Inamicul numarul 1, al actualului regim de la Teheran, nu este Israelul, nici S.U.A., ci propaganda vizand nu iluziile liderului suprem, ayatollahul Ali Hoseyni Khāmene’i, nici alocutiunile presedintelui Mahmoud Ahmadinejad, ci seria noilor tehnologii de lupta, din campania “nicio saptamana fara o alta arma infricosatoare pentru inamicii nostri.”
20 de centrale nucleare
Daca duminica trecuta, insusi presedintele iranian era prezent la inaugurarea avionului fara pilot, botezat pe loc “Ambasadorul mortii”, capabil sa transporte patru rachete de croaziera, miercuri 25 august a.c. a venit randul ministrului apararii, generalul Ahmad Vahidi sa declare ca a trecut cu succes testul de foc versiunea modernizata a unei rachete cu raza mica de actiune, de tipul sol-sol – generatia a treia a modelului Fateh-110, ceea ce in persana inseamna “Cuceritorul”. Aceasta este prevazuta cu un sistem de control si ghidare la tinta de o mare precizie. Racheta a fost realizata de Organizatia Industriei Aerospatiale a Iranului. In luna septembrie, primul lot al noii versiuni a rachetei “Cuceritorul” va intra in dotarea armatei iraniene.
In aceeasi zi – cum altfel? – presedintele Iranului declara ca tara sa are nevoie de 20 de centrale nucleare, aidoma celei construite cu sprijin rusesc, in orasul Bushehr – port la Golful Persic. Afirmatia a fost facuta in cadrul interviului acordat postului arab de televiziune Al Jazeera, cu o completare plina de talc:”Orice tara poate cumpara combustibilul nuclear de care are nevoie. Dar, experienta ne arata, ca o asemenea optiune este legata intotdeauna de politica. Iata de ce este important ca noi sa primim garantii vizand furnizarea de combustibil nuclear, astfel incat centralele noastre sa functioneze non-stop.”
Slabiciunile armatei iraniene
Intelligence-ul britanic a pus la dispozitia presei engleze, in luna iulie a.c., concluziile unei evaluari atente a fortelor militare iraniene. Conform acestui document, Iranul are cea mai mare armata din Orientul Mijlociu, cu peste o jumatate de milion de oameni purtatori de uniforme militare. Dar, anii indelungati de embargo, pus de S.U.A. pe importul de armament modern, au afectat serios puterea Fortelor Armate Iraniene. In timp ce statele din Golful Persic au cheltuit miliarde de dolari pe cele mai avansate armamente occidentale, iranienii, dupa Revolutia Islamica, au fost nevoiti sa gaseasca solutii proprii. Asa au ajuns la promovarea unor tehnologii militare cu performante scazute. Dar au incercat crearea unei compensatii, prin implicarea, in previzibilul razboi, din viitorul mai mult sau mai putin apropiat, a Garzii Revolutionare a Iranului. Un efect, printre altele, a fost mentinerea fortelor navale la un nivel modest, care pune serios sub semnul intrebarii capacitatea marinei militare iraniene de a se angaja direct intr-o batalie de anvergura.
Chiar daca Teheranul doreste sa fie centrul spiritual de la care iau lumina miscarile Hezbollah, Hamas, sau aceea a talibanilor, toate aceste organizatii nu sunt aprovizionate decat cu armament individual, rachete sol-sol si sol-aer. Nu si cu avioane de lupta.
De altfel, conform estimarii britanicilor, la ora actuala, Fortele Aeriene Iraniene/F.A.I. au doar 300 de avioane. Din care doar 40-60% sunt operationale, gata pentru lupta.
Embargoul american a avut insa si un efect pozitiv. Este vorba de determinarea conducerii iraniene de a dezvolta industria nationala de aparare. Context in care, realizarea de noi tipuri de rachete a devenit “varful de lance” si mandria productiei autohtone de armament.
Intelligence-ul britanic confirma faptul ca, autoritatile iraniene au investit enorm in capacitatile industriale menite a asigura productia proprie de rachete, cu raze diferite de actiune si cu menirea clara de a compensa slabiciunile vizibile si din satelit ale F.A.I.
Rachetele constituie cea mai importanta capacitate defensiva a Iranului, in afara de ceea ce se neaga oficial, dar se admite tacit – detinerea unei rachete nucleare capabila sa loveasca si sa aneantizeze Israelul si teritoriile invecinate. O reusita de care nu este deloc straina Coreea comunista. Ironia sortii – sustin autorii evaluarii – este ca, acum, Teheranul pare sa fie mai avansat decat Phenian-ul, in utilizarea energiei nucleare pentru intarirea fortei de descurajare a inamicilor potentiali ai tarii.
Analistii englezi observa ca, desi erau si sunt tentate de beneficiul primirii petrolului iranian, atat China cat si Rusia nu au facut decat oferte bine cumpanite, in ceea ce priveste livrarile de armament catre Iran, de regula acesta fiind de un nivel tehnic deloc de ultima ora!
Nervozitatea lui Ahmadinejad, manifestata public la adresa Moscovei a fost sanctionata prompt, prin amanarea livrarii rachetelor S-300, catre Teheran. In schimb, cateva baterii de acest tip au fost amplasate in Abhazia, pentru a dobori avioanele de lupta israeliene care ar putea trece prin raza lor de actiune, in drum spre Iran.
Conform unei evaluari a N.A.T.O., clasamentul primelor zece state islamice, din punctul de vedere al puterii militare este urmatorul: 10 – Algeria; 9 – Maroc; 8 – Bangladesh; 7 – Indonezia; 6 – Siria; 5 – Egiptul; 4 – Turcia; 3 – Arabia Saudita; 2 – Pakistan, iar pe primul loc este Iranul.
Concluzia studiului mentionat? Iranul nu are capacitatea de a genera si a sustine o forta expeditionara proprie. Dar dispune de o influenta militara neconventionala, care, impreuna cu capacitatile sale asimetrice de actiune poate timora statele vecine, punandu-le in pericol chiar obiectivele lor economice.
Quo vadis?
Pe 15 ianuarie a.c., presa occidentala lansa patru scenarii ale unui cosmar mondial pentru anii 2010-2011 – o situatie de criza in Iran. Toate variantele aveau in vedere ca atat liderii occidentali, cat si cei iranieni, vor fi in masura sa accepte compromisuri, pana azi inimaginabile. Autorii acestor „jocuri de razboi” erau mai degraba consultanti politici, decat militari, pentru ca nu luau in calcul probabila confruntare dura, dintre Iran si Israel, sprijinit direct sau doar logistic, de S.U.A. si aliatii sai. Dar, la prima confirmare, din sursa credibila, a existentei presupusei prime bombe nucleare iraniene, aviatia israeliana va fi de mult in aer, zburand spre Iran, atunci cand Casa Alba va fi informata, sec, ca termenul de gratie, pentru regimul ayatollahilor a expirat.
Articol aparut in numarul 20 al saptamanalului ziuaveche.ro.
