Acasa Magazin Deshidratarea, pericol major în zilele toride

Deshidratarea, pericol major în zilele toride

scris de Misu Andrei
54 Afisari

Canicula s-a instalat aproape în toată țara. Deși sunt foarte tentante, înghețata și băuturile ținute la frigider nu fac bine corpului. Mulți au impresia că berea rece ne hidratează într-o zi toridă, dar medicii vin cu contraindicații.

Meteorologii anunță temperaturi ridicate și disconfort accentuat. Specialiștii trag un semnal de alarmă și recomandă să ne hidratăm corespunzător în această perioadă și să ne ferim pe cât posibil de razele puternice ale soarelui.

Când este foarte cald, corpul nostru face eforturi pentru a-și scădea temperatura, acest lucru se întâmplă prin eliminarea de apă și prin pierderea unei cantități importante de săruri. Apare, astfel, deshidratarea, care poate provoca variații periculoase ale valorilor tensiunii arteriale, agravarea unor afecțiuni cronice și insolația.

Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, vine cu o serie de recomandări pentru perioada caniculei. Potrivit acesteia, două băuturi trebuie evitate atunci când temperaturile din termometre ajung la 40 de grade: alcoolul și cafeaua.

Specialiștii spun că berea accentuează deshidratarea, dacă o consumăm atunci când este foarte cald afară. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi, vorbește despre consumul cafelei şi al alcoolului în vreme de caniculă. Ambele băuturi trebuie consumate în cantităţi mici, iar după ce acestea sunt savurate, cetăţenii trebuie să se hidrateze cu apă mai mult decât în mod normal deoarece ele accentuează deshidratarea.

Alcoolul consumat pe căldură accentuează deshidratarea. Și e nevoie de și mai multă apă ca el să fie eliminat din organism, pentru că organismul nostru îl percepe ca pe un lichid care trebuie eliminat. Și berea, dar cu atât mai mult vinul sau alcoolul cu mai multe grade. Așadar, cantitatea de apă pe care trebuie să o consumăm după bere sau după vin este mai mare. Se poate bea bere, dar în cantități mici”, a explicat doctorul Diana Cimpoeșu, coordonator al Unității de Primiri Urgențe Iași.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult