Acasa MagazinEzoterism Horoscop pentru saptamana 1 – 7 mai 2017

Horoscop pentru saptamana 1 – 7 mai 2017

scris de L.M.
14 afisari

O lună mixtă, în care influențele benefice se împletesc cu cele nocive. Venus a ieșit din retrogradare și și-a reluat mersul direct pe 15 aprilie, iar Mercur își reia și el mersul direct pe 3 mai 2017. Prin urmare, relațiile încep să se clarifice, gândirea devine mai logică, iar comunicarea, mai cursivă.

Unul dintre cele mai puternice aspecte ale lunii este trigonul dintre Saturn și Uranus: un aspect reformator, care aduce înnoiri cu bătaie pe termen lung și construiește progresul pornind de la unele fundamente vechi, dar solide și de nădejde.

Marte formează și el două aspecte armonioase, novatoare, dinamice și foarte impulsionante: un trigon cu Jupiter (pe 12 mai) și un sextil cu Uranus (pe 31 mai). Cuvintele cheie ale perioadei sunt: energie, curaj, inițiativă, acțiune, inovație, ingeniozitate.

Dar luna mai 2017 ne lansează și provocări, ba încă dintre cele mai serioase.

Mai întâi, Marte, aflat în Gemeni, formează un careu în T cu Neptun din Pești (pe 11 mai) și o opoziție cu Saturn din Săgetător (pe 29 mai). Această configurație induce nesiguranță și instabilitate, are accente brutale și poate să scoată în relief probleme legate de credințe, migrație, fraude, percepții false, vicii ascunse etc.

Careul Marte-Neptun este toxic din toate punctele de vedere: fizic, spiritual și moral. Accentuează fanatismul, inclusiv pe cel religios, și crește frecvența incidentelor legate de minciună, trădare, alcool, droguri, înșelăciune, afecțiuni psihice, poluare, corupție, comploturi sau dezvăluirea unor secrete care fac vâlvă.

Opoziția Marte-Saturn poate fi de-a dreptul periculoasă, anunțând un risc de bulversări politice, violență, agresivitate, revolte şi atentate, accidente grave, incendii, explozii și cataclisme naturale. Influența opoziției Marte-Saturn este mai puternică în partea a doua a lunii mai 2017.

Tot în partea a doua a lunii Venus, aflată în Berbec, face opoziție cu Jupiter (pe 19 mai), careu cu Pluto (pe 25 mai) și conjuncție cu Uranus (pe 29 mai), reactivând astfel careul în T Jupiter-Uranus-Pluto. Configurația este amenințătoare mai ales pentru relații, la toate nivelurile, fie că este vorba de dragoste, căsnicie, prietenie, asocieri, alianțe politice, cooperare internațională, tratate, convenții sau chiar pace.

Rezumând: luna mai 2017 are de toate, bune și rele. Aduce un suflu nou, elan și forță, dar ne expune și la pericole. De abilitatea și șansa fiecăruia depinde în ce măsură poate să fructifice partea bună și să o ocolească pe cea neplăcută.

BERBEC 21.03-20.04: In urmatoarea perioada este vremea prielnica sa va reevaluati planurile pe termen lung. Puteti chiar sa va faceti planuri de calatorie, de pe urma careia veti beneficia de experiente care va vor imbunatati viata.

TAUR 21.04-21.05: Saturn este retrograd, asa ca aveti oportunitatea sa va reevaluati toate angajamentele pe care le aveti cu familia, mai ales pentru o proprietate comuna. Vor fi analizate cu atentie si obligatiile fata de anumite persoane. Sanatatea este cea pe care nu trebuie sa o neglijati. Aveti grija!

GEMENI 22.05-21.06: Va faceti gânduri serioase in ceea ce priveste relatiile parteneriale si prietenii apropiati. Tineti cont ca, in diferite etape, toate relatiile sufera tot felul de crize. Definiti-va clar ceea ce asteptati de la cei apropiati si apoi judecati daca merita sa mergeti mai departe.

RAC 22.06-21.07: In aceste zile va orientati mult spre activitatea de la locul de munca dar si spre propria sanatate. Doriti sa incepeti o noua cura sau va reorientati spre un nou stil de hrana. Puteti regândi usor totul si sa luati decizia potrivita, fara a va afecta stilul de viata. Profitati de ambitia care nu va lasa sa gresiti.

LEU 22.07-22.08: Nu va concentrati sa faceti ceva nou si va gânditi foarte serios sa imbunatatiti ceea ce aveti. Stiti clar ce veti face mai departe si aveti câteva idei creative care vor fi apreciate de familie. Nu va pierdeti timpul. Vreti sa fiti cei mai buni dintre cei buni si este justificata ambitia dumneavoastra.

FECIOARA 23.08-22.09: A sosit vremea sa va gânditi foarte serios ce veti face cu casa, familia si viata personala. Veti reevalua totul, va faceti o gramada de liste cu prioritatile proiectelor dorite. Cei de acasa vor aprecia proiectele, desi lor li se pare ca sunt cam indraznete. Nu va descurajati, mergeti mai departe!

BALANTA 23.09-22.10: Sunteti cuprinsi intr-un flux al schimbarilor, fie ca sunt legate de locul de munca, de locuinta ori chiar ambele. Indiferent de schimbari, cu siguranta viata dumneavoastra vi se va imbunatati. Planeta Saturn este cea care isi doreste insa sa faceti totul cu responsabilitate, mai ales schimbarile.

SCORPION 23.10-21.11: Este dificil sa va concentrati doar asupra locului de munca, mai ales ca trebuie sa va supravegheati atitudinea cu care tratati oamenii si problemele. Marte este inca situat in semnul opus dumneavoastra, asa ca va crea tensiuni in relatia cu alte persoane. Aveti grija sa va asigurati linistea.

SAGETATOR 22.11-21.12: In aceste zile Saturn este retrograd, asta insemnând ca este o perioada favorabila pentru dumneavoastra. Veti reevalua toate angajamentele profesionale, cele fata de parteneri si prieteni. Va doriti sa aranjati lucrurile in favoarea dumneavoastra si va veti ocupa si de starea propriei sanatati. Succes!

CAPRICORN 22.12-19.01: Guvernatorul zodiei dumneavoastra, Saturn este retrograd si va ofera o sansa sa va gânditi serios asupra tuturor lucrurilor pe care le-ati facut pâna acum. Analiza va va determina sa cerneti tot ce a fost bine facut, dar si sa vedeti unde ati gresit.

VARSATOR 20.01-18.02: Va concentrati asupra propriilor nevoi si dorinte. Nu vreti sa fiti egoisti, dar nici sa profite altii de dumneavoastra. Trebuie insa sa va indepliniti obligatiile fata de ceilalti si sa nu uitati ca puteti conta pe ajutorul celor din jur. Toul este sa le cereti. Nu va incarcati cu prea multe sarcini. Veti fi coplesiti!

PESTI 19.02-20.03: Acum este timpul potrivit sa alegeti ceea ce doriti de la viata. Talentul, dorintele, oportunitatile, treceti totul prin mintea dumneavoastra analitica si veti sti clar care este calea care o veti urma de mâine. Mai mult ca oricând veti fi determinati sa alegeti ce vreti de la viata, mai ales ca o persoana draga va sprijina.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult