Ajunul Anului Nou! Superstiţii şi tradiţii | Ziua Veche
Acasa MagazinEzoterism Ajunul Anului Nou! Superstiţii şi tradiţii

Ajunul Anului Nou! Superstiţii şi tradiţii

scris de C.S.
20 afisari

Ajunul Anului Nou este însoţit de tot felul de obiceiuri şi superstiţii care trebuie respectate cu stricteţe pentru a păşi cu bine în anul care urmează.

Ajunul Anului Nou! Superstiţii şi tradiţii

Ajunul Anului Nou! Superstiţii şi tradiţii

În ajunul Anului Nou, începând chiar de dimineaţă, se merge cu Pluguşorul şi jocurile cu măşti – capra, ursul, căluţul – obicei legat de speranţa fertilităţii, versurile făcând referire la practicile agricole şi urări de recolte bogate pentru anul care stă să vină.
Tot în această zi, locuinţa nu se matura, ca să nu-ţi arunci belşugul. De asemenea, nu se dă nimic afară din casă, nici măcar gunoiul, pentru că rişti să-ţi rămână casa goală tot anul. Dacă nu ai dus gunoiul în seara de dinainte de ajun, atunci amână-l pentru 2 ianuarie, că nici pe 1 ianuarie nu se dă nimic din casă.
E bine că până în ajun de An Nou să-ţi plăteşti toate datoriile, ca să nu fii nevoit să dai bani tot anul. Tot în această zi, nu se dau bani cu împrumut, ca să nu fii sărac tot anul.
Să nu speli rufe în Ajun de Anul Nou. Unii oameni, foarte superstiţioşi, spun că nu e bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele. Nu folosi foarfecă şi nu tăia nimic în această zi, deoarece se spune că-ţi tai norocul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult