Pentru nord-coreeni, Beijingul reprezintă locul unde conducătorii lor au mers pentru a primi binecuvântarea menţinerii sau succesiunii la putere. „Unde nu sunt tigrii…o pisică sălbatică se simte importantă!” Cu această cugetare coreeană ar putea fi sintetizată mişcarea extrem de bine pregătită a lui Kim Jong-il de a promova o nouă echipă în structurile de conducere a Republicii Populare Democrate Coreene. Cu acordul prealabil al Chinei.
Un nou corp de lideri
Cel mai important mesaj de felicitare primit de Kim Jong-il, după realegerea sa ca lider al Partidului Muncitorilor din Coreea/P.M.C. a fost cel trimis de Hu Jintao, secretarul general al comuniştilor chinezi:” exprim calde felicitări pentru succesul conferinţei P.M.C., pentru realegerea dumneavoastră ca secretar general al partidului, pentru realegerea şi formarea unei nou corp de lideri la cel mai înalt nivel al P.M.C.”
Conform televiziunii coreene de stat, numirea pe 28 septembrie a.c., a lui Kim Jong-il în fruntea partidului comunist, la prima conferinţă a P.M.C., din ultimii 44 de ani, exprimă sprijinul total şi încrederea în conducătorul ţării a poporului – asta ca să nu fie dubii…
Cu o zi înainte, pe 27.09.’10, Kim Jong-il a emis un ordin prin care a promovat câţiva ofiţeri superiori şi pe fiul său, Kim Jong U la gradul de general.
Prin acelaşi ordin, Ryu Kyong a primit gradul de general colonel, Ro Hung Se, Ri Tu Song şi alţi patru fideli pe cel de general locotenent, iar gradul de general maior a fost acordat la 24 de promovaţi în funcţii.
Semnificativă este şi avansarea lui Ri Yong Ho, şeful Statului Major General al armatei-nord coreene la gradul de vice-mareşal. Acesta este considerat parte a celei de-a treia generaţii de lideri militari cu un rol aparte în destinul ţării, el având o relaţie extrem de apropiată cu Kim Jong-il.
În ordinul său, Kim Jong-il şi-a exprimat încrederea că aceia care au fost avansaţi s-au achitat onorabil de misiunile lor şi vor întări principala forţă a revoluţiei, rămânând fideli conducerii partidului în viitor. Oricine o va exercita, inclusiv fiul tocmai trecut în corpul generalilor…
Conferinţa P.M.C. a fost programată iniţial pentru debutul lunii septembrie, printr-o decizie a Biroului Politic al Comitetului Central al partidului, luată în iunie a.c., fiind menită a întări şi perfecţiona atât funcţionarea acestei formaţiuni politice comuniste, cât şi mecanismul său de adaptare la noile circumstanţe interne şi internaţionale. Miza demagogică fiind intrarea Coreei de Nord într-o nouă etapă de dezvoltare.
Impecabil
Lovitura de maestru a lui Kim Jong-il a fost alegerea fiului Kim Jong Un ca vicepreşedinte a Comisiei Militare Centrale a partidului. Asta înseamnă poziţionarea sa, de facto, în postura de vicepreşedinte al ţării. Al doilea vicepreşedinte fiind ales tot un om de încredere, Ri Yong Ho.
În mod evident, Kim Jong-il a fost reales preşedintele atotputernicei comisii, care are 16 membri, inclusiv Kim Yong Chun, Kim Jong Gak şi Jang Song Taek.
O primenire s-a făcut şi la nivelul Biroului Politic, ai cărui membri au fost aleşi la Plenara Comitetului Central derulată imediat după încheierea lucrărilor conferinţei partidului.
Kim Jong-il a fost reales în funcţia supremă a partidului, iar Kim Yong Nam, Choe Yong Rim, Jo Myong şi Ri Yong Ho au fost aleşi în prezidiul Biroului Politic al P.M.C., care include 12 membri, dintre care patru noi promovaţi. Printre membri supleanţi se numără Jang Song Thaek, Kim Yong Il şi alţi 13 activişti.
Nominalizările au rostul lor, deoarece indică fidelii lui Kim.
Consolidarea unei dinastii
Chiar dacă s-a speculat mult pe imediata succesiune, prin promovarea fulgerătoare a lui Kim Jong Un, omul care conduce operativ Coreea de Nord, după moartea lui Kim Ir Sen rămâne Kim Yong Nam. Acesta a şi rostit discursurile de deschidere şi închidere ale conferinţei partidului. Nam este considerat de occidentali faţa diplomatică a regimului comunist coreean. Şi nu este exclus ca el să asigure şi tranziţia de la Kim Jong-il, la fiul său Kim Jong Un.
Absenţa unor date de ultimă oră, oficiale, privind pe fiul avansat general şi postat într-o funcţie cheie în partid indică abilitatea lui Kim Jong-il de a induce Occidentului aşteptări false, în condiţiile în care a schimbat pe mulţi dintre coechipierii tatălui cu cei care vor fi susţinătorii fiului, când acesta va prelua conducerea supremă.
Kim Jong-il conduce Coreea de Nord din 1994, când tatăl său, Kim Ir Sen a murit în urma unui atac de cord, după ce a condus aproape cinci decenii această ţară. Acum are 68 de ani şi pare a avea sănătatea şubredă.
În ianuarie 2009, serviciul de spionaj sud-coreean a raportat că a interceptat un mesaj destinat tuturor ambasadelor nord-coreene, prin care personalul diplomatic de rang înalt era informat că Kim Jong Un a fost pregătit să ia locul tatălui său. Acesta, deşi necunoscut occidentalilor este ştiut, după nume, de cetăţenii simpli din Pyongyang!
Conform profesorului Lee Woo-young, de la Universitatea pentru Studii Nord-Coreene, din Seul, capitala Coreei de Sud, succesiunea vânată ca subiect senzaţional de presa americană, nu se va rezuma la o simplă preluare a funcţiei supreme, ci va fi – ceea ce a şi început să se întâmple – predarea atribuţiilor unei echipe aflate la putere, către un alt colectiv de conducere, fără nicio luptă internă în partidul comunist coreean.
Departe de a fi fost altceva decât o întărire a propriei puteri, prin promovarea masivă a celor mai loiali oameni şi o aducere în conducerea centrală nu doar a fiului, ci şi a surorii sale, cacealmaua trasă de Kim Jong-il Occidentului este una antologică.
Din nefericire, populaţia va continua să fie bântuită de foamete, timp în care bugetul de stat va fi focalizat, cu înverşunare, pe programul nuclear şi pe modernizarea armatei, prin dotarea cu noi echipamente şi tehnologii de luptă. Având China în spate, Kim şi urmaşul său vor surâde la auzul repetării etichetării ţării lor ca fiind una dintre cele mai izolate din lume.
În definitiv, nu Kim Jong-il a inventat regenţa comunistă.
Dar a consolidat dinastia unei familii de comunişti, din tată-n fiu. Nu degeaba cred coreenii că “Viţelul nobilului nu cunoaşte cuţitul măcelarului”.
