Petreceri costumate cu vrăjitoare, fantome şi vampiri, tururi Dracula în Transilvania, maratoane de filme de groază şi peste tot dovleci. De origine celtică, Halloween s-a transformat sub influenţa culturii americane într-o sărbătoare comercială preluată de multe ţări. Se celebrează în noaptea de 31 octombrie, înaintea sărbătorii catolice şi protestante a tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie.
Halloween, o abreviere pentru All Hallows’ Eve, are originea în vechiul festival celtic Samhain şi s-a răspândit prin intermediul imigranţilor irlandezi şi scoţieni care au ajuns pe pământ american în secolul XIX.
În România, Halloween-ul are deja o tradiţie de câţiva ani şi se sărbătoreşte de obicei în cluburi cu petreceri costumate, iar în Casa Contelui Dracula, la Castelul Bran, se pregăteşte cea mai tare petrecere de Halloween.
Şi pentru cei mici este o ocazie de a petrece, iar Rapunzel, Sofia, Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Elsa, Spiderman sau Batman sunt costumaţiile preferate de copii, apoi vin cele de vampir sau vampiriţă, fantomă, dovlecel, liliac sau fluturaş, iar dacă petrecerile lor au ca tematică pur şi simplu toamna, prichindeii se costumează în legumele acestui sezon.
Obiceiuri speciale de Halloween
Halloweenul a devenit mai mult un prilej de petrecere decât o sărbatoare a morţilor, cu toate că în această zi, în multe locuri din lume oamenii îşi aduc aminte de originile sărbătorii şi îi omagiază pe cei care nu mai sunt printre noi, aprinzând lumânări sau lampioane în memoria lor.
Portocaliul şi negru sunt reprezentative pentru Halloween. Prima culoare simbolizează toamna şi belşugul, iar cea de a doua, întunericul, moartea şi forţele obscure.
Dovlecii sculptaţi şi luminaţi apoi în interior cu lumânări sau felinare, numiţi de americani Jack-o-lantern, sunt folosiţi la decorarea caselor şi a grădinilor. Ei sunt asociaţi cu vechea sărbătoare celtică, şi au ca origine fenomenul straniu de lumini pâlpâitoare de pe câmpurile cu turbă, dar şi cu ritualurile din Ziua morţilor specifice mai multor ţări de pe continentele americane, Mexic, Statele Unite sau Guatemala.
Totuşi, despre Jack-o-lantern există şi o legendă din folclorul irlandez, care a ajuns în Statele Unite odată cu imigranţii, prin anii 1840. Se spune că Jack l-ar fi prins pe Diavol, păcălindu-l să se caţere într-un copac, dar Cerurile s-au supărat şi l-au alungat pe băiat din Rai, iar ca să-i ţină de cald în nopţile reci, Diavolul i-a dăruit lui Jack un tăciune încins prins într-un nap cioplit. Cum însă napii se pare că erau mai greu de găsit, imigranţii irlandezi au folosit de Halloweed dovleci.
Costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază, în vrăjitoare, lilieci, pisici sau dovleci este obligatorie pentru cine vrea să meargă la o petrecere sau la colindat. Costumarea este o veche practică din Irlanda, Anglia şi partea de nord a Franţei atunci când se sărbătorea Samhain-ul, sau trecerea la noul an, în 1 noiembrie. Semnifica sfârşitul verii şi începutul iernii şi al întunericului, când se credea că cerurile se deschid, iar spiritele păşesc libere pe pământ.
Druizii aprindeau marele foc sacru, iar oamenii purtau costume din piei de animale pentru a înspăimânta spiritele rele şi aduceau ofrande zeilor. Se obişnuia şi să se stingă focul din vatra caselor, pentru a le face reci şi neprimitoare pentru spirite, şi îl reaprindeau doar de la flăcările focului sacru al druizilor.
Ajunsă în Statele Unite, sărbătoarea s-a îndepărtat de tradiţiile păgâne, iar primele costume de Halloween au apărut în magazinele americane prin anii 1930.
Tradiţional, cele mai populare dulciuri pregătite pentru sărbătoarea de Haloween sunt merele glazurate, dar nu trebuie uitate nici dulciurile preparate din dovleac sau alte fel de fel de mici trataţii dulci pentru cei mici.
În costume de vrăjitori, schelete, stafii sau alte personaje fel de fel de personaje sinistre şe colindă pe la case punându-se întrebarea “Trick or treat?” (Păcăleală sau dulciuri?) – o mică ameninţare, că dacă nu se oferă dulciuri, atunci celui colindat i se va face o farsă.