Acasa InternationalGeopolitica Rusia ameninţă România. Reacţia premierului Ponta

Rusia ameninţă România. Reacţia premierului Ponta

scris de D.S.S.
13 afisari

Creșterea numărului trupelor NATO în Europa de Est este un pas periculos fără precedent care încalcă acordurile Rusiei cu Alianța, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, comentând disponibilitatea României de a permite amplasarea de echipamente NATO pe teritoriul său, scrie agenția oficială rusă TASS.

RUSSIA-POLITICS-HISTORY-WWII„Creșterea prezenței forțelor NATO pe flancul de est, sau, după cum spun ei, în ‘țările din prima linie’, este un pas periculos fără precedent care încalcă absolut orice acord la care se poate gândi cineva, iar lucrul cel mai important este că încalcă Actul Fondator NATO-Rusia, în continuare valabil”, a spus Aleksandr Lukașevici.

În opinia sa, documentul menționează că „părțile și-au asumat obligația să nu sporească excesiv armamentul și echipamentele de luptă, așa-zisele ‘forțe substanțiale de luptă'”, cu toate că Rusia a insistat asupra clarificării acestei formulări. „NATO și Rusia, împreună cu celelalte state-părți, vor căuta să consolideze stabilitatea prin dezvoltarea măsurilor pentru a preveni orice pericol potențial din partea forțelor convenționale în regiunile agreate din Europa, care includ Europa Centrală și de Est”, scrie în Actul Fondator, a adăugat oficialul rus, potrivit emisiei în limba engleză a agenției TASS.

„Din cauza lipsei de claritate cu privire la acest aspect, dacă guvernul României consideră că este posibilă să sporească prezența NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea acestui puternic ‘pumn înarmat’, trebuie să își asume responsabilitatea pentru acest pas și consecințele pentru securitatea regiunii”, a mai afirmat Aleksandr Lukașevici.

„Am subliniat în repetate rânduri că în această situație trebuie aplicat principiul reținerii mutuale”, a adăugat diplomatul rus. „În cazul în care aceste informații corespund realității, trebuie ținut cont de faptul că Federația Rusă își rezervă dreptul de a avea în vedere acest factor esențial în planificarea sa militară„, a mai declarat purtătorul de cuvânt al diplomației de la Moscova, încheie TASS.

Guvernul român a aprobat joi o serie de modificări și completări la Legea nr. 291/ 2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, informează Biroul de presă al Executivului.

Victor Ponta: Suntem conștienți că deciziile noastre sunt cele mai bune

Premierul Victor Ponta a afirmat, joi seară, într-o postare pe pagina de socializare, că deciziile autorităților române sunt cele cele mai bune pentru România și partenerii săi, făcând referire la o poziție exprimată de MAE rus.
„Un răspuns foarte foarte foarte clar — DA, suntem conștienți că deciziile noastre sunt cele mai bune pentru România și partenerii nostri!!”, a scris premierul pe Twitter, făcând referire la o declarație a purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, care avertiza că, „dacă guvernul României consideră că este posibil să sporească prezența NATO pe teritoriul său, (..) trebuie să își asume responsabilitatea pentru acest pas și consecințele pentru securitatea regiunii’.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult