Acasa Magazin Cum se anunță vremea în weekend

Cum se anunță vremea în weekend

scris de Misu Andrei
197 Afisari

Vreme mai caldă decât în mod obișnuit anunță meteorologii în weekend, cu maxime ce se vor încadra între 23 și 30 grade Celsius. De sâmbătă noapte apar ploile în vestul, centrul și nordul țării, iar regimul termic va marca o scădere.

Vineri, 29 septembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice diurne, comparabile cu cele din perioada anterioară, vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de caldă pentru sfârşit de septembrie, cu maxime ce se vor încadra între 23 şi 30 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte şi în sud-estul ţării, însă numai în sudul Dobrogei vor fi condiţii ca izolat să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua, rafale de 40…55 km/h, în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi pe crestele montane. Temperaturile minime vor fi de la 2…4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali până la 18…19 grade pe litoral. În primele ore şi spre sfârşitul intervalului, se va semnala ceaţă pe areale restrânse, cu precădere în depresiunile şi pe văile din nordul, nord-estul şi centrul ţării.

În București, vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârşit de septembrie, cu o temperatură maximă de 28…29 grade şi o minimă de 12…14 grade Celsius.

Maxime de 29 grade Celsius în Muntenia

Sâmbătă, 30 septembrie, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit datei în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ploi slabe în vestul şi nordul teritoriului, iar la începutul intervalului, posibil şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua în Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 şi 29 grade, iar cele minime între 7 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 grade, iar cea minimă va fi de 11…14 grade.

Precipitații în mai multe regiuni

Duminică, 1 octombrie, ANM anunță că valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, astfel încât se vor apropia de cele caracteristice datei, în vestul, centrul şi nordul ţării, unde şi cerul va prezenta înnorări, cu probabilitate ridicată ca pe alocuri să plouă slab. În celelalte zone va fi în continuare mult mai cald, cerul variabil, iar condiţiile de ploaie reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în est, sud-est, dar şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 29 grade, iar cele minime între 6 şi 17 grade. Dimineaţa, izolat se va semnala ceaţă, îndeosebi în zonele depresionare.

În București, temperatura maximă va fi de 27…29 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade. Cerul va avea înnorări temporare, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult