Acasa InternationalGeopolitica Summitul G-20-Dolar versus yuan

Summitul G-20-Dolar versus yuan

scris de Ion Petrescu
52 Afisari

Ministrii de Finante din G-20A doua decadă a lunii noiembrie a.c. a debutat cu reuniunea, în capitala Coreei de Sud, la Seul, a reprezentanţilor ţărilor membre ale Grupului celor 20. Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama a ţinut să declare jurnaliştilor din Indonezia, ultima sa escală, înaintea aterizării pe pământ coreean,  că vine la summitul G-20 cu dorinţa de a privi în viitor, nu în trecut. O intenţie afirmată şi de alţi lideri invitaţi la Seul.

 

 Cu ochii pe Asia

Preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao a profitat de oportunitatea creată prin interviul acordat pentru presa scrisă din Coreea de Sud – publicat pe 10.11.2010, la Seul, ca avanpremieră la reuniunea G-20 -, pentru a da unele semnale constructive.

Astfel, el consideră relaţiile Chinei cu vecinii săi asiatici ca fiind ascendente, ca urmare a menţinerii dialogurilor la nivel înalt, stabilirii de forme diferite de parteneriat şi extinderii cooperării mutuale în beneficiul participanţilor.

Hu a declarat că:”noi ne-am respectat şi ne-am sprijinit unii pe alţii, atunci când am abordat problemele majore ale intereselor comune. Ne-am ajutat între noi pe timpul crizelor financiare internaţionale.  Am conlucrat pentru soluţionarea unor dispute locale aprinse. Am promovat laolaltă cooperarea regională în spiritul înţelegerii mutuale şi tolerării reciproce. Ne-am într-ajutorat între noi şi am stat alături în lupta împotriva dezastrelor naturale majore”.

Hu Jintao a reamintit dezideratul chinez ca statele din Asia să demonstreze unitate şi cooperare în soluţionarea disputelor. Iată  semnalul pentru summitul G-20 – necesitatea unui dialog constructiv.

Macul de la rever

 Chiar un mac roşu a purtat la reverul vestonului premierul britanic David Cameron la întâlnirea cu preşedintele Hu Jintao, la Beijing, pe 10.11.2010. Anterior, ofiţeri din protocolul chinez de stat au sugerat, discret, membrilor delegaţiei britanice să nu mai poarte macul la rever, deoarece ar aduce aminte de Războiul Opiumului. Englezii şi-au păstrat calmul. Şi macii, la revere…

În drumul său spre G-20, David Cameron a poposit la Beijing cu mesaje limpezi şi ferme. El a avertizat că globalizarea ar putea avea şi un efect invers, ducând la secătuirea economiilor pe mapamond, mai puţin în situaţia în care China va corecta periculosul său comerţ neechilibrat.

Altfel spus, la summitul G-20, China a redevenit ţinta presiunii pentru a permite aprecierea rapidă a monedei sale naţionale – yuanul.

Premierul Cameron a avertizat că surplusurile create de exportul chinez, unul de succes, au creat “un periculos val al mareei monetare”, care se propagă în întreaga lume.

În creşterea economică a Chinei el vede “o oportunitate, nu o ameninţare.” Dar, dacă deschiderea Europei către China trebuie menţinută, atunci şi “China trebuie să fie deschisă pentru Europa.”

Într-un timp al creşterii economice lente şi al şomajului crescând în multe state, există pericolul ca unele ţări să recurgă la măsuri protecţioniste, care ar dăuna profund revenirii la normal a economiilor naţionale.

David Cameron a punctat curajos:”dacă mergem pe calea asta, vom pierde cu toţii. Occidentul va pierde cu siguranţă, dar şi China!” El crede că „întărirea muşchiului economic chinez” îi conferă Beijingului responsabilităţi economice şi politice.

Replica lui Hu Jintao, la opiniile lui Cameron – care este cel mai tânăr premier britanic, din ultimii 200 de ani! – a fost antologică. Cooperarea este mai puternică decât competiţia, între China şi Marea Britanie, deoarece economiile celor două state sunt compatibile una cu alta. Iar cele două ţări rămân parteneri strategici, cu eforturi coordonate şi în cadrul G-20, unde susţin necesitatea stabilirii unei noi ordini internaţionale financiare…

 Leiitimitate şi influenţă

 G-20 este alcătuit din miniştri de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din 19 state: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Uniunea Europeană – care este reprezentată, prin rotaţie, de preşedinţia Consiliului U.E. şi de Banca Centrală Europeană – este al 20 –lea membru al grupului. Participă ca invitaţi şi directorul Fondului Monetar Internaţional şi preşedintele Băncii Mondiale.

         Statele membre ale G-20 asigură, împreună, 90% din produsul intern brut la nivel mondial şi 80 la sută din comerţul internaţional. Şi reprezintă  două treimi din populaţia lumii. Puterea economică a G-20 şi larga participare la summiturile sale îi conferă un grad ridicat de legitimitate şi influenţă asupra gestionării economiei mondiale şi a sistemului financiar.

 Perspectiva americană

         Pentru S.U.A., problema este clară. China intervine constant pe pieţele valutare pentru a menţine valoarea monedei sale naţionale, yuanul, deci şi competitivitatea exporturilor sale, sporind deficitul comercial al Statelor Unite.

Alte şapte naţiuni din G-20 au surplusuri comerciale cu China – ţări precum Coreea de Sud, care vând jumătate de produse finite pentru asamblare în China, şi exportatorii de materii prime, cum ar fi Australia şi Arabia Saudită, care aprovizionează China cu petrol, minerale şi alte mărfuri. Aceste state sunt de acord asupra necesităţii de a fi promovat un comerţ global mai echilibrat, dar vor şi să beneficieze de puterea de export a Chinei.

         Preşedintele Obama a pledat pentru o cooperare mai strânsă pentru a repune pe picioare economia mondială. Acum, lumea vrea ca liderii ţărilor membre ale G-20 să agreeze norme bancare noi, propuse de un juriu internaţional de bancheri, reuniţi anterior în Elveţia.

         Recent, Statele Unite au anunţat că vor pompa 600 miliarde de dolari în economia proprie. O mişcare financiară numită QE2, care va împinge în jos valoarea dolarului şi va afecta, în esenţă, fiecare ţară din lume. Măsura luată de Rezerva Federală a S.U.A. are ca scop accelerarea propriei creşteri economice.

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, a declarat că o asemenea decizie va submina eforturile Casei Albe şi ale liderilor europeni, de a convinge China să permită yuanului să se aprecieze mai repede.

*

Aceste rânduri fiind scrise înaintea încheierii summitului G-20, rămâne de văzut dacă participanţii vor finaliza, de o manieră constructivă, disputa generată de rata de schimb a yuanului, după lovitura de berbec a Rezervei Federale a S.U.A., prin implementarea QE2. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS