Acasa Magazin DEZVĂLUIRI: Ce a făcut Prinţesa Diana ÎNAINTE de a muri

DEZVĂLUIRI: Ce a făcut Prinţesa Diana ÎNAINTE de a muri

scris de C.S.
12 afisari

Prinţesa Diana a transmis fostului tabloid News of the World (NotW) anuarul privat al familiei regale britanice, pentru „a se răzbuna” pe soţul ei, prinţul Charles, în 1992, anul despărţirii lor, a declarat joi un fost jurnalist al acestei publicaţii.

Prinţesa Diana alături de fostul soț, prințul Charles.

„Trecea printr-o perioadă foarte, foarte dificilă”, a declarat Clive Goodman, fost corespondent pentru casa regală al tabloidului NotW, deţinut de Rupert Murdoch, în procesul interceptărilor telefonice în care a fost citat în calitate de acuzat.

El a spus că documentele i-au fost expediate într-un plic. „Plicul a sosit la biroul meu şi avea numele meu trecut deasupra”, a precizat Clive Goodman.

„Mi-a zis că voia ca eu să înţeleg influenţa pe care o avea personalul care lucra pentru soţul ei, în comparaţie cu alţi angajaţi. Avea impresia că era copleşită de anturajul soţului ei”.

„Căuta un aliat pentru a se răzbuna pe el”, a adăugat Clive Goodman, precizând că prinţesa Diana „avea relaţii bune cu mai mulţi jurnalişti” din presa britanică.

Prinţesa Diana, decedată în 1997, la Paris, într-un accident de automobil, la vârsta de 36 de ani, s-a despărţit de prinţul Charles în 1992, după o căsnicie de 11 ani, marcată de infidelităţi. Charles şi Diana, care au avut doi fii – William şi Harry – au divorţat în 1996.

Clive Goodman, în vârstă de 56 de ani, este judecat pentru faptul că a plătit anumiţi funcţionari pentru a obţine „Cartea verde”, anuarul telefonic al personalului şi al membrilor familiei regale britanice.

El a declarat în tribunalul Old Bailey că s-a folosit de acest anuar intern al familiei regale pentru a scrie o serie de articole, dar a dezminţit faptul că ar fi plătit bani pentru acest lucru.

2 comentarii

urbos 14-03-2014 - 17:14

Traia.

vivi 15-03-2014 - 23:02

tu sti?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult