Vechii daci, care aveau cunoștințe avansate de astronomie, cunoșteau cu precizie data solstițiului de iarnă, o dată foarte importantă în religia lor. Pentru ei, această zi reprezenta lupta dintre lumină și întuneric, ziua în care divinitatea întunericului era cel mai aproape să pună stăpânire asupra luminii. Așa că dacii contribuiau și ei la această luptă, de partea luminii.
Dacii sacrificau porcul în ziua solstițiului de iarnă pentru a veni în ajutorul soarelui şi îl hrăneau cu carne spre întărire. Ziua începea după aceea să crească şi Crăciunul devenea o sărbătoare a vieţii şi a luminii. Conform tradiţiei, pentru ca porcul să fie mâncat cu plăcere, toată lumea trebuie să se veselească şi să cinstească cu vin în jurul acestuia.
Potrivit altor surse, multă vreme, nașterea lui Iisus era celebrată pe 6 ianuarie. Pentru a mai împuțina numărul de sărbători păgâne dedicate Soarelui, Biserica a mutat aniversarea pe 25 decembrie. De asemenea, zeul invocat de daci, care învia odată cu venirea primăverii, s-a întâlnit cu creștinismul, cu Iisus, care învie și El din morți, tot primăvara. Astfel, cele două mari evenimente astronomice, solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară, au rămas cele mai importante sărbători ale anului, prin suprapunere cu cele două mari sărbători creștine, Crăciunul și Paștele. Acestea aveau de-acum aceleași semnificații: solstițiul de iarnă – lumina triumfă și ziua învinge noaptea; echinocțiul de primăvară – viaîa învinge moartea și natura reînvie.
