Cum se poate scrie astăzi despre cea mai puternică organizaţie politico-militară din istoria omenirii? Fie denigrând-o – spre satisfacţia puterii de la Răsărit -, fie tratând cu eleganţă disensiunile dintre unii membri ai acesteia – cum se obişnuieşte la Bruxelles -, fie focalizând atenţia contribuabililor, la bugetele naţionale, pe mutaţiile care nu slăbesc, ci fortifică Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic. O comunitate care are Cartierul General în capitala belgiană, dar, back-up-ul/sprijinul decisiv la Washington D.C..De la 11 la 7 comandamente
Şefii delegaţiilor celor 28 de state reprezentate la Summitul Alianţei de la Lisabona, preşedinţi şi premieri şi-au propus ca pe 19 noiembrie a.c., în cadrul reuniunii de lucru să ajungă la un consens privind noul concept strategic al N.A.T.O. şi reforma structurală a organizaţiei.
Şi ce ar fi de interes public, din hăţişul teoretic şi tehnic al discuţiilor pe această temă? Mutaţiile vizate la nivelul structurii comandamentelor aliate şi la palierul agenţiilor Alianţei.
Conform datelor furnizate de publicaţia „Europe Diplomacy&Defence”, din 16 noiembrie a.c., din anul 1951, până anul trecut, au fost create tot felul de agenţii, la iniţiativa unor state aliate. Drept urmare şi astăzi unele dintre agenţii continuă să fie utile numai unui număr limitat de ţări. Acum funcţionează 14 astfel de agenţii, în şapte ţări aliate, cu nu mai puţin de 6.000 de funcţionari angajaţi.
Prin urmare, reforma vizează diminuarea acestor structuri atât pentru a micşora cheltuielile, cât şi pentru a elimina organismele paralele.
Vor avea de câştigat, prin redistribuiri bugetare: 1.achiziţiile publice; 2. sprijinul logistic – inclusiv întreţinerea anumitor echipamente din NATO, cum ar fi AWACS; 3. comunicaţiile şi informaţiile.
Şi structurile de comandă vor fi reduse la nivelul de 9.000 de oameni, faţă de 13.500 în 2010 şi 27.000 în 1995.
Numărul comandamentelor aliate, care erau 26 în 1995 şi acum sunt 11, va fi redus la 7. Vor rămâne funcţionale comandamentele supreme – SHAPE din Mons şi ACT în Norfolk -, două comandamente operaţionale dislocabile, comandamentele specifice pentru forţele aeriene şi navale, şi o organizaţie pentru instruirea personalului plasată sub autoritatea ACT.
Acordul prefigurat între aliaţi are la bază o listă cu zece obiective majore de dezvoltare, precum transportul aerian cu elicopterul, cel aerian strategic, acela pentru sprijin medical şi măsurile de combatere a dispozitivelor explozive improvizate – artizanale.
Un termen mai realist?
Promovarea noului concept strategic al NATO şi diminuarea structurilor aliate, ca urmare a strădaniei secretarului general al N.A.T.O., Anders Fogh Rasmussen, de a consulta anterior, în dialoguri bilaterale, pe liderii statelor membre, sunt ca şi perfectate.
Viitorul Forţei de Asistenţă Internaţională pentru Securitate/ISAF a fost rezervat discuţiei cu invitaţi precum secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, preşedintele afgan Hamid Karzai, şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi Japoniei.
Ambiţia aliaţiilor? Lansarea oficială a perioadei de tranziţie şi fixarea anului 2014 ca punct final al transferului de responsabilitate, pentru securitatea internă, de la ISAF la armata naţională afgană.
Liderii NATO au avut în vedere şi un parteneriat de lungă durată cu autorităţile afgane, care defineşte rolul militarilor aliaţi ce vor staţiona în bazele fixate în locuri strategice din Afganistan – după modelul utilizat acum în Irak -, când trupele combatante se vor retrage din acest stat.
Dezvoltarea capacităţilor proprii ale armatei afgane, formarea profesioniştilor necesari acesteia şi susţinerea dialogului politic sunt principalele elemente ale sprijinului aliaţilor pentru autorităţile afgane.
Atenţia acordată Rusiei
Cel mai aşteptat moment al reuniunii aliaţilor din capitala portugheză? Consiliul NATO-Rusia, care nu este nicio concesie făcută Moscovei, niciun compromis cu unii lideri mai precauţi din Occident, ci o dovadă de inteligenţă geopolitică. Un consiliu „îngheţat”, o vreme, numai datorită agresiunii ilegitime a trupelor Federaţiei Ruse în Georgia.
Oficial, pe agenda acestui organism au fost trecute, spre aprobare, acordul bilateral privind transportul livrărilor de materiale necesare ISAF, cel privind condiţiile de utilizare a elicopterelor ruseşti de transport şi acela care reglementează cooperarea pentru combaterea drogurilor.
Rămâne un semn de întrebare dezirabila revizuire în comun a provocărilor de securitate, pentru a defini baza cooperării între Alianţă şi Rusia.
Una care nu are cum evita problema Transnistriei, după ce secretarul general al NATO a primit scrisoarea adresată lui de preşedintele actual al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
Iar Dmitri Medvedev are ca interlocutori, în Consiliul NATO-Rusia, doar lideri politici care nu îşi vor refuza deliciul unui surâs ironic pentru declaraţia infantilă a unui oficial de la Moscova, conform căruia trupele ruse nu au cui să predea paza depozitelor de armament din Transnistria…
Gentlemen’s agreement
Cu toată diplomaţia preşedintelui rus, NATO nu este şi nu va fi o fătucă trimisă de Kremlin pe centura Oceanului Pacific.
Chiar dacă presa de la Moscova jubilează că: 15 state membre ale NATO au anunţat reduceri semnificative ale bugetelor naţionale pentru apărare; numai 6 din 28 de ţări aliate – respectiv Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Turcia, Grecia şi Albania – alocă 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, în conformitate cu obligaţiile asumate în cadrul Alianţei; bugetul NATO va avea un deficit, în anul 2010, de 500.000.000 euro.
Colaborarea preconizată de aliaţi, cu Rusia, în problema apărării anti-rachetă era o nebuloasă pentru Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, care afirma:”Dacă vom continua pe baza unei cooperări egale, începând cu o analiză comună a riscurilor, care există în domeniul proliferării rachetelor, atunci, o astfel de cooperare este complet posibilă.”
Pentru aliaţi, lucrurile sunt limpezi. Ideea includerii puternicelor radare ruseşti în baza furnizorilor de date curente şi în situaţii de urgenţă constituie un gentlemen’s agreement. Nimic mai mult.
Invitarea Rusiei la defensiva comună împotriva unor rachete venite, evident, din Orientul Mijlociu, nu înseamnă, deloc, renunţarea la apărarea colectivă împotriva agresiunii declanşate asupra unui stat membru al NATO.
Chiar dacă ofensiva ar porni de la Răsărit.
