!!) (12-09-2013 @ 18:12 cf. și 22-09-2013 @ 09:14). Vezi și dativul „AI RĂSPUNS postări lui Urbos (corect, tot „POSTĂRII” – 09-11-2013 @ 14:06)
• „TOMI v-a veni” ( VA scris cu cratimă !!!)
• „…esti un prost, susti niste teorii imbecile” (SUSŢII scris cu un singur i în loc de 2, cum e corect!) (13-09-2013 @ 00:41)
• „împușcați vor sfârșii” (SFÂRȘI scris cu 2 de i în loc de unul, cum e corect!) (21-09-2013 @ 04:43)
• „jiidanii se comportă ca nistre extraterestrii” (corect : „ca niște EXTRATEREȘTRI”, cu un singur i la sfărșit !!!) (18-09-2013 @ 00:12)
• „Postarile două de deasupra-s scrise” (???!!)
• „Evreii bolsevici a creat și impus cu forța comunismul” (în loc de AU creat)
• „Polul prostiei și marii ticăloși” (în loc de « ticăloşii », cu 2 i !!!)
• „VEȚI” scris aiurea cu cratimă (???!!!): „Toți basisti-s cretini, NU ve-ți găsi NICIODATA inteligența la ei!” (VEȚI scris cu cratimă !!??) (29-09-2013 @ 22:49) ; „TU ȘI COPII TĂI VA VE-TI LUA PEDEAPSĂ CUMPLITĂ” („VEȚI” scris aiurea cu cratimă și „COPIII” scris cu 2 i în loc de 3 !!!) (06-10-2013 @ 03:10) ; „Ve-ți vedea pe Dracul” (06-10-2013 @ 17:42) ; „NU VE-ȚI SCĂPA DE IADUL VEȘNIC (21-11-2013 @ 23:38) ; „ve-ți fi chinuiți de Satana” ; Ve-ți fi spânzurați („VEȚI” scris cu cratimă !!!) (21-02-2014 @ 22:16) ; „ve-ți fi forțati de lege” (6-04-2014 @ 08:53)
• „copii voștrii” (în loc de „COPIII VOȘTRI”, cum e corect !!!???) (06-10-2013 @ 00:2) ; „din banii voștrii” (corect „VOȘTRI”, cu un singur I !!) (07-10-2013 @ 17:40) ; cezi și „și copii stiu ca evreii sint stapini in FMI” (din nou „COPIII” scris cu 2 i în loc de 3 !!!)
• „Nu mai împuții Netul” (din nou un imperativ scris aiurea cu 2 i !! Corect : „nu mai ÎMPUȚI”!) (04-10-2013 @ 21:37)
• „nu ai voe sa vorbesti” (în loc de „nu ai VOIE”) (09-10-2013 @ 15:20)
• „aș fugii de acolo (FUGI scris cu 2 i !!) (15-10-2013 @ 02:52)
• „am avut cetațenia australiana care am pierdut-o” (în loc de „PE CARE am pierdut-o”, cum e corect !!!) (18-10-2013 @ 13:45)
• „Pupo” (scris fără cratimă!) (19-10-2013 @ 01:25)
• „ei au provocato” („Provocat-o scris fără cratimă !!!)
• „numerele astea (c)are le scri” (în loc de „Numerele astea PE CARE le SCRII !!!)
• „China poate venii” (VENI scris aiurea cu 2 i !!) (02-11-2013 @ 21:30)
• „L-E CUMPĂRĂ” (LE scris aiurea cu cratimă !)
• „ au pus stapînire forumul” (în loc de „PE FORUM” !!!, bașca î din i în loc de â din a !!!)
• „SE VA DOVEDII” (ortografiat aiurea cu 2 i !!!) (22-11-2013 @ 19:24)
• „se pot unii iarăși” (correct „gur I !!!) (24-11-2013 @ 13:56)
• „ Indivizi care cred orbeste în Basescu, toate minciunile și prostiile care [corect „PE CARE”!!!] le vorbesc, scriu pro Basescu se numește băsism!” [FRAZĂ FĂRĂ CAP, FĂRĂ COADĂ, FĂRĂ LOGICĂ, FĂRĂ ACORD ÎNTRE SUBIECT ȘI PREDICAT, etc. !!!???] (28-11-2013 @ 14:56)
• „Nu-i vina băsistului un NUL ca e prost, e a mă-si” (”MĂ-SII” cu 2 i, handicapatgule !) (06-12-2013 @ 00:55)
• „băsiștii… nu au umor pentru ca nu-i duc mintea!” (corect : „nu-I DUCE mintea”)
• „va putrezii” (scris aiurea cu 2 i !!!)
• „Moartea te va infășca” (în loc de ÎNȘFĂCA, cum e corect)
• „Vorbesti prosti” (cu un singur i – în loc de „Vorbești PROSTII”)
• „POPORUL ROMAN NU-I CRETIN, NU-L PUTEȚI PĂCĂLII” („păcăli” ortografiat tâmpește cu 2 i !) (1-12-2013 @ 20:01)
• „i-a-ș arunca la cîini” (corect : „I-AȘ arunca”) (5-12-2013 @ 10:36)
• „toate bisericile se vor unii” („UNI” scris aiurea cu 2 i !!!) (28-12-2013 @ 13:53)
• „Ducăse” (în loc de „DUCĂ-SE”, cum e corect) (31-12-2013 @ 08:21)
• „ființele vi (în loc de „VII” cu 2 i, cum e corect).
• „SUA are datori ENORME la China” (în loc de DATORII”, cu 2 i!!)
• „din burta m ă-t i” (scris aiurea cu un singur i !)
• „ADEVARUL VA IESII LA LUMINĂ („IEȘI” scris agramat cu 2 i!) (05-01-2014 @ 18:13)
• „fi demn” (corect „FII”, cu 2 I (05-01-2014 @ 16:02) , la fel „fi CINSTIT” (23-02-2014 @ 13:20)
• „Veți înghiții („ÎNGHIȚI” scris agramat cu 2 i!) (05-01-2014 @ 20:47)
• „proasta tati” (genitivul „TATII” scris aiurea cu un singur I !!!) (11-01-2014 @ 05:27)
• „PORCII BĂSIȘTI VA-ȚI NĂSCUT” (corect – dar infect ! : „Porci” nearticulat, adică cu un singur i, și V-AȚI – adică „v” liniuță „ați” și nu „va” – liniuță „ți”)
• „Afimația de deasupra postari tale, ramîne valabila!” (Dacă „afimația” poate fi doar o eroare de tastare, genitivul „POSTĂRII” scris cu un singur i e un agramatism clar, iar virgula între subiect și predicat e o aberație.)
• „inapoi sa nu mai vi!” (VII scris aiurea cu un singur i!), vezi și „Sper sa nu mai vi băut pe Net” (26-03-2014 @ 14:47)
• „vorbesc patru limbi fluent, nu le poate stapinii NIMENI PERFECT” („STĂPÂNI – infinitivul scris aiurea cu 2 I !!) (19-01-2014 @ 21:19)
• „vor suferii cumplit” (din nou viitorul scris aiurea cu 2 I !!!) (22-01-2014 @ 20:39)
• „ Pupați, va reciproc in cur” ( „PUPAȚI virgulă VĂ” în loc de PUPAȚI-VĂ”)
• „căra-ți-vă-n IAD” (o cratimă în plus ; corect : „CĂRAȚI-VĂ”)
• „DUCEȚIVĂ-N aia a mamilor voastre” (corect „DUCEȚI-VĂ-N” și „mamElor” !!!) (31-01-2014 @ 19:48)
• „Bago tare” (în loc de „BAG-O”, cu cratimă!) (15-02-2014 @ 23:04)
• „ sînt celebrii” (în loc de „SUNT CELEBRI!!!) (15-02-2014 @ 22:15)
• „Absolvenții fabrici de idioți” (îN loc de „absolvenții FABRICII” – genitivul scris aiurea cu un singur i”!!) (15-02-2014 @ 23:04)
• „VA PIERII (din nou viitorul scris aiurea cu 2 I !!!) (17-02-2014 @ 18:39)
• „NU MAI IEȘII” („IEȘI” scris aiurea cu 2 I !)
• „ Ma-tai Satana” (adică, probabil, „MĂ-TA-I…”) (04-03-2014 @ 17:48)
• „IADUL TE VA INGHITE” (corect „iadul te va ÎNGHIȚI”) (24-02-2014 @ 20:27)
• „il mai ți … secret?” („ȚII” ortografiat aiurea cu un singur i!) (07-03-2014 @ 09:13), la fel și „ți capul” (18-04-2014 @ 20:14) !
• „Toata lumea stie ce am scris deasupra postari tale, si copii” (corect : genitiv„POSTĂRII” – cu 2 i și „COPIII” cu 3 i !!!) (09-04-2014 @ 09:00)
• „Tu scimbă-ți creierul, numai prosti băsiste și minciuni emite! („PROSTII” scris aiurea cu un singur i !!)
• „ Nu minții ! (imperativul scris aiurea cu 2 I !)
• „ști să scri românește” (în loc de „ȘTII să SCRII”)
• „o țara îintreaga la vazut” („L-A” scris aiurea, fără cratimă”)
• „NU MAI MURDĂRII” (scris aiurea cu 2 i !) (09-04-2014 @ 16:43)
• „te-a invățat să susți” (în loc de „SĂ SUSȚII”, cu 2 i, cum e corect !!) (13-04-2014 @ 23:34)
• „e permis sa arborezi steagul țări tale la casa ta” (ȚĂRII – substantiv la genitiiv! – e scris agramat cu un sigur i.) (16-04-2014 @ 21:37)
• „Mai dute dracu-lui… ca chiorul, de acum de cite ori î-ti raspund nu respect nicio
regula”(„DU-TE”scris aiurea fără cratimă și „ÎȚI” scris aiurea cu cratimă !!!) (16-04-2014 @ 21:37)
• „mie greață” („MI-E” scris aiurea fără cratimă!!) (17-04-2014 @ 23:47)
• „de cemi pierd vremea”. („CE-MI” scris aiurea fără cratimă)
• „La scumpi lui părinți” (corect „SCUMPII”!, cu 2 i !!) (02-05-2014 @ 17:08)
• „culmea neobrăzări” (correct ”NEOBRĂZĂRII” – la genitiv cu 2 i !!!) (01-05-2014 @ 17:56)
• „La rupt Băsescu” („L-A” scris aiurea fără cratimă !!!) (06-05-2014 @ 07:50)
• „nu poate fii anulat” (correct : „nu poate FI”, cu un singur i !!!) (07-05-2014 @ 14:52)
• „Tu ai început cu metoda asta si tot asa o ți” („ȚII” scris agramat cu un singur i !) (31-05-2014 @ 12:08)
• „ nu ști să scri româneste” (corect „nu ȘTII să SCRII”, cu câte 2 de i!) (31-05-2014 @ 12:27)
• „tu te ocupi in timpul liber cu asemenea porcari” (în loc de „PORCĂRII”, cu 2 I !!) (02-06-2014 @ 09:28)
• „vrea să intmideze pe antibasiști!” (corect : „vrea SĂ-I intimideze pe…”) (06-06-2014 @ 07:49)
• „un hoț de teori” (în loc de „TEORII”, cu 2 i !!!) (10-06-2014 @ 16:29)
• „nimeni in Istoria Romaniei nu au jefuit țara” (subiectul gramatical fiind „nimeni”, acordul corect e „nimeni nu A jefuit…”!!!) (11-06-2014 @ 09:14)
• „Te bagă cubanezi la pușcărie” (în loc de „CUBANEZII”, cu 2 I, cum e corect !!!) (14-06-2014 @ 08:00)
• „Și copii au putut vedea” (în loc de „COPIII”, cu 2 i, cum e corect !!!) (27-06-2014 @ 13:46)
• „ a lui stăpîn” (în loc de „AL lui stăpân”, cum era corect!!!) (04-07-2014 @ 08:59)

Iar după automulțumire („un NUL nebunul, afirmi ca vorbesc si scriu romaneste extrem de rudimentar, ESTI NEBUN, ca toți basistii, oricine citeste postarile mele poate vedea ca scriu foarte bine in l. romana!” – 14-03-2014 @ 00:21 ) și scuze penibile („Singura greseala care o fac, citeodata e ca pun un i in plus sau in minus, IDIOTULE BASIST!” – 08-11-2013 @ 03:29), BOMBOANA DE PE COLIVĂ, MÂNDRIA DE A FI TÂMPIT : „Du-te bou băsist în mă-ta, ți-am zis de multe ori scriu cum vreau eu nu cum vrei tu BOU BASIST, ca toți bășistii!” (04-10-2013 @ 22:09).

Titircă Inimăbună 06-07-2014 - 14:28

corect, dar ce sa mai zic de Bula care are 5 miliarde de neuroni, cand un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni?

pana si Antibasistul are cam dublu lui Bula!

Mircea 06-07-2014 - 17:12

BULA
06-07-2014 at 09:22 America a cheltuit peste 5 miliarde de dolari cu organizarea revoltei de pe Maidan. Au recunoscut si s-a scris in toata presa occidentala.
///////////////
Bulica asta ai auzit-o inaite sau dupa socurile electrice de la sanatoriu. Ma zi-le la medici ce voci auzi bre ca astia se pare ca au gresit tratamentul, se pare ca exagereaza cu voltajul, adica este prea mic.

Cioxe 07-07-2014 - 01:56

NULule, ai putea sa ne dai si activitatea nevesti-tii pa centura Napocii ?
Ca vad ca ai talent la dosare….

Antibasistul 07-07-2014 - 03:22

un NUL gunoi securist, cenzorul e securist, îmi taie postarile in care spun adevarul despre tine ca te dai iarasi destept desi dai permanent in gropi!!!

UnUL 07-07-2014 - 06:51

Bășinel și Cioxinel, sunteți tot mai stupizi, mai vulgari și mai penibili pe zi ce trece. De unde se vede că „emigrarea dăunează grav sănătății” (mentale) în cazul unora.

salut 06-07-2014 - 22:45

Porosenko NU vrea nimic. Sau, mai bine zis, el vrea numai ce spun stapanii lui sa vrea. E un soi de Basescu ukrainian, vandut strainilor. Mie imi pare rau ca nu l-au luat pe al nostru sa-l dea ukrainenilor, ca era deja sluga probata.

UnUL 06-07-2014 - 23:07

Dacă îi slujea fidel pe ruși îi ridicai statuie, cretinache.

salut 06-07-2014 - 23:41

Ti-am explicat de 20 de ori mai dioda bipolara, ca nevoia de stapan – unul sau altul – se aplica la astia ca tine, neamuri de slugi turnatoare. Pentru moment, Rusia face un bine Romaniei ca dezintegreaza Ukraina, indiferent ca stapanului matale si slugii din tine nu-i convine. Da’ o tii ca boul de Cluj tot cu „rusii, rusii” la orice subiect de politica externa, nu stiu ce-o fi in capul tau de sluga…iti maresc americanii pensia aia nemuncita?
Nu ma trimiti in Rusia? sau Cuba, sau Coreea, neterminatule? Ca sloganurile astea imbecile, plus inca vreo doua, inca si mai imbecile sunt toata „stiinta” ta de sluga turnatoare.

UnUL 06-07-2014 - 23:50

1. Rusia nu face și nu a făcut niciodată vreun bine României (nuci măcar involuntar!)
2. Rusia nu va dezintegra Ucraina. (Nu că n-ar vrea, dar nu poate.)
3. Nu sunt slugă și nu am avut niciodată stăpâni; știu că ție care slugărești prin State ți-e greu să pricepi asta, dar fă un efort!
4. Se vede că ai acumulat multe frustrări prin State de ai devenit atât de antiamerican.
5. Nu te trimit nicăieri (decât, eventual. în origini!), ceea ce nu-mi atenuează convingerea că pe acolo undeva te-ai „asorta” cel mai bine.

salut 07-07-2014 - 00:10

„1. Rusia nu face și nu a făcut niciodată vreun bine României (nuci măcar involuntar!)”.
Mai citeste. Se cheama Istorie; cuvanrtarile lui Zeus nu se califica.

„2. Rusia nu va dezintegra Ucraina. (Nu că n-ar vrea, dar nu poate.)”

Hai sa vorbim vorbe. Foaie verde loboda , ce bine te simti ca ai stat invers, n-asa?

„3. Nu sunt slugă și nu am avut niciodată stăpâni; știu că ție care slugărești prin State ți-e greu să pricepi asta, dar fă un efort!”

Daca munca e „slugarnicie”, m-ai prins: sunt sluga. Altfel, eu ma refeream la atitudinea de sluga ce transpira din fiecare postare a ta. Dar poate ca ai dreptate, la basisti asa o fi : munca e slugarnicie si licurismul e mandrie.

„4. Se vede că ai acumulat multe frustrări prin State de ai devenit atât de antiamerican.”

Serios? Ma intreb cum ai putea sa vezi tu ceva cand ai ales deliberat sa ai orbul gainilor?

„5. Nu te trimit nicăieri (decât, eventual. în origini!), ceea ce nu-mi atenuează convingerea că pe acolo undeva te-ai „asorta” cel mai bine.”

O spui doar casa zici invers decatam zis eu, „ba tu, ba nu”. Altfel, sunt convins ca in curand o sa folosesti din nou „argumentul” secaturii internationale: daca zici ceva pozitiv despre Cuba, ” iti place de Cuba, deci du-te in Cuba”. Cum tu esti o super-secatura, vei adauga si Coreea.

===============================

Alttfel, mai rahatel de Somes, m-ai atacat, dar cu privire la „nationalismul” lui Porosenko, subiectul postarii mele, n-ai zis nimic, n-ai adus nici un argument ca Porosenko n-ar fi un slugoi al Vestului. cel mai probabil manip-ulat prin CIA.

Imbecil basist tipic!

UnUL 07-07-2014 - 00:27

Și tu ai adus vreun argument contra lui Poroșenko, Salaud?
Dar la tine e normal să faci afirmații ce se vor peremptorii și definitve, fără să aduci niciun fel de argument Dar „Quod licet Jovi non licet bovi”, nu-i așa? (Deși, de fapt, bovis ești tu.)
Chiar și acum, îmi iei pe rând afirmațiile și le „combați” (cică!) fără să spui nimic și fără sa aduci niciun argument. Dar orice afirmație a ta este o axiomă, nu-i așa?

UnUL 07-07-2014 - 00:28

Dar n-are rost să mă enervez cu idioți ca tine că-mi sare somnul. Mă duc să mă culc.

urbos 07-07-2014 - 00:33

Pe cine dreacu intereseaza ce faci ma hoitule?
Du-te in mortii ma-tii si da-ti foc, mos sclerozat.

salut 07-07-2014 - 00:48

Secatura de Cluj, numai imbecilii basisti cred ca daca cineva afirma „ploua de sus in jos”, acel cineva trebuie sa aduca si argumente, ca deh, ei, basistii n-au auzit, Vocea nu s-a pronuntat cu privire la directia ploii .

Cioxe 07-07-2014 - 02:03

NULule, salut incearca sa te ajute dar tu esti prea imbicsit si sclera ca sa-ntelegi !
Si mai tii si contabilitatea baietzilor … pai e frumos ba mahalagiule ?
De ce nu te indrepti catre riul BUG ? … o plaja, innotzi nitzel, o labutza trista… pina te prind aia..

UnUL 07-07-2014 - 06:43

Trei cretini se întâlniră.
Ași fi de râs dacă n-ați fi de plâns, prostovanilor.

UnUL 07-07-2014 - 06:52

„AȚI”, evident!

Cioxe 08-07-2014 - 20:32

Asa prostavane, cu toate ca ai zis bine !
De ris esti si de bataie de batjocura ”profesore” ! 🙂

Antibasistul 08-07-2014 - 20:52

Daca boul basist un NUL e profesor, io-s Papa de la Vatican!!!!!

UnUL 08-07-2014 - 20:55

@Cioxe
Pilește-și coarnele că împungi!
@Bășinel
Sărut papucul, Sanctitatea ta !!

BULA 06-07-2014 - 09:25

Prin acest razboi civil societatea ucrainiana s-a divizat rau de tot si Ucraina a devenit un stat instabil. Pana la urma se va rupe aceasta tara. E spre binele nostru, ca avem la granita de nord un monstru nationalist si cu capacitatea de a fabrica oricand armr nucleare (are tehnologia si plutoniu de la centralele nucleare).

UnUL 06-07-2014 - 09:47

Având în vedere că Ucraina e un stat artificial și multietnic (cu po p u a ț ii rusofone masive în anumite regiuni), societatea ucraineană era divizată de mult; acum aceste disensiuni ai ieșit la suprafață.
Iar .monstrul” respectiv, o dată intrat în UE și respectând regulile democrației europene va înceta să mai fie un „monstru”.

BULA 06-07-2014 - 10:11

Asa credeti voi (ca n-aveti minte destula), ca Ucraina se va complace in UE (noul URSS) ca o simpla colonie. Situatia din UE e exploziva, atat timp cat nu se asigura acelasi nivel de dezvoltare si de salarizare (servicii medicale, etc) in toate tarile. Diviziune in puteri coloniale (in Vest) si colonii (in Est) nu e de-a buna.

UnUL 06-07-2014 - 10:24

Nu încape nicio comparație între URSS – stat totalitar și dictatorial – și UE.
Și, evident, nu se pot omogeniza salariile în UE atâta vreme cât există enorme discrepanțe între dezvoltarea economică, productivitate, randament, etc. (și, în plus. în unele țări – precum România – se fură ca în codru în vreme ce în altele – precum Germania – nici vorbă!) Se pate doar încerca – și se încearcă – apropierea treptată a nivelurilor de dezvoltare și salarizare.
Și încet, încet se progresează. Cum spuneam, în anii 90 câștigam cam a 10-a parte din ce câștiga un omolog de-al meu din Franța, cu aceleași studii, același grad didactic, aceeași vechime, etc. În momentul pensionării ajunsesem la un raport de 1 la 5. Ca să ajungem la 1 la 1 va mai fi nevoie probabil de vreo 100 de ani.,

BULA 06-07-2014 - 11:55

Sa crezi tu ca UE va mai fi peste 100 de ani. Trebuia ca de la inceput sa fi egalizat salariile. Sau cel mult in raportul de 2/1.
Tarile din Europa de Est erau suficient de industrializate ca sa asigure un nivel de trai bun, daca erau lasate sa se dezvolte in continuare. Uite unde a ajuns China, care era clar mai inapoiata decat blocul est-european. Dar occidentalii au dorit sa distruga Est-ul din punct de vedere economic, sa aiba spatiu vital, sa-si vanda marfurile scumpe si de calitate indoielnica (in special cele alimentare).

UnUL 06-07-2014 - 12:36

Bulișor, ești aberant. Cum vrei să egalizezi salariile ștergând criteriile de productivitate și performanță? Ideea este total utopică.
Și fiindcă vorbești de salarii, exemplul Chinei este foarte prost ales. Ia vezi puțin cum sunt plătiți muncitorii din China pentru ca mărfurile chinezești să se poată vinde ieftin și să fie competitive pe piața mondială!

Antibasistul 06-07-2014 - 13:55

Bula are dreptate, porci din Vest au cumparat fabricile din Est, ieftin, si le-au falimentat sa distruga concurența esticilor!!!

O fabrica de medicamente din Brașov a fost cumparatta de patronul unei fabrici de medicamente din Anglia, si a fost falimentata PREMEDITAT, dupa un an!!!!!

UnUL 06-07-2014 - 14:21

Și cine e de vină? Nu respectivul industriaș care își urmărește interesele, ci guvernații noștri care – primind un comision – nu se interesează să prevadă în contractul de privatizare niște clauze clare care să prevadă păstrarea în continuare a fabricii și a producției.

salut 06-07-2014 - 23:32

” există enorme discrepanțe între dezvoltarea economică, productivitate, randament, ”
===================

Asta-i fraza standard a slugii spalate pe creier, samponata „capitalist” cu sloganuri de tinut cusma in mana in fata stapanului.

Eu – si experienta asta pot s-o certifice romanii care au trait afara – NU am vazut nici neamt cu trei maini, nici american cu 44 de degete, nici mecanic de tren belgian care sa care fara locomotiva 25 de vagoane, nici agricultor francez care sa are simultan pe trei tractoare….

Am vazut multe locuri in Romania unde organizarea, munca colectivului, daruirea, REZULTATUL/PRODUSUL final al muncii erau si sunt net superioare multor locuri din „Vestul Civilizat”. Nu neg ca si ” dezvoltarea economică, productivitatea, randamentul, ” au o anumita influenta in nivelul social al unei tari, dar in lumea multinationalelor si a globalizarii, altii sunt factorii determinanti. .

Cioxe 08-07-2014 - 20:42

UnUL

06-07-2014 at 10:24

Nu încape nicio comparație între URSS – stat totalitar și dictatorial – și UE.

Cioxe …. Da, poate, dar in schimb nu exista nici o comparatzie intre tine, plotoneru’ Tomi, Ancuta , stii tu, mizda aia fara floci , Titirca istet ca betonu’ , Un ardelean de la zlobozia … nici una …. doctoru’ care a dat avizu’ sa va nasteti ar trebui arestat !!!

UnUL 08-07-2014 - 20:51

Cioxe, nu e nevoie să demonstrezi de fiecare dată că ești cretin, nesimțit, mârlan și jigodie: se știe deja.

UnUL 06-07-2014 - 09:49

Eu mă simt mult mai liniștit având alături o Ucraină democratică, membră a UE, decât o Rusie mereu dictatorială și imperialistă, și avidă de cuceriri și de dominație.

BULA 06-07-2014 - 10:06

Ced ca te referi la SUA, care vor sa stapanesca toata planeta. Rusia nu vrea nimic de la nimeni. Are prea mult teritoriu si resurse naturale cu duiumul, raportat la pop.ulatie.

UnUL 06-07-2014 - 10:16

Invers. Bulișor, invers !

Antibasistul 06-07-2014 - 13:44

Ce invers ma, ce invers??
Bula are dreptate, porci din Vest au cumparat fabricile din Est, ieftin, si le-au falimentat sa distruga concurența esticilor!!!

O fabrica de medicamente din Brașov a fost cumparatta de patronul unei fabrici de medicamente din Anglia, si a fost falimentata PREMEDITAT, dupa un an!!!!!

Titircă Inimăbună 06-07-2014 - 14:19

corect!

dar sa nu-l uitam pe spurcaciunea spurcaciunilor, agentu fesebeului
===================================================

Catre Take fesebistu’

DE LA CALDURILE ASTEA MI-A IESIT UN FURUNCULET PE CUR , si seamana cam binecu harta Rusiei, dar nu se vade chiar clar-clar Moskova

Te rog sa-l intrebi tu pe Mandrasescu daca sa-l storc, sau sa-l las sa se mai coaca cu varf tuguiat ca o kremlinarie spurcata, ca cam-as in

Moskova lor, ca sa vedem daca capitala e la locul potrivit pe bubulitza.

Si ca tot veni vorba

CAND ISI TRAGE PUTIN UN GLONT IN CAP?

Ca a pierdut 50 de milioane de oameni si teren cat nu a facut nici Petru cel Bou, tarul ala tembel, dar nu mai zic al cui, ca e clar ca daca e tembel nu poate fi decat al Rusiei.

UnUL 06-07-2014 - 14:24

Agenți FSB sunt mai mulți pe-aici. Evident, Take e vârful de lance, dar mai sunt Curbos, Salaud, etc.

Antibasistul 07-07-2014 - 03:15

Moarte tuturor tatarilor, PENTRU CA AU TERORIZAT MULTE SUTE SE ANI SI UCIS MULȚI EUROPENI, MILIOANE DE EUROPENI, MOARTE TUTUROR TATARILOR, AMIN!!!!!!

UnUL 07-07-2014 - 06:58

Rușii ne-au terorizat mult mai mult și mai de curând, și sunt vinovați de moartea mult mai multor români decât tătarii.

digital 06-07-2014 - 14:51

tu ești liniștit de când te-a avortat mătta!

Cioxe 07-07-2014 - 02:20

Tu esti UnNUL fara niciun discernamint cerebral , un zombie care doar maninca si se keke .
Ia gineala la ultimii 25 de ani … cine a fost mai imperialist , cine si-a darimat blocuri, cine a spinzurat presedinti , cine a adus ”democratie” cu forta, cine a distrus state care functionau foarte bine inoculindu-le haosul , violenta , drogurile si homosexualismul ? Rusia sau America ?
Siktireishion , bey piramidon expirat !

UnUL 07-07-2014 - 06:56

Cretinul congenital Cioxe vorbește de „discernământ cerebral” (parcă ar putea exista și un discernământ fără legătură cu creierul ??!!).
Și apoi rezumă toate clișeele și minciunile
antiamericane.
Mă întreb ce caută cretini de teapa asta să lucreze în țări democratice și civilizate.

Cioxe 07-07-2014 - 08:54

NULule, e specificat special pentru tine care intelegi mai greu .
Daca-l scriam fara cerebral ar fi fost cu sensul de bun-simtz dat intrucit stiu ca nu posezi asa ceva …
Unde stau eu e intr-adevar o tara civilizata si democratica ….
Ce intrebari mai ai strutzule ?

UnUL 07-07-2014 - 09:19

Nu te scuza, că tot prost ești. Explicația nu a făcut decât să facă mai penibilă prostia.
„Unde stau eu e intr-adevar o tara civilizata si democratica ”, spui. Păi asta spuneam și eu : ce caută un cretin nesimțit, vulgar, mârlan, necivilizat, rusofil, antiamerican și antidemocrat ca tine într-o țară democratică și civilizată?

Cioxe 07-07-2014 - 22:27

Chiar tre sa-ti desenez si explicatia ?
Mai gineala si tu pa dex daca ai problem si nu intra asa repede in fibrilatzii …
Bey Bovis magnificus, fii antenna, tu daca ai un vecin care iarna te-ajuta sa spargi lemnele sa nu-ti inghetze cocoselu’ ala vesnic moale …preferi totusi o alta creatura care sta si mai departe si care nu-ti arata decit pistoale si poze cu femei goale , ridicind la grad de Gioconda un tablou cu homosexuali ?
Cit a fost rusu’ si tratatul poolii, Romania avea fabrici si uzine iar porumbul avea trei stiuletzi pa cocean.irigatziile functionau, rosiile aveau gust , nu importam cartofi din Turcia, tu puteai sa mergi cu rapandula aia de nevasta 2 saptamini la mare … sanchi, era rau socialismul !
Romania era respectata , nu violata de toti banditzii , locali sau straini,care au distrus tot ce-a construit nea Nicu .
Atunci nu te uitai ca n-aveai la ce… azi de ce deschizi televizorul, ca sa vezi ce …tzatze si curve si hotzi si needucati ca tine ?
Ceausescu la lasat O (zero) datorie acum avetzi 90 de mld …. cine-o plateste anormalule pupator professional de-ntre buci ?
America si Rusia se respectau una pe alta si era pace.
Sigur ca n-aveau toti Mercedes si chiar daca aveau tot s-ar fi plins , ca asa-i omu’ dar nu-ti fura nimeni verigheta din deget si noaptea te puteai plimba cu gagica prin parc fara frica.
America a fost intr-adevar o democratie cum scrie la carte pina cind Clinton nu si-a luat lumea in cap distrugind o tara minunata caJugoslavia … totul culminind cu anormalul W care si-a facut de cap spinzurind si distrugind pa cine avrut muschiul lui , invocind aiurea un terrorism .
Ce ti-aduce tie America , bombe dolofane la Deveselu’ , starlete , droguri si parade de bulangii ?
Te incalzesc alea, rosiile au mai mai mult gust,
mai mult de 2 zile stai la Mamaia ?
Rusul pe cine-a atacat si spinzurat in ultimii 25 de ani ?
Le-a bagat mintile-n cap la georgieni ca nu vroia piranha in jurul lui. Pai nu-i normal ?
Cind Hrusciov a adus citeva dolofane atomice in Cuba , Kenedy a facut hepatita … sigur, pe buna dreptate.
Las-o balta NULule, America e pa panta , oameii-s incruntati si daca te da unu’ cu cracii-n sus pe strada nu-ti zice nimeni sorry.
Am trecut acum o luna jumate p’acolo si citeam intr-un ziar ca 35 % mai langsam cun scrisu’ si cititu’ .
Au in schimb costume misto de blugi si tricouri cu doua blocuri demolate
Orasul e superb de vazut , pacat de taranii care dau peste tine ….
Tu cred ca te-ai simtzi bine acolo ….
Rusul te da si el cu cracii-n sus si nu zice nimic dar macar stie sa scrie si sa citeasca daca ti-e frig iarna si vrei niste gaze …
Timpitule !

Petrus 06-07-2014 - 10:26

„Rusia nu vrea nimic de la nimeni”.??? Agentul rus „Bula-evici” contraataca cu lipsa de logica. – De ce a fost anectata Crimeea, care de drept e a tatarilor, rusii ajungand pe-acele meleaguri abia in 1783? De ce a atacat Georgia in 2008, anexand practic doua bucati importante din ea? De ce a distrus practic Cecenia, care nu dorea decat libertatea de a se desprinde din sclavia la rusi? De ce instaleaza peste tot instabilitate? De ce ocupa ilegal o regiune a RM, pe care o subventioneaza? De ce se amesteca ordinar in viata tuturor oamenilor care vor sa scape de ea? Poporul rus este cel mai negru capitol din istoria omenirii, producand cel mai mare rau celor mai multe popoare. Lumea ar fi mai sigura daca poporul rus ar disparea.

UnUL 06-07-2014 - 10:35

Domnule Petru, ați pus punctul pe i. Dar antiamericanul rusofil Bulă tot nu va înțelege.

UnUL 06-07-2014 - 11:14

Mai bine să-l pupi pe al rușilor, care – ăla – e într-adevăr nespălat!!!

salut 06-07-2014 - 23:54

Domnu’ Petr (mai scad si eu o litera din nume, vad ca se poarta) are puncte pentru toate i-urile din lume, asa-i mintea lui….numai puncte puncte…
Da trebuie sa recunoastem ca latra artistic sampoanele de creier oficiale. Aia cu Crimeea Tatarilor e preferata mea, da mi-e ca si turcii ne cer inapoi Dobrogea, ca asa era acum juma de mileniu.

Ia mai pune niste punctulete pe i-uri, mai Domnu Pet, ca ai destule, faci si tu un bine, contribui la veselirea pop-ulatiei.

UnUL 06-07-2014 - 23:57

APROPO DE CRIMEEA TĂTARILOR:

Antibasistul 07-07-2014 - 03:13

Moarte tuturor tatarilor, PENTRU CA AU TERORIZAT MULTE SUTE SE ANI SI UCIS MULȚI EUROPENI, MILIOANE DE EUROPENI, MOARTE TUTUROR TATARILOR, AMIN!!!!!!!

UnUL 08-07-2014 - 20:53

Care „milioane”, neicușorule? Atunci rușii și turcii…?

UnUL 06-07-2014 - 23:59

Cică „comentariul meu așteaptă să fie moderat”! Ce-o fi oare de „moderat” la el?

Cioxe 07-07-2014 - 02:24

Te-au ginit ca esti cam prost , d’aia !
Ce naiba te prinzi asa greu , bey rapandulo ?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-07-2014 - 03:27

Te mai intrebi ?
Te mai mira .amanuntul ca esti IDIOT si TaMPIT ,
iar RED . Z V constientizeaza pericolul real pe care il reprezinti !
REVIN ‘; Acest PROPAGANDIST trebuie INDEPARTAT !

UnUL 07-07-2014 - 07:01

Parpanghel, sigur că mă mir, doar idioții congenitali ca tine nu o fac.
Oricum, în cazul de față „comentariul meu” nu era comentariul meu, și apăruse deja în presă, așa că e bizar că mai e ceva de „moderat” la el.
P:S: Revino cât vrei: nu faci decât să demonstrezi de fiecare dată că ești cretin, mârlan și intolerant până la talibanism.

UnUL 07-07-2014 - 00:01

Danilo ELIA
Fugind din Crimeea
în Dilema Veche, 3-9 iule 2014

Mii de familii de tătari au părăsit Crimeea după anexarea sa de către Rusia. Comunitatea tătară, dintotdeauna în favoarea uniunii cu Ucraina, se simte acum ameninţată de noile autorităţi din peninsulă. Mulţi au găsit ospitalitate în Liov, o fortăreaţă a grupării ultranaţionaliste Pravy Sektor.
În fiecare vineri, la ora 15, îi întîlneşti la umbra unui tei, în faţa sălii de rugăciune. E încă primăvară, dar soarele arde. Stau în cerc, aşteptînd să înceapă slujba. Între timp, alţi credincioşi ajung din căminele învecinate. Sînt, în mare parte, bărbaţi tineri. Vin din Siria sau Egipt ca să studieze Medicina sau Politehnica. O diplomă europeană e un motiv de mîndrie în Damasc sau în Cairo. Tătarii însă nu sînt în Liov pentru o diplomă. Şi-au părăsit patria, Crimeea, fiindcă nu vor să devină parte din Rusia.
Au început să vină chiar înainte de anexare, deoarece, spun ei, lucrurile au pornit deja să se schimbe după fuga lui Ianucovici, odată cu sosirea trupelor ruseşti. „Îi numim «omuleţi verzi», ca pe marţieni, fiindcă poartă uniforme, dar n-au ecusoane. Sînt ruşi cu toţii, au venit din Rusia cu camioanele, prin strîmtoarea Kerci. I-am văzut cu ochii noştri.“ Bărbatul nu vrea ca numele să-i fie publicat. Familia lui e încă acolo şi se teme că ar putea păţi ceva. De fapt, tuturor le e frică să vorbească şi nimeni nu vrea să fie fotografiat, manifestînd o neîncredere făţişă faţă de cei care au venit pe urmele lor pînă aici, să le pună întrebări.
Khan-Temir
Musulmanii din Liov nu au încă o moschee. Pînă nu de mult, se reuneau în camera unui cămin studenţesc. Acum, au deschis în apropiere un centru de cultură islamică, unde au amenajat un spaţiu de rugăciune. Covoare sintetice, cîteva copii ale Coranului, în limba rusă, un afiş cu kaaba din Mecca, un taburet pe post de mihrab, care indică direcţia de rugăciune. Şi cam atît.
Cu cîteva minute înainte de începerea rugăciunii, omul pe care îl aştept urcă nesigur treptele precare de la intrare. Mulţi se ridică şi îi ies în întîmpinare, ca în faţa unei persoane venerabile. Stă cu greu în picioare şi i se oferă deîndată un scaun. Khan-Temir nu se teme să-şi spună numele, dar, înainte să se încreadă într-un străin care a venit să pună întrebări, întreabă întîi el însuşi cîte ceva.
„Jurnaliştii ruşi au scris de prea multe ori minciuni despre noi. Uneori, pare că ar face orice ca să ne provoace. Am obosit, aşa că am venit la Liov, departe de casă. Dumneavoastră cum de ne-aţi găsit? De ce vă interesează povestea noastră? Ce veţi scrie despre noi?“ O voce din încăpere anunţă începerea slujbei. Lumea începe să vină şi să se descalţe la uşă; Khan-Temir îşi pune o tichie verde, culoarea islamului, şi se pregăteşte să intre. Sosesc şi femeile, trei la număr, şi urcă direct la etaj. În prag, Khan-Temir îmi dă întîlnire pentru duminică: „O să stăm de vorbă“, şi dispare în penumbra sălii de rugăciune.
O pagină încă deschisă
P o p u l a ţia tătară este prezentă în Crimeea de cel puţin şase secole. Potrivit celor mai recente date, numărul tătarilor se ridică la aproximativ 300.000 – 16% din totalul p o p u l a ţiei, cu vîrfuri de 30% în regiunile Kerci, Simferopol şi Feodosia. Ei constituie astfel al treilea grup etnic al peninsulei, după ruşi şi ucraineni. În urma revoluţiei Euromaidan, cînd instaurarea guvernului interimar de la Kiev a aprins fitilul separatismului rusesc, tătarii s-au declarat, din primul moment, în favoarea menţinerii unităţii Ucrainei. Înainte de referendum, înainte de anexare, şi chiar înainte de apariţia „omuleţilor verzi“.
Aceşti oameni au o neîncredere fundamentală faţă de Rusia, o prudenţă istorică, amestecată cu teamă şi suspiciune, intrată deja în sînge. „Autorităţile sovietice nu au recunoscut niciodată mişcarea noastră naţională, au privit-o întotdeauna ca antisovietică sau extremistă. Acelaşi lucru se întîmplă şi astăzi“, spune Mustafa Dzemilev, unul dintre liderii istorici ai comunităţii. Discriminarea a atins punctul culminant în 1944, cînd autorităţile sovietice au deportat 200.000 de tătari crimeeni în Asia Centrală, mulţi dintre ei murind în drumul spre îndepărtata destinaţie. În fiecare an, pe 18 mai, descendenţii celor care s-au întors evocă această pagină întunecată a istoriei lor. O pagină care pare încă deschisă. Deoarece multor tătari, guvernarea rusească le aminteşte în prea mare măsură de opresiunea şi de deportările sovietice.
Picături de ceai
…Dincolo de fatalism, sînt convins că mai există ceva care a determinat aproape două mii de oameni să îşi părăsească căminele peste noapte şi să caute un alt loc pentru a trăi. Vineri, în faţa sălii de rugăciune, unii îmi povestesc despre acţiuni de intimidare ale soldaţilor ruşi. Băteau din uşă în uşă, chiar şi în timpul nopţii, şi cereau acte, cu armele în mînă. Cineva vorbeşte despre paşapoarte rupte, altcineva spune că nu este adevărat. „Da, veneau cu mitralierele. Ne ameninţau. Nu le plac musulmanii şi ne dădeau de înţeles că nu mai sîntem bine-veniţi în Crimeea. Acum, vor ca cei care au rămas să-şi ia cetăţenia rusească. O să mai plece mulţi.“ A fost momentul în care Khan-Temir şi-a strîns familia, a încărcat maşina cu tot ce a încăput şi a condus, mai bine de 1000 de kilometri, spre celălalt capăt la ţării.
În cuşca leului
În cîteva luni, au sosit la Liov între una şi două mii de persoane. Khan-Temir nu o spune, dar – trebuie menţionat – aceşti descendenţi ai turcilor, de religie mahomedană şi limbă rusească, şi-au găsit refugiul în Liov, o fortăreaţă a partidului de extremă dreaptă Svoboda şi a grupării ultranaţionaliste Pravy Sektor. Municipalitatea le-a oferit multora dintre ei cazare, alţii au fost găzduiţi de familii.
„Da, ne-au primit cu braţele deschise. Viaţa e bună aici, oamenii sînt binevoitori, oraşul este frumos, doar că ne lipseşte pămîntul nostru, inşallah, într-o bună zi ne vom întoarce.“ Îi spun că i-am întîlnit pe cei de la Pravy Sektor, înainte să-l întîlnesc pe el, sediul lor aflîndu-se la cîteva străzi distanţă. Khan-Temir ridică din umeri: „Drumurile noastre nu se întîlnesc. Eu nu mă duc peste ei, ei nu vin peste mine. Nu am nici o problemă cu aceşti oameni.“ Totuşi, propaganda rusească continuă să vorbească despre o Ucraină răscolită de bande neo-naziste; în sud-estul ţării se vorbeşte de un val de violenţă rusofobă şi cineva de acolo mi-a spus chiar că nu s-ar simţi în siguranţă, dacă ar veni aici şi ar vorbi ruseşte. „Prostii. Acolo ne simţim noi în pericol, nu aici. În mod clar, comparaţiile cu deportările din 1944 sînt exagerate, dar e la fel de trist că, după 70 de ani, mulţi dintre noi sînt nevoiţi din nou să-şi părăsească casele.“…

Danilo Elia este jurnalist de călătorie specializat în spaţiul postsovietic.

salut 07-07-2014 - 00:22

Iubirea slugii pentru tatari:
„la focul viu, pe inserat, cu o mana isi lustruia iataganul si cu cealalta civiliza un iuropean invartindu-l incet in protap.”…

Tampitii astia nu stiu din ce pozitie sa mai suga poola stapanilor, au ajuns sa apere nici mai mult nic mai putin decat cauza „marii civilizatii tatare”… ce fanatici, ce secta de descreierati !

salut 07-07-2014 - 00:40

„Bărbatul nu vrea ca numele să-i fie publicat….”
==================

Sigur ca da. La fel de bine, autorul poate sa spuna si gibonul sau pinguinul a carui nume nu vrea sa fie publicat. La fel de credibil si lacrimogen…
Cred ca autorul are legaturi cu Boliwood-ul: „am pantofi sic eglezesti / pantalonii sunt nemtesti…. aa aaaaa aaa aaaaa aaaaa aaaa(pe muzica indiana, lacrimogena)”.

Antibasistul 07-07-2014 - 03:12

Moarte tuturor tatarilor, PENTRU CA AU TERORIZAT MULTE SUTE SE ANI SI UCIS MULȚI EUROPENI, MILIOANE DE EUROPENI, MOARTE TUTUROR TATARILOR, AMIN!!!!!!!!

UnUL 07-07-2014 - 07:03

Cum spuneam deja, tătarii ne-au terorizat mult mai puțin decât au făcut-o rușii, și au ucis mult mai puțini oameni (de unde ai scos „milioanele ” alea, tâmpițel!) decât rușii.

BULA 06-07-2014 - 10:40

Dar America de ce i-a exterminat pe indienii (pieile rosii) de acolo ? Ca tara era a indienilor pe la 1600, nu a pistolarilor veniti din Europa.
De ce America sustine cele mai cumplite dictaturi din lume ? Si ca sa fim corecti, regimul bolsevic a fost creatia evreilor khazari, sustinuti cu bani din America,
Iar eu nu sunt nici rus si nici agent rusesc, ci unul caruia ii place libertatea si vede in America principalul pericol la adresa libertatii in lume.

UnUL 06-07-2014 - 11:12

Bun, Bulisșor, acum ne întoarcem cu 3 secole în urmă. Urmează să vorbim de sclavia, apoi discriminarea, persecuțiile și crimele comise de KKK (și nu numai) asupra negrilor, etc…. În ce privește Rusia, vorbim de fapte comise ăn ultimul secol, unele doar de câțiva ani,.
În ceea ce privește problema cu „America pericol la adresa libertății” 🙂 sau cu regimul bolșevic creat de evrei, asta îmi spune clar cam ce gen de lecturi ai.

MI-5 06-07-2014 - 14:55

Problema lu’ Bula este tocmai lipsa oricarei lecturi…

salut 07-07-2014 - 00:35

Mai kktel, cum poti sa-l ataci pe Bula ca fiind nerealist cand vorbeste despre intamplari de acum trei secole…
…iar tu si celelalte secaturi basiste mancati kktel depre tatarii de acum trei secole, ca facusera o mare civilizatie, prin Crimeea?
Chiar nu vedeti cat sunteti de ipocrite, slugilor?

UnUL 07-07-2014 - 07:05

Unde am folosit cuvântul „nerealist”, tâmpițel? Reproșul meu era cu totul altul.
Oricum, e clar că nu ai priceput nimic din problema tătărască.

BULA 06-07-2014 - 12:02

In Ucraina va fi kakarea lumii cand se vor inchide fabricile si vor fi vandute la fier vechi. Nici cereale nu vor avea voie sa produca cat vor, sau daca le produc, le vor bisnitari smecherii din Vest (in general evreisi) si producatorii se vor alege cu munca patriotica. Ucrainienii nu stiu in ce kakat se baga, cu aderarea la UE si la NATO. Sunt manip.ulati de niste smecheri platiti din Vest. N-au minte nici cat gaina. Ma bucur ca vor lua teapa, ca Ucraina e un buboi care coace si e un pericol pentru Romania.

UnUL 06-07-2014 - 12:38

Se vor închide cele neperformante (vezi industria și mineritul din Donețk, care sunt de mult falimentare) ȘI VOR APĂREA ALTELE competitive.

Titircă Inimăbună 06-07-2014 - 13:22

SI ACUMA, USCHEA DIN TRANSNISTRIA PADUCHILOR !!!

Davai, davai, ca ati facut mucegai, uscheala ba si cu armata si cu armele si cu nationalistii rusi, ca destul ati spurcat pamantul romanesc!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult