Acasa MagazinEzoterism Anul Nou chinezesc. Anul maimuţei. Tradiţii şi obiceiuri

Anul Nou chinezesc. Anul maimuţei. Tradiţii şi obiceiuri

scris de B.C.R
36 afisari

Sărbătorit în întreaga Asie, cu excepția Japoniei, Anul Nou chinezesc, care începe duminică, 7 februarie, aduce cu el și respectarea cu sfințenie a unor tradiții și obiceiuri.

anul nou chinezescÎn 2016 Anul Nou chinezesc începe în China luni, 8 februarie, (duminică, 7 februarie, în America și Europa) și se termină în 27 ianuarie 2017. Calendarul este lunar și nu se sărbătorește mereu la aceeași dată. Evenimentul de început al anului se numește Sărbătoarea Primăverii, marcând sfârșitul iernii și venirea noului anotimp care înseamnă revenirea la lucrările câmpului. Durează 15 zile și ia sfârșit cu Sărbătoarea Luminilor, fiind cea mai importantă sărbătoare tradițională chinezească.

Cu această ocazie, toată lumea poartă haine noi și se face curățenie mare în case. Ușile sunt împodobite cu panglici roșii cu diferite inscripții, iar femeile nu prididesc cu pregătirea unor mâncăruri specifice diferitelor regiuni. În nordul Chinei, de exemplu, unde se cultivă grâu, foarte folosit este ravioli. Cuvântul chinez pentru „ravioli” înseamnă „răsărit de soare”.

În cadrul celor 15 zile în care se sărbătorește venirea Anului Nou, primele două sunt dedicate familiilor maternă și paternă. Se evită cu grijă orice subiect supărător pentru a nu dezonora familia. Timp de o săptămână nu se merge la frizer sau la coafor și nu se poate mătura spre exteriorul casei. Simbolic, acest lucru înseamnă că trebuie păstrate în casă toate bunurile. Copiii primesc cadouri, constând în plicuri roșii cu bani. Cu cât sunt mai generoși, cu atât cei care oferă vor câștiga mai mulți bani în cursul anului.


Anul Maimuței este un semn bun, care se adaugă focului, numele complet pentru 2016 fiind Anul Maimuței de Foc.Fiecare va parcurge diferit acest an, în funcție de propriul său semn chinezesc. Cine este maimuță poate avea un an excelent sau, dimpotrivă, poate însemna un moment foarte dificil.

Ornamentul specific al Anului Nou sunt lampioanele roșu aprins, pe care sunt inscripționate cu auriu cuvinte ca „Fu” (bogăție). În satul Tuntou din provincia Hebei (nord), aflat la 270 de kilometri sud-vest de Beijing, care se recomandă drept „capitala lampioanelor”, se produc între 80 și 90% dintre cele utilizate în China. Lampioanele vor fi agățate în căminele a 1,37 de miliarde de chinezi în seara de 7 februarie, la revelionul de Anul Nou, tradițională reuniune de familie, echivalentă ca importanță cu Crăciunul la creștini.

Din acest motiv, în această perioadă are loc cel mai mare ‘exod’ festiv de pe planetă, întrucât trecerea în noul an trebuie să îi găsească pe toți chinezii împreună cu familia lor. Prin urmare, milioane de locuitori ai acestei țări vor călători, uneori pe distanțe foarte mari, în perioada Festivalului primăverii.

La Tuntou, localitate specializată în producerea artizanală a lampioanelor de aproape 40 de ani, nu există uzine gigantice, ci o mulțime de ateliere unde sarcinile sunt atent împărțite, fiecare familie efectuând o operațiune precisă: armătura metalică, „pielea” exterioară — din țesături textile, chiar mătase — sau inscripții decorative. Lampioanele roșii — culoare simbolică a norocului în China — sunt omniprezente în peisajul urban și rural, fiind puse la toate ocaziile importante: căsătorie, deschiderea unei afaceri și de Anul Nou.

” În afară de perioada de vârf a sărbătorilor, primim și comenzi speciale, de exemplu modele gigantice sau pentru decorarea orașului Interzis din Beijing”, spune Bai Liwei, liderul Partidului comunist din sat. „Anual se produc zeci de milioane de perechi și se vând toate sau aproape toate. O parte din ele sunt exportate în Asia de Sud-Est, Statele Unite sau Japonia. Activitatea a devenit stâlpul economic al satului”, adaugă el.

Cu caractere aurite sunt inscripționate diferite cuvinte cu semnificație pozitivă, ca „fericire”, „liniște”, „familie”. Inscripțiile ajung să aibă însă și un caracter politic. „Pe majoritatea lampioanelor este trecută una din cele 12 ‘valori centrale ale socialismului’ promovate de președintele Xi Jinping”, arată Bai Liwei. Prin urmare, în majoritatea căminelor din China vor trona de Anul Nou chinezesc lampioane cu „democrație”, „egalitate”, „guvernare conform legii” sau „patriotism”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult