Ioana Basescu, fiica cea mare a presedintelui, s-a casatorit duminica la Azuga, cu avocatul Radu Pricop. Acesta provine dintr-o familie instarita, tatal sau fiind un fost senator PSD. Presa a speculat ca i-a daruit Ioanei inelul de logodna chiar in noaptea de Craciun.
Ceremonia civila a avut loc duminica la Primaria din Azuga in prezenta parintilor celor doi si a nasilor. Primarul din Azuga a declarat pentru Mediafax ca Ioana Basescu si Radu Priocop isi vor pastra numele de familie.
Desi niciunul dintre ei nu are domiciliul in Azuga, legea le permite sa se casatoreasca aici, daca depun o cerere cu 15 zile inainte de eveniment.
Povestea de dragoste a celor doi a devenit publica anul trecut, cand Radu Pricop a petrecut Craciunul alaturi de familia Basescu. Dealtfel, Elena Basescu a publicat atunci pe contul ei de Facebook o poza cu primul Craciun al fiicei sale, Sofia Anais, in care apare si actualul ei cumnat.
Ioana Basescu a mai avut doua relatii serioase. Prima cu Bodo de la Proconsul, cu care s-a casatorit in 2003. Iar cununia civila oficiata chiar de Traian Basescu, pe atunci primar al capitalei.
A doua relatia serioasa a Ioanei Basescu a fost cu un om de afaceri de care s-a despartit la inceputul acestui an.
14 comentarii
Alt infractor.
Mey,mey eu tot nu inteleg daca dl avocat-stilat a luat si pe na/na ?!?
Radu Pricop este patron al fimei NOVA din Rehovot Israel. Actualmente in voiaj de nunta in Romania.
daa, târnăcop de la rehtefut-pizdraiel!
Ma ciciolina, dar tu ai mancat oua de iopistubei? Am cateva sa-ti trimit prin fedex. Vrei?
Ma eu il fut in gura pe ala care imi mai sterge postarile, ori le stergi si pe ale imbecilului avortat digital/urbos-— Armata, Servicii Secrete, Investigatii???? ori nu stergi nimic, postarile mele sant raspuns pe aceeasi moneda cu ale infirmului. Clar?, “digital”, stim ca nu vreti prea mult zgomot.-strica la vedere. Este al treilea caz de disparitie peste noapte a postarilor mele in decurs de cateva ore, cred ca divulg tot ce nu are sa va placa….Armata, Servicii Secrete, Investigatii -adica digital te fute mama dreacului, bestie, ia mana de pe butoane, vezi ca horia sima nu va veni sa te scoata din mainile noastre, te avertizez ultima oara ca nu vreau sa mai dispara postarile mele ce vin ca raspuns unor criminali legionari antisemiti si ce in timp relativ scurt vor avea mari neplaceri- cu legea desigur si cu anumite agentii israeliene care nu se mai joaca cu astfel de manifestari periculoase.
da cu mătta îmi permiți să mă joc?!
Gerontofile?
UnUL
03-06-2014 at 23:35
hai, marș la culcare, boșorogea!
digital
03-06-2014 at 23:34
da cu mătta îmi permiți să mă joc?!
============
Vai de mine, sigur ca da, cu placere, va doresc petrecere placuta !
Confirmi ca Base e evreu si fica-sa s-a casatorit in cadrul clanului ?
Legat de sex si de reproducere, luati si cititi concluziile ca care am ajuns (adevar curat va zic):
Cei mai multi oameni (ma refer la aia care gandesc) sunt convinsi ca reproducerea prin sex (adica prin care mostenim gene de la doi parinti) a fost inventata de natura ca sa existe o diversitate mai mare a indivizilor si prin selectie naturala sa ramana doar aceia mai adaptati la mediu. O fi asta o cauza, dar nu e cea principala.
Realitatea e cu totul alta. Daca privim fiintele vii ca „sisteme informatice” capabile sa se autoreproduca si daca luam in considerare factorii de mediu care duc la alterarea informatiei genetice stocata in molecula de ADN (o adevarata arhiva in care e „zippata” structura fiintelor vii), cum ar fi radiatiile ionizante (factorul dominant) si radicalii liberi, atunci reproducerea sexuata este mijlocul prin care se conserva informatia genetica. In cazul in care fiintele superioare s-ar reproduce ca bacteriile, sau ca la clonare, radiatiile ar altera rapid codul genetic si dupa cateva generatii indivizii nu ar mai semana cu stramosii lor.
Dar la reproducerea sexuata se ia o spirala ADN de la tata si una de la mama si in timpul fecundarii se compara informatiile inscrise chimic. Daca se constata modificari, multiplicarea celulei ou e blocata. Probabilitatea ca la ambii parinti sa se produca aceleasi mutatii este foarte mica (practic egala cu zero). Compararea informatiilor din cele doua lanturi ADN (mama-tata) nu se face „bit cu bit”, pentru ca ar fi prea restrictiva, ci pe un numar minim de „grupuri compatibile” (ca atunci cand folosim un fermoar care se inchide pe portiuni, nu pe toata lungimea). Judecand astfel lucrurile, vedem ca nu e posibila reproducerea intre specii diferite, dar merge in cadrul aceleiasi specii (chiar intre rase diferite, pentru ca au stramosi comuni).
Iar fratii sunt diferiti intre ei, pentru ca in timpul fecundarii s-au activat structuri ADN compatibile, dar diferite de la unul la altul.
Concluziile acestei ipoteze sunt :
1. Prima lege ar fi ce am spus inainte, ca reproducerea sexuata are rolul de CONSERVARE a codului genetic.
2 A doua lege spune ca e posibil BACKUP-ul genetic, adica revenirea la „setarea default” (de baza) atunci cand parintii sunt din rase diferite. Se cupleaza si se activeaza genele comune, venite de la stramosii comuni. Chestia asta a fost observata in urma cu cativa ani, la plante, dar nu a fost explicata corect. Si la animale si oameni e la fel.
Se stie ca bogatanii se casatoreau intre rude apropiate, ca sa-si multiplice averea, si degenerau dupa un timp (se activau genele mutante, care se regaseau la ambii parinti). Ca sa repare ce stricasera, din cand in cand „primeneau sangele” prin casatorie cu persoana mai saraca, din afara clanului.
Din acest punct de vedere, nu pare a fi o solutie buna casatoria intre indivizi din rase diferite (chinez cu suedeza, negresa cu european, etc) pentru ca la urmasi se activeaza genele comune, stravechi, existente inainte de despartirea raselor. Copiii pot sa fie involuati.
Chestia asta s-a observat recent studiind cainii si lupii (film dat pe National Geografic sau pe Animal World – nu-mi amintesc exact). Catetii de caini si de lupi se puteau dresa, pe cand cateii hibrizi ramaneau salbatici (caracteristica specifica stramosului comun al lupilor si cainilor). Nici aceasta obervatie nu a fost explicata corect.
3. Rasele noi apar daca reproducerea se face intre indivizi consangvini (rude apropiate), care mostenesc aceleasi mutatii si fiind comune la ambii parinti se activeaza. Desigur, cele mai multe mutatii sunt cu consecinte dezastruoase (99,999%), dar exista si unele favorabile, care duc la o adaptare mai buna la mediu. De exemplu la evrei, care au trait in grupuri mici si relativ izolate (la ei nu se practica casatoriile mixte) se intalnesc multe boli genetice, dar au rezultat si unii foarte dotati intelectual.
Si in acest caz s-au facut observatii experimentale care nu au fost interpretate corect. S-a dat pe National Geografic un film documentar despre serpii din Austraila. Cred ca era vorba despre taipani. Serpii de pe ditamai continentul, din specia respectiva, erau toti la fel, dar cei de pe insula care aparuse din cauza unui cutremur, in urma cu sute de mii de ani, aveau ale caracteristii (erau mai mici si de alta culoare). Dupa cataclism au ramas putini serpi pe insula si s-au imperecheat intre rude.
4. Daca pop.ulatia dintr-o specie depaseste un numar critic, atunci evolutia speciei este blocata (specia ramane asa cum este, milioane de ani). Pur si simplu se produce permanent fenomenul de back-up genetic (se cupleaza cu probabilitate mare indivizi care nu se inrudesc) si puii rezultati mostenesc genele comune speciei (mutatiile care apar aleator la parinti nu sunt comune si nu se activeaza).
Cu alte cuvinte, nu e bine sa te casatoresti cu persoana de alta rasa, daca rasa ta e stabilizata si de calitate, ca cine stie ce copii retardati faci. Evreii au intuit chestia asta si o practica. Dar si ca sa-si conserve banutii, sa-i inmultesca.
Da d-le,,BULA”…dar,mai e si-un DAR cu litere mari,copchilasii nu ies destepti daca nu sunt educati–inca de mititei–cu munca si invatatura ! D’aia Berlusconi,cu vreo 10 ani in urma cand era pe cai…a instituit:-Scoala incepe de la 5 ani,iar ca materii de studiu–dupa limba italiana–sa fie engleza si calculatoru’ ! Si ce circoteca media a fost la rRomanika cand s-a propus coborarea stachetei(de la 7 ani !) pentru inceperea clasei I…
Bai baiatule, educatia se prinde de aia care sunt destepti din nastere.
Stii vorba aia, ca „poti sa inveti un caine sa stea in doua picioare, dar tot caine ramane”.
Si ca sa fortezi copiii de la varsta de cinci anisori, e cam diversiune. Pui niste proaste de educatoare sa-i toace la cap cu tampenii si sa nu poata si ei sa studieze lumea, cu mijloacele lor, sa se joace, sa faca ce e potrivit varstei ?
Vorba era de fapt:
„Nu poti invata un caine batran trucuri noi.”
Nimic mai neadevarat!
Chestia cu scoala de la 5 ani e o tampenie.
Comments are closed.